PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) a liturghisit la hramul Bisericii vechi „Sf. Cneaz Vladimir” din Stăuceni
18:39, miercuri, 28 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie: nicolae rosca
Miercuri, 28 iulie 2021, cînd Biserica Ortdoxă sărbătorește pe Sfântul întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir, Luminătorul Rusiei, cu binecuvântarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit VLADIMIR, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea, a liturghisit la hramul Bisericii vechi „Sf. Cneaz Vladimir” din Stăuceni
Cu acest prilej, Sfânta Liturghie praznicală a fost oficiată în Biserica nouă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de către PC Arhim. Nicolae (Roșca), Preotul paroh prot. mitr. Gheorghe Gavriliță și un sobor de preoți și diaconi.
La Serviciul Divin a participat Ministrul Apărării în exerciţiu, dl General de Divizie Victor Gaiciuc împreună cu colegi Militari din cadrul Forțelor Armate ale Republicii Moldova.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul mixt al parohiei, condus de presbitera Tatiana Gavriliță.
După oficierea sfintei Liturghii a avut loc tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea celor 4 Evanghelii urmat de un Te-deum de mulțumire închinat Lui Dumnezeu și Sfinților Săi pentru toate binefacerile și ajutorul de care ne învrednicim zi de zi.
Sursa: http://ciuflea.md/