99 de ani de la naşterea Patriarhului Teoctist
23:00, vineri, 7 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: comemorare, mitropolit, patr, patriarhul teoctist, pomenire, slujba, teoctist arapasu, trecut
La 7 februarie 2014 se împlinesc 99 de ani de la naşterea celui de-al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Astăzi, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba de pomenire la mormântul Părintelui Patriarh Teoctist.
S-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, din judeţul Botoşani, şi a intrat în monahism la 14 ani, ca frate la Schitul Sihăstria Voronei.
Între anii 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti. La data de 6 august 1935 a depus voturile monahale la mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ), primind la călugărie numele de Teoctist, iar la 25 martie 1945 este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. De-a lungul timpului devine, pe rând, Episcop-vicar patriarhal, Episcop al Aradului, Episcop al Episcopiei Ortodoxe din America şi Canada, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.
După moartea Patriarhului Iustin, la 9 noiembrie 1986 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat la 16 noiembrie 1986.
Cel de-al 5-lea întâistătător al Bisericii noastre a deţinut numeroase ordine bisericeşti, primite din partea Patriarhiilor Antiohiei, Ierusalimului, Moscovei, Serbiei, a Arhiepiscopiilor Greciei, Ciprului, Cehoslovaciei, Finlandei şi din partea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II–lea. În mai 1999, a primit, din partea Statului român, ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce.
Dincolo de numeroasele distincții și de bogata activitate, Patriarhul Teoctist a rămas în conștiința românilor ca un păstor cu chipul și vocea blânde, un om al bucuriei.
Patriarhul Teoctist a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de peste două decenii. A trecut la Domnul la 30 iulie 2007, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală.
Sursa: http://basilica.ro/