Protoiereul mitrofor Serghei Panaite, Protopop de Edineț, sectorul I, la 40 de ani de viață
0:24, marți, 28 februarie, 2017 | Cuvinte-cheie: episcopia de edinet si briceni, mesaj de felicitare

Precucernice Părinte Serghei,
În ziua în care, prin bunăvoința Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ați ajuns la frumosul popas aniversar – jubileul de 40 de ani de viață, Vă urăm cordial multă sănătate, bucurii alese și deplină liniște duhovnicească.
Cu prilejul celebrării de astăzi, Vă urăm să ne bucurați și în continuare cu lucrările duhovnicești spre slava lui Dumnezeu şi spre ajutorarea aproapelui, care dintotdeauna V-au recomandat ca un vrednic și sîrguincios ostenitor în Ogorul Domnului.
Îndreptându-ne ruga către Bunul Dumnezeu, nădăjduim că misiunea pastorală a Sfinţiei Voastre de blagocin al bisericilor din raionul Edineț sectorul I, care v-a fost încredințată de Sfînta Biserică, va da roade binecuvîntate mulţi ani înainte. Fie ca Mîntuitorul Hristos, prin milostivirea Lui nemărginită, să Vă dăruiască și în continuare multă sănătate, zile îndelungate, dragoste, pace, bucurii, realizări duhovnicești și mîntuire sufletească.
La mulți și fericiți ani!
Cu aleasă considerație,
† NICODIM
Episcop de Edineț și Briceni

Vineri, 31 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Patrocl, Episcop de Dondușeni, vicar...
Cu adîncă durerea în suflet am primit vestea mutării de la noi a Prea Cucernicului Protoiereu Nicolae Romanov, vrednic slujitor...
Seminarul Teologic Liceal de fete „Sf. Cuv. Mc. Elisabeta” din orașul Edinet anunță Concursul de admitere în clasele liceale pentru...
În ziua de luni, 30 aprilie 2018, clerici și creștini s-au adunat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tîrnova,...
Cu adîncă durere în suflet am primit vestea mutării de la noi a Prea Cucernicului Protoiereu Simeon Pîslăraș, fost paroh...
Cu ocazia aniversării a 61 de ani din ziua nașterii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a adresat Preasfințitului Nicodim, Episcop de...
Dumnezeu ne poartă de grijă Viaţa religioasă din dreapta Prutului, din Moldova, după 1990, a cunoscut o perioadă de relansare,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău