Articole din rubrica Articole, Convertiri
Ce a găsit în Ortodoxie scriitorul Paul Kingsnorth. „Budismul este o practică puternică, dar îi lipsește ceva: Dumnezeu”
S-a întâlnit prima dată cu Ortodoxia într-o bisericuță bucureșteană. Experiența a fost atât de puternică, încât l-a marcat și a lucrat în el timp de patru ani, până când l-a adus în Biserica Ortodoxă Română. Unul din cei mai importanți scriitori englezi în viață dezvăluie ce a găsit în Ortodoxie. Basilica.ro l-a rugat pe Paul Kingsnorth, recent…
9:55, vineri, 26 martie, 2021 | Continuarea
A doua, a treia şi a patra sâmbătă din Postul Mare sunt zile de pomenire generală a celor răposaţi
A doua, a treia şi a patra sâmbătă din Postul Mare sunt zile de pomenire generală a celor răposaţi, părinţi şi fraţi ai noştri, adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. După cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, suntem datori să-i iubim pe apropiaţii noştri, ca pe noi înşine, iar în rugăciunile pentru cei răposaţi…
6:44, vineri, 26 martie, 2021 | Continuarea
Cinci motive pentru care oamenii se iubesc unul pe altul
Oamenii se iubesc unul pe altul din cinci motive: – pentru Dumnezeu, aşa cum cel virtuos îi iubeşte pe toţi, şi aşa cum cel care-l iubeşte pe cel virtuos, chiar dacă el însuşi n-a devenit încă virtuos. – din pricini fireşti, aşa cum părinţii îşi iubesc copiii şi invers. – din slavă deşartă, aşa cum…
5:45, joi, 25 martie, 2021 | Continuarea
Falşii prieteni de pe Facebook
O formă particulară de virtualitate este cea a „prietenilor” de pe Facebook. Termenul trebuie pus între ghilimele din două motive. Cel dintâi este acela că el e folosit cu bună ştiinţă, în mod ingenios, de cei care au conceput reţeaua, pentru a da impresia că el permite stabilirea de reale relaţii de prietenie, de veritabile…
5:26, joi, 25 martie, 2021 | Continuarea
Cântarea Psaltirii Maicii Domnului – CATISMA III
Psalmul 17 Maică pururea Fecioară, Doamnă Stăpână, mereu Te voi iubi Iar al Tău nume, Cerească Împărăteasă, tot neamul îl va slăvi! Mărturisiți-vă Maicii preablânde, când aveți inima zdrobită, Ea de vrăjmași vă va păzi, sufletul îl va-ntări, va apăra de ispită, Căci cu-al Ei lapte îndulcitor, cei însetați, o, grabnica ajutătoare, Duhovnicește se hrănesc…
9:41, joi, 25 martie, 2021 | Continuarea
Un nou magazin de obiecte și articole bisericești, la Chișinău
Luni, 22 martie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a fost inaugurat un nou magazin de obiecte și articole bisericești, la Chișinău. Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” se află în cartierul Buiucani al Capitalei, la strada Alba Iulia 21. Într-un magazin cu specific bisericesc găsim obiecte destinate cultului ortodox: icoane, cruci pentru binecuvântare, sfinte…
2:14, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
Fericiți sunt fiii lui Dumnezeu, cei simpli, cei smeriți, cei curați, cei ce se pocăiesc, cei adevărați, cei sinceri
Credincioșii nu sunt fără de păcat, fără probleme și fără supărări. Trăiesc mucenicia pocăinței, renasc și primesc mângâiere de la Dumnezeu. Cu harul lui Dumnezeu se sensibilizează, devin iertători, milostivi, răbdători, consolatori, compătimitori, buni. Sunt plini de dragoste care îi mișcă să se roage pentru toată lumea. Omul lui Dumnezeu întâmpină faptele de fiecare zi…
2:03, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
De ce se urăsc oamenii?
E atât necunoscut şi atâta suferinţă legate de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea. De ce se chinuiesc oamenii unii pe alţii? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă, încât ar trebui să lucrăm până la…
1:59, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
Cine este fără de păcat?
Cum se face că Domnul într-un loc zice: „Nu judecaţi”, iar în altul: „Judecaţi judecată dreaptă” (Ioan 7,24)? Poate crede cineva că aici apare o contradicţie. Acest „nu judecaţi” i se aplică în special omului, pentru că nu este în stare să vadă lucrurile aşa cum sunt în realitate. El însuşi, ca unul ce este…
1:32, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
Activități în susținerea persoanelor cu Sindrom Down din Moldova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova a demarat o colaborare fructuoasă cu Asociaţia Persoanelor cu Sindrom Down din Republica Moldova A. O. „SUNSHINE”, cu scopul de a sprijini persoanele diagnosticate cu Sindromul Down și familiile acestora, prin acordarea serviciilor specializate de abilitare și reabilitare, menite să…
10:55, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
Secretarul Mitropoliei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, a participat la o discuție organizată de Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, cu privire la respectarea normelor epidemiologice și măsurile de protecție sanitară împotriva COVID-19
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a avut o discuție cu reprezentanții celor mai importante culte religioase creștine din Republica Moldova. Principalul subiect abordat a fost respectarea normelor epidemiologice pe întreg teritoriul țării, dar și modul în care ar putea fi adaptate unele practici religioase la măsurile de protecție sanitară împotriva COVID-19. Având încredințarea ÎPS Mitropolit Vladimir,…
8:51, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
A trecut la cele veșnice Protoiereul Mihail Dubenco, parohul bisericii ,,Sf. Ier. Nicolae” din satul Drăgănești, raionul Sîngerei
Mesajul de condoleanțe al Preasfințitului Marchel în legătură cu trecerea la cele veșnice a Protoiereului Mihail Dubenco, parohul bisericii ,,Sf. Ier. Nicolae” din satul Drăgănești, raionul Sîngerei. Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Părintelui Mihail Dubenco parohul bisericii ,,Sf. Ier. Nicolae” din satul Drăgănești, raionul Sîngerei. Plecarea lui dintre noi…
8:17, miercuri, 24 martie, 2021 | Continuarea
Chemarea Apostolilor la propovăduire
În numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh! Dragii mei, astăzi suntem în prima duminică a Postului Mare, duminica în care prăznuim Triumful Ortodoxiei. Astăzi noi auzim în biserică citindu-se un fragment deosebit de interesant din Sfânta Evanghelie, privind chemarea apostolilor la slujire. Rânduind această pericopă evanghelică anume în prima duminică a Postului,…
5:18, marți, 23 martie, 2021 | Continuarea
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei pomeniți liturgic la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
În ziua pomenirii Sfinților patruzeci de mucenici din Sevastia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca. În cuvântul său, Episcopul-vicar a vorbit despre hotărârea și unirea celor 40 de mucenici, a căror credință a…
2:28, luni, 22 martie, 2021 | Continuarea
Sfinții 40 de Mucenici cinstiți prin rurăciune la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
„Pe Dumnezeu, prin rugăciunile voastre, voi, patruzeci de mucenici, faceţi-L Milostiv nouă, celor ce vă chemăm pe voi, cu curata dragoste a inimilor noastre”. În ziua de prăznuirii Sfinților 40 de Mucenici care au pătimit în iezerul Sevastiei, la 22 martie 2021, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop…
11:18, luni, 22 martie, 2021 | Continuarea

