Primul seminar instructiv-metodic pentru profesorii de religie din Ștefan Vodă
0:14, sâmbătă, 25 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: predarea religiei, profesori de religie, seminar metodologic

La data de 20 februarie 2017, în cadrul Şcolii Duminicale „Sfînta Cuvioasă Parascheva”, s-a desfăşurat seminarul instructiv-metodic pentru profesorii de religie, organizat de protopopiatul Ştefan Vodă în colaborare cu Direcţia Educaţie din raionul Ştefan Vodă.
Protopopul raionului, protoiereul Anatolie Răilean, a binecuvântat participanţii la seminar şi a venit cu un cuvânt de susţinere a profesorilor de religie, încurajându-i să se implice activ în viaţa şcolii, pentru a fi lucrători buni ai lui Dumnezeu în munca nobilă încredinţată.
Doamna Ana Ceban, responsabil de predarea religiei în cadrul Direcţiei Educaţie, a salutat iniţiativa protopopului de a pune umărul la ghidarea didactică a profesorilor de religie, asigurându-i de susţinerea logistică necesară pentru organizarea întrunirilor metodice.
Doamna preoteasă Olga Apostol, numită recent în calitate de metodist responsabil pentru predarea religiei în protopopiatul Ştefan Vodă, le-a vorbit profesorilor despre standardele de competenţă profesională ale cadrelor didactice din învăţământul general.
De asemenea, la seminar s-a discutat despre organizarea activităţilor extracurriculare care se propun a fi desfăşurate pe parcursul anului 2017: concursul raional „Personalităţi creştine: virtuţi şi sfinţenie”; activităţi întru susţinerea vieţii, a familiei şi a femeii care vor culmina cu Marșul pentru viață 2017 ce urmează să aibă loc sâmbătă, 25 martie; Săptămâna Tineretului Ortodox; Festivalul pascal; Tabere de vară; participarea la cursurile de formare continuă din iunie 2017.
Participanţii la seminar au decis ca următoarea întrunire să fie desfășurată la Liceul „B. P. Hajdeu” din satul Olănești, evenimentul-cheie fiindlecția deschisă la religie, ţinută depreotul Constantin Portarescu. Pentru viitor, bunele practici ale profesorilor de religie vor fi oglindite în „Altarul credinţei” larubrica: „Religia în şcoală. Istorii de succes din experienţa mea de profesor”.
Le urăm colegilor din Ştefan Vodă mult succes. Prezenţa profesorului de religie în şcoală presupune responsabilitate enormă, multă dragoste, răbdare şi jertfire. Educaţia autentică, în duhul moralei creştine va da roade – bucuria de a avea cât mai mulţi tineri gata să trăiască şi să mărturisească Adevărul.
Sursa: www.mitropolia.md




La data de 24.01.2024, în frumoasa Instituție Publică Gimnaziul Lucășeuca din satul Lucășeuca, raionul Orhei, am avut privilegiul de a...
Pe data de 15 aprilie 2022, în pragul marii sărbători creștine Intrarea Domnului în Ierusalim, la sediul mitropolitan s-a desfășurat Gala...
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioan, Episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, pe data de 16 august 2019,...
Câteva impresii ale elevilor de la ora de Religie… „Ora de religie în școală a reprezentat aprofundarea cunoștințelor mele în...
La 2 aprilie 2019 L.T. Zubrești a fost gazda seminarului metodologic raional la obiectul opțional Religia, cu genericul: ,,Aspecte biblice...
La data de 12.03.2019, în incinta DGE Florești, s-a desfășurat seminarul raional la Religie cu genericul ,,Contextualizarea interdisciplinarității în cadrul...
La data de 28 februarie 2019, conform planului de activitate al Direcției Învățământ Șoldănești s-a realizat seminarul raional cu profesorii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău