Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

20:00, duminică, 2 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi), în timpul căreia, s-au rugat alături de Arhieria Sa, preoții Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală.

Serviciul divin arhieresc a reunit mulțime de credincioşi care, prin rugăciunile de pocăinţă şi umilinţă s-au apropiat spiritual de jertfa lui Hristos pentru neamul omenesc.

Această slujbă deosebită a fost alcătuită la mijlocul sec. al XVII-lea de către Sf. Irh. Petru Movilă, Mitropolit al Kievului, care a creat mai multe forme liturgice. Aşa se numesc slujbele speciale săvârşite în Postul Mare, în timpul cărora sunt citite pericopele Evangheliei ce ţin de Patimile Mântuitorului.

Iniţial Pasiile erau răspândite doar în regiunile de sud ale Rusiei, însă în sec. XX ele au început a fi săvârşite pretutindeni.

Pasiile sunt oficiate de patru ori pe an (după numărul evangheliştilor): în serile din a doua, a treia, a patra şi a cincia duminică (sau vineri) din Postul Mare. După cum reiese şi din denumire, în timpul acestor slujbe sunt rememorate Patimile Mântuitorului, citindu-se textele evanghelice referitoare la aceste evenimente. Conform tradiţiei, în timpul citirii Evangheliei, credincioşii stau cu lumânări aprinse în mâini.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com