Bucuria sărbătorii Nașterea Domnului la Orfelinatul ,,Preafericitul Iosif” din Chişinău
22:11, sâmbătă, 7 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: bucuria sarbatorilor, copii orfani, naşterea Domnului, orfelinatul "Preafericitul Iosif"
În dimineaţa zilei Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni s-a deplasat la casa de copii orfani “Preafericitul Iosif” din mun.Chişinău.
Naşterea Domnul este o sărbătoare mult aşteptată îndeosebi de copii. E vremea colindelor şi a cadourilor. La Orfelinatul „Preafericitul Iosif ” de sub egida mănăstirii Hîncu, este deja o frumoasă tradiţie ca în fiecare an de Naşterea Domnului, copii să prezinte un concert cu genericul “Creştini, Crăciunul a sosit!”
Copii au impresionat oaspeţii prin talentul şi calităţile lor artistice. Ei au cîntat, au dansat, au prezentat scenete. La concertul au fost prezenţi oaspeţi de onoare,dna Rodica Terehovschi, șefa direcției municipală pentru dreptul copiilor, dna Tamara Lesnic, şefa Direcţiei Protecţiei Copilului din sectorul Buicani, dna Galina Zinari specialist principal a Direcției Protecției Copilului a raionului Ialoveni şi absolvenţii acestei instituţii, care în prezent îşi fac studiile la cele mai prestigioase universităţi din ţară.
La finele concertului copii au primit dulciuri şi diverse cadouri din partea Preasfințitului PETRU.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/