3 sfaturi pe care familia creştină trebuie să le redescopere
15:49, sâmbătă, 11 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: comuniune, copii, familia, familie, lege, parinti si copii, rugăciune în familie, sfaturi duhovnicești, sfaturi pentru soti, viata

Primul lucru pe care trebuie să-l regăsească familia este dulceaţa rugăciunii făcută împreună şi a rugăciunii colective din biserică. Câteva minute de rugăciune dimineaţa şi seara, mersul la biserică duminica cu toată casa, ar fi salutare. Familia creştină trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să facă lectură religioasă împreună. Nu se poate exprima în cuvinte cât de mare este folosul unei vieţi duhovniceşti în cadrul familiei. Roadele acestei vieţi sunt: sentimentul de linişte şi siguranţă, statornicia, dreapta judecată, armonia şi maturizarea spirituală.
Al doilea lucru, tot important, este regăsirea bucuriei de a mânca împreună. Programul supraîncărcat, graba permanentă, au ajuns să desfiinţeze aproape total această comuniune. Soţii vin de la serviciu pe rând şi mănâncă separat. Copiii vin de la şcoală şi mănâncă când apucă. Este adevărat că sunt unele situaţii obiective când oamenii mănâncă pe rând, dar dacă această practică devine lege, paguba spirituală este imensă. Au fost cazuri în care şi Domnul Hristos cu ucenicii nu puteau mânca împreună. Dar acestea erau excepţii. În asemenea situaţii “El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce” (Marcu 6, 31).
Al treilea lucru pe care familia creştină trebuie să-l redescopere este petrecerea timpului liber împreună. Cu toate că în societatea noastră distracţia este practicată abuziv, ea îşi are locul ei în viaţa de familie. Este bine ca membrii familiei să râdă împreună, să se joace împreună, să-şi facă concediile, ieşirile şi drumeţiile împreună. Sunt situaţii în care joaca, drumeţia şi alte moduri de destindere consolidează legătura dintre soţi şi-i învaţă pe copii cinstea, onestitatea, spiritul de echipă şi politeţea.
Nu-i nevoie să fii savant pentru a observa cât de mult a slăbit astăzi familia. Ba observăm că există nenumărate “cupluri” necăsătorite. Numărul lor creşte. Şi cei ce vor să fie la “modă” nu doresc copii sau, cel mult, unul. Ideea de a avea copii este abandonată pentru că aceştia te-ar încurca să ajungi cât mai repede căpătuit. Or, de unde începe, în concluzie, tăria familiei? Tăria familiei începe de la cuvântul lui Dumnezeu: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28).
De la facerea lumii, Dumnezeu a fost preocupat de tăria familiei punându-le oamenilor la îndemână sfaturile necesare pentru o viaţă normală şi fericită: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24). Iar unirea lor, în mod firesc, este binecuvântată cu prunci.

În duminica numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de...
Mai mulţi clerici şi credincioşi din România, auzind că în alte Biserici Ortodoxe Sărbătoarea Sfintei Treimi este chiar în Duminca Cincizecimii...
Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura...
Slujba cunoscută sub numele de Liturghia darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea...
Biserica Ortodoxa marturiseste neintrerupt faptul ca fara Hristos nu putem face nimic, caci din El si prin El avem viata....
Din articolul: Stranie, dar, totuşi, cunoscută: Călătoria mea spre Biserica Ortodoxă de Mitropolitul Kallistos Ware de Diokleia Şi totuşi, mai...
Mâncând, crezui că te supăr cu lăcomia Şi-mi pedepsii în ajunări păcătosul pântec. Pe urmă, că nu-ţi place jocul, bucuria:...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău