Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Mănăstirii ”Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Mănăstirii ”Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală

Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre. (Tropar glasul 4)

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, sâmbătă, 2 martie, Mănăstirea Ciuflea și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie având coliturghisitori pe ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat,  ÎPS Marchel, arhiepiscop de Bălți și Fălești, ÎPS Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni și episcopii-vicari: PS Ioan de Soroca și PS Filaret de Căpriana.

Din soborul de preoți slujitori au făcut parte: PC arhim. Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al mănăstirii, PC arhim. Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii Țigănești, PC arhim. Pantelimon (Matveevici), duhovnicul Mănăstirii ”Sf. M. Mc. Gheorghe” or. Ungheni, PC arhim. Kiril (Braguța), starețul Mănăstirii Hîrjauca, PC arhim. Spiridon (Marin), starețul Mănăstirii Hîrbovăț, prot. mitr. Zosima Toia, protopop sector III, Chișinău, prot. mitr. Oleg Vieru, protopop de Criuleni și Dubăsari, prot. mitr. Mihail Mungiu, secretar eparhial și protopop de Cahul, protopopii eparhiei de Cahul și Comrat, prot. Nicolae Andrieș, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Penitenciare, prot. Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, precum și un sobor de preoți militari din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat împreună cu soborul de ierarhi și preoți, o litie morțească pentru odihna și iertarea păcatelor celor care au luptat jertfelnic pentru suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, căzuţi pe câmpul de luptă, apoi a urmat Dumnezeiasca Liturghie.

Toți cei prezenți s-au rugat pentru pace asupra țării noastre și în întreaga lume dar și pentru sufletele eroilor căzuți la datorie, ca Dumnezeu să-i odihnească întru împărăția Sa. Veșnică lor pomenire.

În cadrul serviciului divin, Mitropolitul Vladimir a oficiat două hirotonii; diaconul Simion Gamarț – în treapta de preot pe seama parohiei ”Acoperământul Maicii Domnului” s. Păpăuți, r. Rezina iar ipodiaconul Nicolae Cioclu – diacon pe seama parohiei ”Sf. Arh. Mihai” din Chișinău.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un te-deum de sănătate, apoi Mitropolitul Vladimir a felicitat pe părintele arhimandrit Nicolae, care a primit numele de botez în cinstea Sf. M. Mc. Teodor Tiron dar și pe toți care astăzi sărbătoresc sfântul ocrotitor, deasemenea Ierarhul s-a adresat și către adunarea drept-măritoare cu un cuvânt arhipăstoresc despre Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Ciuflea, dar și importanța comemorării bravilor eroi ai Patriei, păstrând vie memoria și exemplul lor de bărbăţie, curaj şi credinţă.

Transmisiune în direct pe facebook: Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron – Hramul Mănăstirii Ciuflea

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com