Articole din rubrica Articole, Biserica, Cateheza
Duminica pot lipsi de la Sfânta Liturghie?
Neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică să vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea duminică…
8:12, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Continuarea
Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian Chira, sărbătorit la vârsta de 95 de ani
Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian a fost sărbătorit vineri, 27 mai 2016, la împlinirea vârstei de 95 de ani. Sărbătoarea a avut loc în Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, unde Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Te-Deumu-lui, în prezenţa unei mulţimi impresionate de credincioşi şi oficialități. A venit de la Cluj…
3:31, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Continuarea
Să învățăm de la copii!
„Călugării şi-au făcut meserie din rugat, deoarece ei au văzut că nu poate exista o meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu!” (9 ani); „Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi, pentru că Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua; ei s-au obisnuit sa tacă mult, ca să-L asculte, fiindcă…
10:00, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Continuarea
De ce trebuie să ne rugăm neîncetat?
Fiindcă satana, împreună cu relele sale slugi, uneltește împotriva noastră tot timpul; așijderea, și trupul nostru poftește împotriva duhului – iar acestor vrăjmași noi nu le putem sta împotrivă singuri. De aceea trebuie să ne înarmăm cu rugăciunea, ca să ne întărim și să ținem piept. Cu mintea și cu duhul ne putem ruga în…
9:41, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Continuarea
Rugăciune către Sfântul Pahomie cel Mare
Preafericite şi Preacuvioase Părinte Pahomie, ascultă-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie: du rugăciunea către milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, căci tu pururea salţi în bucurie cu Sfinţii şi cu puterile cele fără de materie înaintea Lui. Roagă milostivirea lui Dumnezeu să nu ne osândească pentru fărădelegile noastre, ci să facă cu noi…
8:06, sâmbătă, 28 mai, 2016 | Continuarea
Conferința internațională „Viața și slujirea arhiepiscopului Damian (Govorov)”
Recent, în capitala Bulgariei, orașul Sofia a avut loc conferința internațională „Viața și slujirea arhiepiscopului Damian (Govorov)” – o personalitate bisericească notorie, care pe parcursul vieții sale a activat o perioadă în Basarabia, în calitate de Rector al Seminarului Teologic din Chișinău. Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, la această…
7:29, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Din 31 mai se interzice fumatul în locurile publice
La 31 mai, 2016 intră în vigoare noile prevederi ale legii anti-tutun conform cărora persoanele care vor fuma în locurile publice deschise și închise vor fi sancționate cu o amendă de pînă la 1000 pînă la 3000 de lei. În același timp, persoanele juridice (ex: proprietari de localuri, etc.) de asemenea riscă să fie amendați…
6:08, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Vladimir Legoyda: există pericolul legalizării pedofiliei
După promovarea uniunilor unisex (casatoriilor gay), pedofilia ar putea fi si ea legalizata în anumite țări, considera șeful Departamentului Sinodal pentru Biserică, Societate și Relatii Media, Vladimir Legoyda. «În urmă cu aproximativ 20-30 de ani, ne spuneau ca uniunile intre persoane de acelasi sex nu vor fi legalizate — atunci părea imposibil, dar a si…
5:40, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Cum să traiești în armonie cu soacra? 12 sfaturi utile !
1. Se vorbește mult despre relația soacrei cu proaspăta sa noră. Cunoscută bine în popor, descrisă abundent în literatură și suficient de mult persiflată, ea are urcușuri și coborâșuri, până când cele două personae învață să se relaționeze… Este o realitate că, în foarte multe cazuri, între soacră și noră se instalează o armonie perfectă….
12:50, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Iată cat de mare, cât de adâncă este însemnătatea cuvântului omenesc
Spuneți-mi, oare este ceva luat mai puțin în serios decât cuvântul? Uimitor, șocant, cum de nu pricep oamenii uriașa, colosala însemnătate a cuvântului omenesc. Capacitatea noastră de a cuvânta ne aseamănă într-o măsură însemnată lui Dumnezeu Însuși. Domnul a zidit prin cuvânt toată lumea, cuvântul lui Dumnezeu are o putere enormă. Știți că prin cuvântul…
12:49, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
A fost sfințit sediul Inspectoratului General al Poliţiei din mun. Chișinău
În dimineața zilei de 27 mai, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Vicar mitropolitan însoțit de către secretarul general mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș și Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare, Prot. mitr. Maxim Melinti, au săvârșit slujba de sfințire a sediului Inspectoratului General al Poliţiei din mun. Chișinău. La slujba de binecuvântare au fost prezenți…
11:56, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Liceul „B. Dânga” din or. Criuleni şi-a ales hramul
Pe parcursul anului şcolar 2015/2016 s-a înviorat viaţa duhovnicească în Liceul „B. Dânga” din or. Criuleni. Preotul Ioan Ţuţuianu, clericul parohiei din orăşel, a devenit şi profesorul de Religie pentru o parte din învăţăceii liceului. Acest parteneriat şi cultivarea credinţei aduc primele roade. Elevii şi profesorii au solicitat identificarea unui protector ceresc. Acesta a fost…
11:00, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Credinţă şi credulitate
„Credinţa este o putere de legătură care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede cu Dumnezeu Cel crezut” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Ea presupune deci deschiderea omului, prin puterea harului dumnezeiesc, către dialogul iubitor cu Dumnezeu. Iar actul de credinţă angajează omul întreg, cu tot sufletul şi cu tot trupul….
7:15, vineri, 27 mai, 2016 | Continuarea
Preotul Nicolae Jelihovschi — modelul dascălului de altădată
Pe părintele Nicolae de la Sălcuța l-am descoperit în școala satului și acolo stă din zori până în noapte de vreo două decenii. Acolo a crescut în calitate de elev și acolo s-a format din primii ani ai slujirii. A ajuns la 40 de ani de viață și nu mi-l închipui în alt loc, decât…
7:58, joi, 26 mai, 2016 | Continuarea
De ce unii luptă împotriva „căsătoriilor gay”?
De ce ar fi oamenii cu viziuni conservatoare deranjați de o legalizare a „căsătoriilor” între persoane de același sex? Aparent, e o chestie care nu îi vizează, că ar fi vorba de viața privată a fiecăruia. Cu ce ar fi afectată o familie tradițională de existența unei “familii netradiționale”? Familia nu este o organizație neguvernamentală…
5:42, joi, 26 mai, 2016 | Continuarea

