„Facebook” a blocat contul conducătorului Asociației Experților ortodoşi Kiril Frolov
10:41, miercuri, 10 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica, discutii, facebook, ortodox, retele sociale, societate, trecut

Administrarea rețelei sociale „Facebook” l-a introdus pe conducătorul Asociației Experților ortodoşi şi Corporaţiei acțiunii ortodoxe Kiril Frolov în „lista neagră”.
„Seara trecută, „Facebook” mi-a interzis să mă folosesc de contul meu pe această reţea. Acum nu pot nici să le scriu nimic prietenilor mei, nici să intru în discuţii sau să împart texte. Administrația mi-a scris că am încălcat regulile de utilizare a rețelele sociale, deși nu am înjurat, nu am jignit pe nimeni, poate uneori am fost mai dur în discuţiile duse, dar fiind corect faţă de ceilaţi, „- a declarat, luni, Frolov.
El a numit acțiunile administrației „Facebook” drept „persecuție politică.”
„Potrivit informațiilor mele, plângerile către administrația „Facebook” au fost scrise de oameni care susțin separarea Bisericii ucrainene de cea rusă, se opun celebrării aniversării a 1025 de ani de la încreştinarea Rusiei și parteneriatului social între Biserică, societate și stat”, – a menţionat el.
Potrivit lui „în „Facebook” se poartă adesea discuţii mult mai dure decât cele în care a fost implicat, există de asemenea şi insulte la adresa altor persoane, dar pe aceste persoane nu-i blochează nimeni.”

După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău