6 sfaturi să creşti un copil fericit - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

6 sfaturi să creşti un copil fericit

9:50, miercuri, 2 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Relaţia dintre părinte şi copil se formează încă înainte de a se naşte. Atât mama, cât şi tata comunică cu cel mic, îşi doresc să aibă o relaţie părinte-copil extrem de trainică, să realizeze un parteneriat bazat pe respect şi încredere reciprocă. Acest lucru nu este uşor, însă nici imposibil.

De multe ori, lucrurile spuse din suflet, bazate pe experienţă şi trăirile unui părinte pot fi mai valoroase decât sfaturile specialiştilor. Pentru că vin din inimă, pentru că vin de la cineva “ca tine”. Cineva care, ca şi tine, a căutat, a citit, a inspirat, şi a făcut ce a crezut el că e mai bine pentru el şi puiul lui.

Iată gândurile şi concluziile la care a ajuns Sean Platt, blogger şi cofondator al fundaţiei Children Write the Future (Copiii scriu viitorul) din Statele Unite, tătic a doi copii, fetiţă şi băiat.

1. Lasă copilul să simtă cât de fericit eşti să-l vezi

Copiii simt dansul luminiţelor din ochii oamenilor. Lasă-ţi copilul să vadă şi să simtă bucuria din ochii tăi, zâmbetul tău, căldura ta. Întâmpină-l cu căldură când vine acasă sau când te duci să-l iei de la grădiniţă/şcoală. Spune-i numele tare, mândru. Copiii se bucură când se aud strigaţi, în plus se vor simţi validaţi de cei dragi lui. Cel mai mult pe această lume, copiii îşi iubesc părinţii. Întoarce-i această iubire şi lasă-l să vadă asta.

2. Învăţă copilul că este în regulă să fii plictisit

Ai observat, desigur, cât de repede se plictiseşte copilul tău. Copiii au o imaginaţie care vrea să fie “hrănită”. Învaţă-l să-şi folosească această imaginaţie creativ, dându-i câteva coli şi creioane colorate sau cuburi de construit. Este OK să te plictiseşti şi este OK să vrei să faci altceva. Ar fi de preferat să nu-l înveţi să butoneze telecomanda televizorului de “plictiseală” şi încurajează-l să facă orice altceva, mult mai sănătos pentru el.

3. Limitează-i canalele media

În primii ani de viaţă, părintele este “creatorul” deciziilor unui copil. Îl poţi învăţa încă de mic că viaţa înseamnă mult mai mult decât televizor, telefon, computer. Nu numai că îi vei stimula şi mai mult creativitatea, însă îl vei putea ajuta mult mai uşor să rămână calm. De multe ori, fără să-ţi dai seama, chiar, copilul aude sau vede lucruri pe care n-ar fi trebuit, la vârsta lui: un program de ştiri, o poză de pe internet etc. Aceste lucruri îi pot suprasolicita sistemul nervos, făcându-l mai agitat.

4. Copilul este mult mai important decât munca

Copilul nu simte doar nevoia de a sta lângă el. El vrea să şi fii prezent. Să te joci, să interacţionezi, să-i răspunzi la întrebări, să-i pui întrebări, să-i asculţi răspunsurile. Copilul simte nevoia contactului vizual, a atingerilor. Îndeplineşte-i aceste nevoi lăsând pentru o clipă legumele pentru cină de-o parte sau mail-urile pe care mai trebuia să le trimiţi în interes de serviciu. Copilul trebuie să fie şi trebuie să simtă că este mult mai important decât munca ta. Acest lucru îl va face foarte fericit.

5. Lasă copilul să impună şi el câteva reguli

Nu trebuie să fii sau să faci pe şeful tot timpul. Îţi poţi lăsa copilul să ia câteva decizii de unul singur, să facă propriile reguli în anumite privinţe. Copiii se simt bine când au credinţa că deţin şi ei controlul. Îl poţi lăsa să facă nişte reguli în ceea ce priveşte curăţenia în cameră sau să te ajute la spălatul vaselor sau alte sarcini domestice (dacă este mai mare). Copilul este mult mai doritor să accepte şi să urmeze regulile care nu sunt impuse cu stricteţe de cazarmă.

6. Fii un model de comportament

Copiii fac ceea ce văd, nu ceea ce li se spune. Dacă vrei să ai un copil altruist, trebuie să fii altruist, dacă vrei să ai un copil respectuos, trebuie să fii, la rândul tău, respectuos. Dacă vrei să nu mai ţipe, ai grijă la tonul pe care îl foloseşti. Dacă vrei să ai un copil fericit, zâmbeşte şi tu cât mai des. Şi exemplele pot continua. În primii ani de viaţă, această influenţă a părinţilor este mult mai puternică decât orice altceva.

Odată ce te vei concentra pe nevoile copilului şi te vei asigura că poţi face orice să i le înţelegi şi să i le îndeplineşti, eforturile tale de a avea un copil fericit vor fi răsplătite pe deplin.

Sursa: sfatulparintilr.ro

happy-little-beautiful-girl

Contact Form Powered By : XYZScripts.com