PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XV-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
15:06, duminică, 13 septembrie, 2026 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana

În Duminica a XV-a după Rusalii, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinției Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Evanghelia acestei Duminici ne pune înainte porunca cea mai mare – porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”, iar „pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt. 22, 37-39). În aceste două porunci se cuprinde esența vieții creștine, toate celelalte porunci fiind căi care ne conduc spre iubirea lui Dumnezeu și a semenilor.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Mântuitorul S-a făcut om și a învățat întreaga Sa învățătură pentru a sădi iubirea între oameni. Iubirea față de Dumnezeu și iubirea aproapelui nu pot fi despărțite: dacă am păstra cu adevărat această poruncă, s-ar risipi dintre oameni toate deosebirile care nasc vrajbă, egoism și nedreptate. Astfel, iubirea devine temelia unei vieți în care omul învață să-l vadă pe celălalt nu ca pe un străin, ci ca pe aproapele său.
Rămânerea noastră lângă Dumnezeu este legată de păstrarea poruncilor, iar porunca este aceea de a ne iubi unii pe alții. De aceea, iubirea creștină nu înseamnă doar a spune că îi iubim pe cei de lângă noi, ci a învăța să-i iubim după măsura pe care ne-o arată Hristos: „Precum v-am iubit și Eu pe voi” (In. 13, 34). Această iubire se arată prin iertare, milă, bunătate, ajutor și prin grija față de cel aflat în nevoie.
Sursa: https://manastireacurchi.md/
















„Deci, ce înseamnă pilda aceasta? Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, spune El, dacă nu...
Astăzi, 26 iulie 2026, în Duminica a VIII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii...
Marți, 21 iulie 2026, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului din Kazan, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul...
În Duminica a VII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit...
Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a II-a după Pogorârea...
În Duminica I după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan, a...
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan,...
