Mănăstirea Curchi l-a prăznuit prin slujbă arhierească pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei – Tămăduitorul bolnavilor și Făcătorul de minuni
15:35, duminică, 25 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: curchi, manastirea curchi, sfântul spiridon, slujire arhiereasca

Astăzi, 12/25 decembrie 2016, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei – unul dintre cei mai cinstiți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe.
În ziua acestui mare praznic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Părinte Siluan (Șalari), Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși care au venit să îi aducă cinstire marelui Sfânt făcător de minuni, ale cărui sfinte moaște se află în insula Korfu din Grecia.
În cuvântul de învăţătură, adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Siluan a vorbit despre viaţa şi lucrarea pilduitoare a Sf. Ier. Spiridon.
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni, s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, și a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului al IV-lea. Pentru bunătatea și curăţia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei.Un mare apărător al credinţei, participând şi la primul Sinod Ecumenic.
Creștinii au primit îndrumare să se roage Sfântul Ierarh Spiridon care este cinstit cu multă evlavie de către întreaga lume creştină, datorită vieţii sale sfinte şi minunilor pe care le săvârşeşte.
„Trebuie să știm că, Sfântul Spiridon nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Pentru puterea credinței sale, Dumnezeu l-a înzestrat încă din timpul vieții cu darul facerii de minuni.Sfântul Spiridon săvârşeşte minuni pentru toţi cei credincioşi, nu încetează nici acum să lucreze pentru izbavirea din necazuri a oamenilor care îl cheamă în ajutor pe el.
Pe Sfântul Ierarh Spiridon, păstorul cel milostiv, nu-l putem prăznui mai cu cinste decât prin aceea de a-i urma pilda iubirii sale de oameni și viața sa plină de credința statornică în învățătura dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos.
Să ne rugăm Domnului, ca pentru rugăciunile Sfântului Părinte Ierarh Spiridon, să ne dea tărie, ca să fim buni ucenici ai lui Hristos”, a subliniat Preasfințitul Siluan.
La final, PS Siluan a adresat bunilor credincioşi dreptmăritori care poartă numele Sfântului Spiridon, dar şi tuturor celor prezenţi, le-a urat ani mulţi şi buni, multă sănătate, mult spor duhovnicesc şi bucurii sfinte.
Imnurile liturgice au fost interpretate de corul Arhieresc „Flacăra” al Mănăstirii Curchi, dirijat de Dl. Dumitru Buga.
Sursa: http://manastireacurchi.md/
























Acum 5 ani în urmă, într-o zi senină de sâmbătă, 18 octombrie 2014, clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova și sute...
Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu multă bucurie în suflet Vă invităm vineri, 21 septembrie 2018, să sărbătorim împreună Praznicul...
În Duminica a VIII-a după cincizecime – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove,...
Mănăstirea Curchi, istoricul așezământ monahal care servea pe timpuri drept loc de reculegere și odihnă sufletească pentru împărați, această perlă...
Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu mare bucurie în suflet Vă invităm joi, 21 septembrie 2017, să sărbătorim împreună...
Mănăstirea Curchi, în imagini rupte din poveste Istorica Mănăstire Curchi – nestemată din coroana Maicii Domnului și leagăn al spiritualității...
Duminică, 12 februarie 2017, în Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău