PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a săvârșit sfințirea cantinei sociale din Ceadâr-Lunga
12:14, miercuri, 15 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: Activitate socială, cantina sociala, episcopia de cahul si comrat, sfintire

Cantina socială a fost sfințită miercuri, 8 martie 2017, de către PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat. Aşezământul social-filantropic din or. Ceadâr-Lunga va oferi zilnic mâncare caldă persoanelor sărace și copiilor ci dizabilități.
La final, în cuvântul său, Episcopul de Cahul și Comrat a vorbit despre importanța operei sociale a Bisericii şi a evidenţiat cooperarea de ordin social-filantropic dintre Episcopia de Cahul și Comrat și autoritățile publice locale.
Totodată, Preasfinția Sa a arătat că atunci când suntem milostivi, ne asemănăm cu Dumnezeu cel Milostiv.
„Dăruirea este semnul binecuvântării şi dacă noi suntem darnici ne asemănăm cu Dumnezeu Cel Milostiv. De aceea, Mântuitorul spune «Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este, care revarsă ploaia Sa şi peste cei buni, şi peste cei răi». În opera social-filantropică avem o rodire a Evangheliei iubirii milostive”, a spus PS Episcop Anatolie.
Sursa: http://eparhiasud.md/









Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova a dat startul ediției...
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău...
Stavrofora Ecaterina Lichi, stareța Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Rădăuți, cunoscută pentru implicarea ei în activitatea Așezământului de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, luni, 8 septembrie 2025, părintele ieromonah Macarie Crudu, președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate,...
În perioada 15 iulie – 31 august 2025, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut loc cea de-a VI-a ediție...
Devino eroul unui elev și ajută-l să meargă la școală! În perioada 15 iulie – 31 august 2025, cu binecuvântarea...
În orașul Ungheni, preotul Oleg Lișciuc este un exemplu rar de devotament dublu: slujește atât în biserică, cât și comunității...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc