Sfântul Mucenic Iulian cel din Cilicia
0:04, joi, 4 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: sinaxar, viețile sfinților

Sf. Mucenic Iulian al Tarsisului s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. El era fiul unui senator păgân şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescându-l mai departe cu evlavie.
Pe când Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestându-l printre alţii şi pe tânărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercând să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămânând ferm în credinţa sa.
Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugându-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde până la sfârşit.
Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezând că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa până în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărâre pe Iisus Hristos, denunţând cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri până pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvârşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia.

Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este prăznuită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 25 iulie/7...
În cetatea Tirului era un bărbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stăpânirea ighemoniei. El avea o fiică,...
Pe vremea împărăţiei păgânului împărat Iulian, depărtatul de Dumnezeu, s-a ridicat de la dânsul o cumplită prigoană împotriva creştinilor, ca...
Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei...
Acest plăcut al lui Dumnezeu, Metodie, încredinţându-se din tinereţe lui Dumnezeu, s-a arătat vas curat şi locaş al Sfântului Duh....
La 9/22 mai, Biserica Ortodoxă prăznuieşte mutarea Moaştelor celui între Sfinţi, Părintelui nostrum Nicoale, al Mirelor Lichiei, mare făcător de...
Vieţuitoare în Rusia, secolul al XVI-lea “Bucură-te, dreptar al vieţuirii creştine în familie » « Bucură-te, ocrotitoare a orfanilor şi a copiilor...
