Header image

Vin din cealaltă lume – o istorisire cutremurătoare

18:05, vineri, 10 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Istorisirea următoare constituie descrierea unei întâmplări adevărate petrecute cu cunoscutul scriitor și pictor Fotie Kontoglu.

„Într-o noapte, în Lunea Paștilor a anului 1964,  după miezul nopții, înainte de a mă culca, am ieșit în mica grădină pe care o aveam în spatele casei noastre și m-am oprit puțin, privind cerul întunecat plin de stele. Un stareț sfințit îmi spusese odată că în jurul acestor ceasuri se deschid Cerurile. Aș fi stat acolo singur până dimineața ca unul fără de trup și fără nici o legătură cu pământul, dar m-am gândit că s-ar putea să se trezească cineva din casă și să se neliniștească văzând că lipsesc; de aceea am intrat în casă și m-am întins în pat.

Nu am apucat să adorm de-a binelea – nu știu dacă eram treaz sau adormit – când, deodată, am văzut înaintea mea un om cu o înfățișare ciudată. Era galben la față ca un mort, însă ochii îi avea deschiși și mă privea plin de frică. Fața sa era ca o mască, ca cea a unei mumii, cu pielea lucioasă, de un verde închis și lipită de cap, ce semăna cu unul de mort, având toate adânciturile. Gâfâia ca și cum ar fi alergat. Într-o mână ținea un lucru ciudat, neputându-mi sa seama ce este, iar pe cealaltă o ținea strânsă de piept, de parcă l-ar fi durut ceva.

Această făptură ciudată m-a făcut să mă înfiorez. Îl priveam, mă privea și el fără să vorbească, ca și cum aștepta să-l cunosc. Și într-adevăr, cu toate că era atât de ciudat, un glas parcă mi-a spus în minte:

–    Este cutare…

De îndată ce am auzit glasul, l-am cunoscut cine este. Atunci și acela și-a deschis gura și a suspinat. Dar glasul său parcă venea de foarte departe, ca și cum ar ieși dintr-o fântână adâncă. Vedeam că se afla într-o mare agonie. Mâinile, picioarele, ochii, toate arătau că se chinuia. Deși eram înfricoșat, am vrut să merg spre el ca să-l ajut, însă acela mi-a făcut semn cu mâna să mă opresc și să nu mă apropii de el.

–    VREAU SĂ MOR, DAR NU POT, a spus acela și a început să geamă atât de înfricoșător, încât am înghețat de groază.
Apoi mi-a spus:

–    Nu am venit eu, ci „m-au trimis” aici. Tremur neîncetat și mă aflu într-o mare durere. Roagă-L pe Dumnezeu să I se facă milă de mine. Vreau să mor, dar nu pot. Ah, Fotie, toate pe care le-ai spus au ieșit adevărate. Îți aduci aminte când, cu trei zile înainte de a muri, ai venit la mine și mi-ai vorbit despre cele ale credinței? Erau la mine și alți doi prieteni de-ai mei, necredincioși și aceia ca și mine. În timp ce tu vorbeai, aceia râdeau. După ce ai plecat, prietenii mei mi-au spus: „Păcat de Fotie, să aibă o astfel de minte și să creadă în prostiile în care cred babele!”.

Într-o altă zi ți-am spus, ca de altfel de atâtea ori: „Fotie, adună bani, căci vei muri pe rogojină! Vezi, eu am atâția bani și încă mai vreau”. Dar tu mi-ai spus: „Ai făcut contract cu moartea cum că vei trăi atâția ani cât ai vrea tu, ca să trăiești bine la bătrânețea ta?”. Atunci eu ți-am răspuns: „Vei vedea câți ani voi trăi. Acum am 75. Voi trece de 100. Mi-am asigurat copii, fiul meu câștigă mulți bani, pe fiica mea am măritat-o cu un bogat din Etiopia, iar eu și femeia mea avem din belșug. Nu ca tine care asculți cele pe care le spun preoții…

Sfârșit creștinesc vieții noastre. Ce vei câștiga din sfârșit creștinesc? Totul este să ai bani în buzunar și de nimic să nu te intereseze. Eu să dau milostenie? Pentru ce i-a făcut pe săraci Dumnezeul tău cel mult-milostiv? Ca să-i hrănesc eu? Vă pune pe voi să-i hrăniți pe trântori, ca să mergeți în Rai… Ha, ha, ha! Eu sunt fiu de preot și cunosc bine aceste înșelătorii. Acestea să le creadă cei cu puțină minte, însă nu tu, Fotie, care ai o astfel de cultură, să te pierzi cu astfel de lucruri. Tu, așa cum mergi, vei muri înaintea mea și-ți vei păgubi și familia. Eu îți spun și îți dau și în scris, ca medic ce sunt, că voi trăi o sută zece ani”.
Spunând acestea, se răsucea încolo și încoace, ca și cum se prăjea pe grătar, scoțând din gură niște sunete ca mugetele:

–    Ah! Ah! Oh!…

S-a liniștit pentru puțin apoi a spus iarăși:

–    Acestea le spuneam, dar după puține zile am murit. Am murit și am pierdut pariul. Ce tulburare, ce frică am tras! Năucit, când mă afundam, când mă ridicam deasupra și strigam: „Milă! Milă!”. Dar nimeni nu mă auzea. Eram cuprins de un râu care mă învârtea ca pe un șoarece mort. Ce am tras până acum și ce trag! Ce agonie este aceasta? Toate pe care le-ai spus au ieșit adevărate. Tu ai câștigat pariul.

Eu, atunci când mă aflam în lumea în care trăiești tu, eram deștept. Eram medic și învățasem să vorbesc și să mă asculte toți, să-mi bat joc de credință, să discut despre lucruri palpabile…

ACOLO VA FI SCRÂȘNIREA DINȚILOR (Matei 13, 42).

Acum văd cât de palpabile sunt cele despre care spuneam atunci că sunt basme. Palpabilă este și agonia în care mă aflu. Ah, aceasta va fi viermele cel neadormit, aceasta va fi scrâșnirea dinților…

Spunând acestea, a dispărut de dinaintea ochilor mei și am auzit numai gemetele lui, care și ele se stingeau încet. M-a luat puțin somnul și la un moment dat am simțit cum mă împinge o mână rece. Am deschis ochii și-l văd iarăși înaintea mea. De data aceasta însă era mai înfricoșător și mai mic la trup. Era ca un copil mic, cu un cap mare de bătrân pe care-l mișca într-o parte și în alta. Și-a deschis gura și mi-a spus:

–    Peste puțin se va lumina de ziuă și vor veni să mă ia cei care m-au trimis.

Atunci eu l-am întrebat:

–    Cine te-a trimis?

Acela a spus niște cuvinte încurcate din care nu am înțeles nimic. După care mi-a zis:

–    Acolo unde mă aflu, sunt și alții mulți din cei care își băteau joc de tine pentru credința ta. Acum au înțeles și ei că deșteptăciunea nu merge mai departe de cimitir. Mai sunt și alții, cărora le-ai făcut bine, însă ei te vorbeau de rău. Și cu cât îi iertai, cu atât aceia deveneau mai răi. Pentru că pe omul viclean bunătatea în loc să-l facă să se bucure, el se amărăște, deoarece îl face să se simtă biruit. Aceștia se află într-o stare și mai rea decât mine și nu pot ieși din închisoarea lor întunecoasă și să vină să te vadă, așa cum am făcut eu. Sunt chinuiți cu asprime, pentru că sunt loviți cu biciul dragostei, așa cum spunea un Sfânt…

Cât de diferită este lumea față de cum o vedeam noi. Cu totul invers față de percepția noastră inteligentă. Acum am înțeles că deșteptăciunea noastră a fost o prostie, cuvintele noastre niște banalități neînsemnate, iar bucuriile noastre mincinoase și înșelătoare.

Voi care Îl aveți pe Hristos în inimile voastre și pentru care cuvântul Său este adevărul, singurul adevăr, voi ați câștigat marele Pariu, care se face între credincioși și necredincioși, acest pariu pe care l-am pierdut eu, vrednicul de milă, și pentru care tremur și suspin și nu aflu liniște.

Sursa: marturieathonita.ro

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com