Articole din rubrica Ştiri
File din activitatea social-filantropică a Bisericii
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, pe parcursul lunilor iunie-iulie 2023, au avut loc mai multe acțiuni social-filantropice, organizate și coordonate de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, condus de monahul Macarie Crudu. În acest sens menționăm câteva din activitățile desfășurate: dotarea cu jucării speciale și amenajarea unui nou cabinet pentru activitățile de zi ale…
4:54, luni, 31 iulie, 2023 | Continuarea
Slujire arhierească în Duminica a VIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi
În Duminica a VIII-a după Rusalii Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Mărturia Sfântului Evanghelist Matei despre înmulţirea pâinilor se regăseşte şi la ceilalţi trei evanghelişti (Mc. VI, 34-45; Lc. IX, 10-17, In….
5:25, duminică, 30 iulie, 2023 | Continuarea
Duminica a VIII-a după pogorârea Sfântului Duh – Mănăstirea Ciuflea
Sfânta și dumnezeiasca Liturghie din Duminica a VIII-a după pogorârea Sfântului Duh, 30 iulie 2023, a fost oficiată în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a Mănăstirii Ciuflea de către duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri, Preacuviosul părinte Nicolae împreună cu clericii. Evanghelia duminicii a fost a Înmulțirii pâinilor care înseamnă Evanghelia înmulțirii iubirii. Pâinile din Evanghelia…
5:00, duminică, 30 iulie, 2023 | Continuarea
„Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății…” Duminica a VIII-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
„Noi spunem că cea mai înaltă așezare a omului, starea cea mai înaltă la care poate ajunge omul este starea de ființă mulțumitoare, euharistică. Ființa mulțumitoare ajunge să înțeleagă că toate lucrurile de care beneficiază vin de la cineva, vin de undeva. Pâinea este importantă, dar faptul că această pâine este darul cuiva care mă…
12:38, duminică, 30 iulie, 2023 | Continuarea
În duminica a VIII-a după Rusalii Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
În Duminica a opta după Rusalii, 30 iulie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii și credincioșii prezenți După citirea pericopei evanghelice (Matei 14, 14-22), care relatează minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, Ierarhul a…
12:34, duminică, 30 iulie, 2023 | Continuarea
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a vizitat biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din or. Dublin, Irlanda
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a vizitat biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din or. Dublin, Irlanda. Aici Înaltpreasfinția Sa, însoțit de către dl Eugen Chiriac și dl Nicolae Sîrbu, au fost întâmpinați de părintele Mihail Nastonov, protopop al bisericilor din Irlanda și de părintele misionar, Ghenadie Socolov. În cadrul…
8:49, sâmbătă, 29 iulie, 2023 | Continuarea
Sfințirea Altarului de vară de pe lângă biserica „Cuvioasa Parascheva” din s. Sărata Galbenă, r. Hîncești
Sîmbătă, 29 iulie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a fost prezent în parohia „Cuvioasa Parascheva” din s. Sărata Galbenă, r. Hâncești, unde a săvârșit Dumnezeiasca Litrughie. În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de parohul bisericii menționate, Prot. Valentin DANU, dar și de soborul slujitorilor prezenți și de numeroși credincioși. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa…
3:56, sâmbătă, 29 iulie, 2023 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu dna Larisa Miculeț, ambasadoarea Republicii Moldova în Irlanda
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova însoțit de dl Eugen Chiriac și dl Nicolae Sîrbu, a vizitat în ziua prăznuirii Sfântului Mare Cneaz Vladimir, vineri, 28 iulie 2023, Ambasada Republicii Moldova din Irlanda. În cadrul vizitei, Înaltpreasfinția Sa a avut o întrevedere cu Excelența Sa, dna Larisa Miculeț, ambasadorul țării noastre…
9:18, vineri, 28 iulie, 2023 | Continuarea
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfanta Liturghie de hramul Manastirii Horăști
„Stând ca o făclie nestinsă înaintea tronului ceresc spre luminarea celor rătăciți pe căile înșelăciunii, adu-ți aminte și de noi, cei încurcați în patimi. Jertfa rugăciunilor tale o adu și pentru noi, cei săraci de orice virtute și solește-ne nouă răbdare în necazuri, spre câștigarea iertării păcatelor.” (Acatistul Sfântului Cneaz Vladimir) În ziua przăznuirii Sfântul…
4:17, vineri, 28 iulie, 2023 | Continuarea
Desfășurarea taberii de vară pentru tineri, „Drumeția Prieteniei” ediția a VI-a
În perioada 24 – 28 iulie 2023, în localitatea Hîrjauca, r-nul Călărași, Episcopia de Ungheni și Nisporeni, prin Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, cu binecuvântarea Chiriarhului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU și trădania Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretar Eparhial și răspunzătorul de activitățile cu tineretul, a organizat Tabăra de vară pentru tineri „Drumeția prieteniei”, ed. a VI-a….
12:28, vineri, 28 iulie, 2023 | Continuarea
ADMITEREA 2023 – 2024 la Seminarul Teologic Ortodox, și la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova
ADMITEREA 2023/2024 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX Admiterea la Seminarul Teologic Ortodox din Chișinău se face în baza normelor stabilite de Ministerul Educaţiei și Cercetării al Republicii Moldova pentru învăţământul liceal de stat şi Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Durata studiilor: 3 ani, în bază de contract, profil umanist/ profil teologie. La finele anilor de studii elevii primesc: Diploma…
1:46, joi, 27 iulie, 2023 | Continuarea
Prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca
În ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”, marți, 25 iulie 2023, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. La slujbă au participat prot. Nicolae Cravet, secretar al Vicariatului de Soroca, preotul Marin Cij, președintele Sectorului sinodal Asistență Pastorală în Instituțiile Medicale, clerici ai…
5:52, marți, 25 iulie, 2023 | Continuarea
Startul Campaniei „Ajută un copil să meargă la școală!”: Donează un ghiozdan cu rechizite școlare unui copil din familiile nevoiașe!
Devino eroul unui elev și ajută-l să meargă la școală! În perioada 15 iulie – 31 august 2023, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir se desfășoară cea de-a IV-a ediție a Campaniei pentru sprijinirea copiilor defavorizați „Ajută un copil să meargă la școală!”, organizată de Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate…
1:12, marți, 25 iulie, 2023 | Continuarea
La Soroca s-a desfășurat procesiunea cu icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în jurul municipiului
La data de 24 iulie 2023, la Soroca s-a desfășurat procesiunea cu icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în jurul municipiului. În parcurgerea acestui itinerar au participat protopopii bisericilor din raioanele Soroca, Drochia și Florești, împreună cu preoții și credincioșii din aceste raioane. La evenimentul bisericesc din ajunul prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini”…
8:08, luni, 24 iulie, 2023 | Continuarea
Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Santander, implementează proiectul de achiziție a unui spațiu pentru slujire
În perioada 1 mai – 30 octombrie 2023, Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Santander, implementează proiectul de achiziție a unui spațiu pentru slujire, dar și pentru desfășurarea activităților de promovare a identității românești. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Partenerii acestuia sunt Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, TrinitasTV, Basilica.ro,…
1:52, duminică, 23 iulie, 2023 | Continuarea

