PF Patriarh Kirill: Creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea
10:08, marți, 14 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: crestinii, mesaj de felicitare, Patriarhul Kiril, ziua tineretului ortodox

Mesaj adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox
Dragi fraţi şi surori!
Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii.
Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a numit „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5, 13-14). Precum sarea îmbunătăţeşte considerabil gustul mâncării, prevenind alterarea ei, creştinii sunt chemaţi să schimbe lumea cu puterea mărturisirii convingătoare despre Iisus cel Răstignit şi Înviat, arătându-se urmaşi consecvenţi ai Mântuitorului prin faptele dragostei şi milosteniei. Adresate generaţiei în creştere, aceste cuvinte capătă o semnificaţie deosebită, întrucât tinerii, în mod tradiţional, sunt cei mai activi membri ai vieţii comunitare, capabili de a influenţa considerabil procesele ce se produc în societate. Dea Domnul ca „sarea” credinţei voastre să nu se strice niciodată (Matei 5, 13), iar lumina faptelor bune să lumineze aprins celor de aproape şi celor de departe, pentru ca să se proslăvească neschimbat numele Tatălui nostru Celui Ceresc (Matei 5, 16) şi să se întărească credinţa lui Hristos în inimile contemporanilor.
Vă felicit din suflet pe toţi cu sărbătoarea Întâmpinării Domnului, şi vă doresc sănătate nezdruncinată, pace şi milă îmbelşugată de la Începătorul mântuirii noastre.
Binecuvântarea Domnului să fie cu voi cu toţi în toate zilele vieţii voastre.
+ KIRILL
PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

Emisiunea „Să luăm aminte!” Cum creștinii înving moartea? Duminica a 25 dupa Rusalii Sursa: www.ntv.md...
Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece...
Potrivit unui raport realizat de Open Doors, anul 2015 a fost cel mai violent an din istoria modernă pentru creștinii...
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău