2016 | Bilanţ sângeros la sfârşit de an. 90 000 creştini au fost ucişi
20:59, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: prigoana creştinilor, prigoana crestinilor din Irak, prigoana crestinilor din Siria, prigoana creştinilor în lume

Pentru creştini, anul 2016 a fost unul foarte sângeros. Potrivit Center for the Study of Global Christianity au fost ucişi aproximativ 90.000 creştini pe parcursul anului care a trecut, după cum informează ABC News, citat de pravoslavie.ru.
Alte 500-600 milioane creştini sunt împiedicaţi să-şi practice în mod liber credinţa, estimează Massimo Introvigne, fondatorul Centrului de studii a noilor religii.
În jur de 70 procente din decesele înregistrate au fost cauzate de conflicte apărute între triburile africane. În Nigeria, spre exemplu, s-a înregistrat o creştere de peste 60% a asasinatelor comise de grupări musulmane radicale, cum ar fi Boko Haram. Oricum, creştinii sunt în pericol zilnic în Orientul Mijlociu, inclusiv în Irak și Siria. Coreea de Nord este renumită şi ea pentru intoleranţa şi cruzimea faţă de creştini.
Conform unui raport anual lansat de Release International, un grup dedicat creştinilor persecutaţi din întreaga lume, cea mai mare ameninţare pentru creştini vine din lumea islamică cu guverne ostile și grupări militante. În plus, atacurile militanţilor hinduşi au crescut în India, iar în China congregatii sunt supuse unor presiuni constante din partea guvernului. Atacuri violente împotriva creştinilor au loc şi în ţări ca Iran, nordul Nigeriei sau Pakistan.

Editorial Revista Atitudini Nr. 64, în avanpremieră: PĂRINTELE JUSTIN, UN PROFET NEMINCINOS Cu mai bine de zece ani în urmă...
Crime pe motive religioase, incendieri de biserici şi atacuri asupra unor clerici sunt câteva dintre gravele incidente întregistrate în cel...
La predica sa din 20 martie 2016, din Duminica Ortodoxiei (a ”Biruinței Ortodoxiei”, cum e numită la ruși), Patriarhul Kirill...
Într-o lume în care dreptul la cosmetice tinde să devină un drept fundamental pentru femei, realitatea este mult mai dură....
„Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8), deci lipsa iubirii, adică ținerea de minte a răului, înseamnă ruperea de Dumnezeu. El...
Da, în Irak sunt mănăstiri creștine. Sau… încă mai sunt! Chiar dacă șochează, în plin teritoriu musulman, creștinii de limbă...
Membrii grupării teroriste Stat Islamic au crucificat un copil de 12 ani şi pe tatăl său. Cei doi au refuzat...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul