Сel mai mare preț pe care-l putea plăti cineva…

Bijutierul era așezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin.

O fetiță se apropie și-și lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaștri ca cerul se luminară. Intră hotărâtă în magazin și arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

– E pentru sora mea. Puteți să mi-l împachetați frumos pentru un cadou?

Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuța clientă și o întrebă:

– Câți bani ai?

Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetița puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise și o goli. Căzuseră câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici și niște figurine.

– Ajung? întrebă ea cu mândrie. – Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care-i ține locul și niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei și sunt sigură că o voi face foarte fericită cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeași culoare ca ochii ei.

Omul se duse în spate și reveni cu o hârtie de împachetat nemaipomenit de frumoasă, roșie cu auriu, cu care împachetă cu grijă cutia.

– Ia-o, spuse el fetiței. Și du-o cu grijă.

Fetița plecă foarte mandră, ținând pachetul ca pe un trofeu.

O oră după aceea, în bijuterie intră o fată frumoasă cu părul de culoarea mierii și cu niște ochi albaștri minunați.

Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă și spuse:

– Colierul acesta a fost cumpărat de aici?

– Da, domnișoară.

– Și cât a costat?

– Prețurile praticate în acest magazin sunt confidențiale: nu privesc decât pe client și pe mine.

– Dar sora mea avea doar câțiva bănuți. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta!

Bijutierul luă cutia cu prețiosul ei conținut, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului și-l înapoie fetei.

– Sora dumneavoastră a plătit. A plătit prețul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea.