7 aspecte inedite din viaţa Sfântului Iacob Putneanul
10:57, sâmbătă, 16 mai, 2020 | Cuvinte-cheie: iacob putneanul, manastirea Putna

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, sărbătorit în data de 15 mai, este considerat „păstorul celor săraci și smeriți, care a dus o viață de Sfânt”, deoarece și-a dedicat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin școală și tipar și apărării celor nedreptățiți.
Deşi a avut foarte multe realizări, vă prezentăm câteva aspecte inedite din viaţa lui:
- A intrat în viaţa monahală la 12 ani, iar la 17 ani a fost hirotonit preot;
- Este considerat al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna după Sfântul Ștefan cel Mare;
- La 26 de ani a fost hirotonit episcop de Rădăuți, iar la 31 de ani a fost rânduit în treapta de Mitropolit al Moldovei;
- A înființat prima şcoală elementară rurală din Moldova;
- A dispus tipărirea primului Abecedar românesc din Moldova
- A militat cu succes pentru eliminarea taxei „văcăritului”, adică impozitul pe animale mari.
- A dispus traducerea „Vieţilor sfinţilor”.
Sfântul Iacob Putneanul a fost canonizat cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, în anul 2016.
Foto credit: Mănăstirea Putna
Sursa: https://basilica.ro/


Cuvânt de mulțumire după Sfânta Liturghie al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la pomenirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei....
Știați că tipărirea primului Abecedar din Moldova i se datorează unui… Sfânt? Pe vremea când era Mitropolit al Moldovei, Sfântul Iacob...
Programul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și cuvânt în Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului) al Arhim....
Cuvânt al Arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Așezarea în raclă a moaștelor Sf. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei. 25 septembrie...
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna, care l-a serbat pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, al doilea...
„Sfântul Iacob Putneanul a devenit păstor de suflete, și-a pus sufletul pentru oile turmei sale de credincioși pentru că și-a...
Arhiepiscopul Pimen a evidenţiat marţi la Mănăstirea Putna virtuţile Sfântului Iacob Putneanul, menţionând că de la el „învățăm cele ale Școlii și...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova