Ținerea de minte a răului îl alungă pe Hristos

 „Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8), deci lipsa iubirii, adică ținerea de minte a răului, înseamnă ruperea de Dumnezeu. El se depărtează de cel care ține minte răul, îl lasă fără harul Lui, îl socotește străin și necunoscut. Și, dacă nu se îngrijește la vreme să se vindece de otrava duhovnicească dătătoare de moarte (ținerea de minte a răului), îl predă morții sufletești. Vom vedea acest lucru în următoarea întâmplare înfricoșătoare.

În secolul al III-lea viețuia în Antiohia Siriei un preot cu numele Saprichie. Acesta avea un prieten iubit care se numea Nichifor. La un moment dat, prietenia dintre ei s-a stricat și ura s-a întețit peste măsură. Nichifor însă și-a venit în fire și s-a grăbit să se împace cu părintele Saprichie, dar acesta s-a arătat neînduplecat.

Și s-a întâmplat ca în acel timp să izbucnească în cetate prigoana împotriva creștinilor. Preotul Saprichie a fost prins și adus înaintea cârmuitorului. L-au silit să jertfească idolilor, dar el a refuzat. L-au chinuit înfricoșător, dar în zadar, căci Saprichie a rămas statornic în credința lui Hristos. După ce l-au cercetat și l-au chinuit, au poruncit să i se taie capul. A aflat despre aceasta și Nichifor, care, vrând iertare și binecuvântare de la cel care urma să devină martir sfânt, a alergat să le primească.

I-a ieșit în întâmpinare lui Saprichie în momentul în care îl conduceau la locul execuției. A căzut la picioarele lui și l-a rugat fierbinte: „Martire al lui Hristos, iartă-mă!” Însă preotul s-a arătat din nou neînduplecat. N-a vrut nici măcar să-l privească și și-a întors fața în altă parte.

Au ajuns la locul execuției și călăii erau gata să-i taie capul. Nichifor a făcut încă o încercare: „Părinte, rogu-te, iartă-mă!” Preotul din nou s-a arătat neînduplecat, nu și-a întors fața spre el nici în acest moment înfricoșător. Astfel că harul lui Dumnezeu, care până atunci îl întărise, l-a părăsit, iar el i-a întrebat pe călăi: „De ce vreți să-mi tăiați capul?” „Pentru că n-ai primit să te lepezi de Hristos și să jertfești zeilor noștri.” „Opriți-vă, nu-mi tăiați capul! Voi aduce jertfă zeilor voștri!” Nichifor însă a strigat: „Frate, să nu faci aceasta! Să nu te lepezi de Hristos!” Părintele Saprichie însă, surd la rugămințile lui, s-a lepădat în final de Hristos.

Atunci Nichifor, întărit de harul dumnezeiesc, a început să strige din toate puterile: „Sunt creștin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, în Cel de care s-a lepătat Saprichie! Vreau să-L mărturisesc pe Hristos! Vă rog, tăiați-mi capul!” Și i-au tăiat capul.

Saprichie a disprețuit porunca lui Hristos care ne spune să-l iertăm pe aproapele nostru, cu urmarea că harul dumnezeiesc l-a părăsit și a devenit apostat. Nichifor însă s-a întărit prin harul dumnezeiesc și a devenit martirul lui Hristos.[1]

[1]Când ceri iertare de la celălalt iertare și nu te iartă, să nu te neliniștești, chiar dacă cel care nu-ți oferă iertare este preot sau arhiereu! Tu ești curat înaintea Domnului și vei primi binecuvântarea Lui. Cel care nu te iartă este urâciune înainte Domnului (v. Luca 16, 15). El Își retrage harul de la acela, așa cum a făcut și cu Saprichie, și aceasta îl păgubește în progresul lui duhovnicesc.

Sursa: Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport: arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, Editura Tabor, București 2011, p. 48-51