Header image

Zicale şi proverbe la limita blasfemiei

18:49, marți, 24 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Deseori auzim în jurul nostru expresii de genul: „Să faci ce spune popa, nu ce face el”, „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” sau „Cutare nu e uşă de biserică”. Este oare corect să le folosim? Nu putem spune că aceste expresii au vreo legătură cu Biserica doar pentru că au în componenţă termeni din sfera religioasă. Devenite zicale, acestea fac parte din limbajul cotidian al oamenilor „neduşi la biserică”, pentru a folosi şi noi o contrazicală. Este clar un abuz folosirea lor deoarece induc ideea că ar reflecta vreun adevăr testat de marea masă de oameni, în timp ce lucrurile nu stau deloc astfel.

Expresia „Să faci ce zice popa, nu ce face el” este prezentă atât în vocabularul persoanelor care nu frecventează biserica, cât şi al unora care respectă valorile creştine. Desigur, această zicală este utilizată într-un context având o conotaţie de blamare pe nedrept, deoarece preoţii cunosc mesajul Evangheliei, îl propovăduiesc şi fac fapte de credinţă. Aceştia trebuie să fie un exemplu pentru toţi oamenii, prin ceea ce spun, dar şi prin ceea ce fac. Preotul este un pedagog şi una dintre regulile de aur ale pedagogiei este aceea de a aplica în practică ceea ce susţii prin vorbe. Plecând de la cazuri izolate de călcări pe alături, această expresie păcătuieşte prin faptul că se doreşte a exprima un adevăr general valabil ceea ce este un neadevăr.

Vulgaritate lingvistică ce trebuie să dispară

Expresia „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii” am auzit-o în contextul în care cineva îşi dorea să ajungă la o persoană care deţinea o funcţie importantă, dar cu greu se putea ajunge la acea persoană deoarece subalternii acestuia îi puneau tot felul de piedici. Ea nu este însă una potrivită, ba chiar poate fi considerată o blasfemie. Despre locul pe care ar trebui să-l aibă această zicală în vocabularul nostru ne-a spus câteva cuvinte şi pr. Paul Iulius Negoiţă, slujitor la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău: „Există un anumit tip de vulgaritate lingvistică expusă de o precară cunoaştere a învăţămintelor de credinţă. Zicala este total neadecvată din punct de vedere al preceptelor religioase, dar şi al logicii cotidiene, deoarece sfinţii sunt cei care au demonstrat faptul că modelul lui Hristos este accesibil pentru fiecare dintre noi. Mesajul sfinţilor este: „Urmaţi-L pe Hristos, pentru că învăţătura Sa nu este abstracţiune, ci viaţă reală”. Fiind un om optimist, sper că această zicală apărută într-o situaţie cultural-religioasă incertă va dispărea odată cu creşterea nivelului de cultură al oamenilor”.

Dacă nu uităm, înseamnă că n-am iertat

De curând am auzit o persoană apropiată zicând că iartă pe cineva care i-a pricinuit nu ştiu ce rău, dar că nu poate uita prea curând. A ierta înseamnă a şterge cu buretele toate greşelile celui care a păcătuit faţă de noi şi decidem să nu-i mai purtăm nici un resentiment. Dacă iertăm, este necesar să şi uităm. Iertarea ce nu este urmată de uitare nu valorează nimic, este doar vorbărie goală, amăgire şi o mască sub care ascundem faptul că n-am uitat răul pe care ni l-a pricinuit aproapele nostru. Oamenii nu trebuie să fie stăpâniţi şi conduşi în viaţă de sentimente precum ură, mânie şi răzbunare. Ele nu fac altceva decât să ne otrăvească sufletul şi să întreţină o stare de încordare şi duşmănie, care este foarte nocivă pentru raporturile dintre noi şi cei care ne înconjoară. Aceste sentimente distrugătoare se înrădăcinează adânc în sufletul omenesc şi cu greu se mai dezlipesc de aici. Ele sunt blamate de învăţătura creştină, fiind nişte patimi ce pun în pericol toate strădaniile de mântuire: postul, rugăciunea, pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie. Ştim cu toţii că uitarea e mai dificilă decât iertarea, nu încape nici un dubiu. E grea, la fel cum ne este greu să respectăm toate poruncile Domnului, dar dacă suntem creştini adevăraţi trebuie să ne străduim să facem acest lucru.

În antiteză cu sfinţenia Bisericii

Dar oare ce înseamnă să „nu fii uşă de biserică”? Despre acest aspect ne-a oferit câteva lămuriri tot pr. Negoiţă: „Biserica este un spaţiu sacru, iar pătrunderea în acest spaţiu se face, aşa cum este firesc, printr-o intrare. Uşile bisericii au un dublu rol, acela de a fi deschise pentru pătrunderea în sfântul lăcaş al credinţei, dar şi acela de a opri intrarea în biserică a necredincioşilor. În trecut, la auzul îndemnului liturgic „Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte!”, intrarea în lăcaşurile de cult a celor care voiau să tulbure cultul divin era obstrucţionată. Astfel, s-a dezvoltat şi instituţia uşierului. Putem spune că uşile bisericii sunt parte componentă a spaţiului sacru, având un rol important, atât din punct de vedere practic, cât şi sacramental. Fără a fi adecvată, expresia dă mărturie despre faptul că biserica, în ansamblul ei, e sfântă, iar cei care se abat de la normele religioase, morale şi de conduită impuse de ea sunt puşi în antiteză cu sfinţenia ei”.

Tot ce deţinem este un dar de la Dumnezeu

„Domnul a dat, Domnul a luat” este şi ea aproape o expresie-proverb, destul de uzitată. Spre deosebire de celelalte, aceasta are o inspiraţie de sorginte biblică, deşi oamenii o folosesc în diverse situaţii care nu au nimic în comun cu religia. Rădăcinile ei sunt în Cartea lui Iov, care s-a împăcat cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, a răbdat încercările divine, aşteptând cu răbdare ca Domnul să-şi reverse peste el darurile Sale. De asemenea, zicala poate avea şi un mesaj teologic, expunând o realitate prezentă în viaţa fiecăruia dintre noi. Este un mod de a recunoaşte că tot ce avem trebuie primit ca dar al lui Dumnezeu şi niciodată nu trebuie să considerăm că doar efortul, îndemânarea, înţelepciunea şi abilităţile noastre sunt cele care au determinat o anumită situaţie socială sau materială pe care o deţinem. Creştinul conştient de această realitate nu se va alipi în mod definitiv de bunurile trecătoare, asemenea bogatului nemilostiv, care şi-a sporit hambarele, şi nici nu va dispărea în încercările sale, luptând să recreeze totul, asemenea mesajului din poezia „Dacă” a lui Rudyard Kipling.

Deşi au intrat în limbajul popular, ar trebui să ne străduim să nu mai folosim anumite expresii. Trebuie să conştientizăm că săvârşim o greşeală când folosim numele lui Dumnezeu şi tot ceea ce are legătură cu biserica în sens peiorativ. Dacă ne străduim, vom găsi alternative la aceste expresii, care sunt mult mai potrivite situaţiei pe care dorim s-o explicăm.

Sursa: www.ziarullumina.ro

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com