Colegiul Naţional de Comerţ de pe lângă ASEM, şi-a sărbătorit Hramul
0:59, sâmbătă, 26 noiembrie, 2016 |

În ajunul Hramului Colegiului Naţional de Comerţ de pe lângă ASEM, corpul profesoral şi studenţii s-au adunat la Slujba de Sfinţire şi binecuvântare a instituţiei.
Pr. Marin Cij, Parohul bisericii “Sf. Arh. Mihail” din incinta Spitalului municipal “Sf. Arh. Mihail” din Capitală, împreună cu preotul Aurel Iaţco și protodiaconul Ioan Cij, au oficiat slujba de sfinţire, cu prilejul sărbătoririi Sf. Ioan Gură de Aur – protectorul acestei instituţii.
Către ziua hramului profesorii şi studenţii organizează diferite concursuri, expoziţii, acte de caritate pentru nevoiaşi.
În cuvîntul de învăţătură părintele Marin a expus viaţa şi activitatea marelui Ierarh şi Stâlp al Bisericii – Ioan Gură de Aur, de asemenea şi învăţăturile acestui mare teolog şi scriitor creştin, mereu actuale.
La final, preoţii i-au felicitat pe toţi cei prezenţi la sărbătoare îndemnându-i să le fie drept exemplu viaţa şi activitatea Sf. Ioan Gură de Aur.
D-na Lidia Pleşca, directoarea instituţiei a mulţumit Slujitorilor pentru organizarea Sărbătorii felicitîndu-i pe toţi prezenţi cu ocazia sărbătoririi Hramului.
Sursa: http://protopopiatchisinau.md/

















ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova