14 ani de la moartea arhim. Ioanichie Bălan | „Caută pacea în ascultare întâi”
9:57, luni, 22 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: ioanichie bălan

Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan a trecut în veșnicie în data de 22 noiembrie 2007 la vârsta de 77 de ani. Luni se împlinesc 14 ani de la moartea sa.
Fundamentat pe scrierile patristice, părintele Ioanichie avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi, un adevărat program duhovnicesc destinat desăvârşirii spirituale.
A pus mare accent pe smerenie şi pace.
„Caută pacea în ascultare întâi”, îndemna părintele.
Tot el spunea să „nu faci pace cu tine niciodată”, tocmai pentru a căuta constant mântuirea, dar preciza că pacea vine din ascultare: „Supune-te tuturor şi multă pace vei avea”.
Părintele Ioanichie s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamt, primind, la Botez, numele de Ioan.
După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a mers la Mănăstirea Sihăstria. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 și hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii.
Între anii 1971-1990, când regimul comunist făcea presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan s-a mutat la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le încheie cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.
În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot de Patriarhul Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.
În cei aproape 60 de ani de viață monahală, Arhimandritul Ioanichie Bălan s-a evidențiat ca un mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist.
A fost, totodată, și un istoric recunoscut al vieții monahale, impunându-se în cultura românească prin cărțile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viața Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul” etc.
Arhimandritul Ioanichie Bălan a rămas în memoria creștinilor ca unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei românești.
Este înmormântat la Mănăstirea nemțeană Sihăstria.
Sursa: https://basilica.ro/

Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.”...
Lazăre, vino afară! (Ioan 11, 43) Iubiţi credincioşi, Minunea învierii lui Lazăr ne este cunoscută tuturor. Am auzit de Marta...
Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi...
“Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti,...
Părintele Ioanichie Bălan, unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai României, a fost un monah de vocaţie, un adevărat mărturisitor...
Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi…” (Matei 26,...
Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău