Episcopul martir Teodosie Chirică, din activitatea sa de misionar eparhial

Episcopul martir Teodosie Chirică s-a născut la 11 ianuarie 1866[1] în familia cântărețului bisericesc[2] Teodor Chirică[3] din satul Varnița, jud Bender[4]. Potrivit altor surse, viitorul episcop s-ar fi născut în localitatea Kondratovka, jud. Ananiev[5].  Ajuns la maturitate, a urmat studiile la Seminarul Teologic din Odesa, absolvind mai târziu studiile seminariale la Chișinău[6]. A fost hirotonit preot, prin anii 1890, în timpul când își făcea studiile la Seminarul din Odesa, slujind în câteva parohii din Eparhia Hersonului[7]. În perioada anilor 1899-1900 a fost paroh al Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Blijnii Hutor, suburbia orașului Tiraspol[8].

  Timp de 10 ani (1900-1910), preotul Teodosie Chirică a îndeplinit funcția de misionar antisectar al Cercului I din jud. Herson[9]. A acumulat multă practică în activitatea sa misionară de la vestitul misionar Mihail Calnev, a cărui lucrări au fost traduse în română și editate în perioada 1924-1930 de către Asociația “Uniunea culturală bisericească” din Chișinău, cu titlul “Combaterea sectelor raționaliste”[10], precum și de la alți misionari din Eparhia Hersonului.

Pe parcursul activității sale misionare din cadrul Eparhiei Hersonului, preotul Teodosie Chirică, a locuit în orașul Nicolaev[11]. A desfășurat o activitate rodnică în combaterea sectelor ștundiste, baptiste, adventiste și alte erezii. Organiza conferințe și discuții publice împreună cu preoții Eparhiei Hersonului, arătând falsitatea religioasă a noilor erezii răspândite la acea vreme. A colaborat cu Asociația “Frăția Sf. Andrei” din Odesa, unde deseori citea lecții antisectare[12]. Câteva dintre studiile sale au fost publicate în anul 1909 la Odesa: Istoria ivirii ioaniților în Eparhia Hersonului și o scurtă combatere a învățăturii lor; Ioaniții și colportorii lor și altă lucrare, Minciuna adventismului, editată în același an la Sankt-Peterburg. Multe dintre comentariile sale antisectare au fost publicate pe paginile Revistei Eparhiei Hersonului, Revistei Misionare și altele. Pentru merite în activitatea misionară a fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, clasa III-a”[13]. O perioadă de timp a fost și profesor de religie la Gimnaziul de băieți din Nicolaev[14], unde director al acestei instituții era basarabeanul Alexandru Balâc (Balic[a])[15]. Fratele lui Alexandru, preotul Ioan Balâc, decedat în anul 1879, fusese paroh al bisericii din Chișcăreni, jud. Bălți, căsătorit cu Măfița, sora Arhimandritului Anatolie Chihai (Tihai), misionar în Japonia[16].

La 22 noiembrie 1910, preotul Teodosie Chirică este numit misionar eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului[17]. La doar câteva zile de la numirea sa în funcție, în cadrul adunării anuale a “Frățimii Nașterea lui Hristos” desfășurate la Chișinău în ziua de 28 noiembrie, părintele a vorbit despre lupta în combaterea sectelor și readucerea celor rătăciți în sânul Bisericii. Propunea ca să se organizeze pentru preoții din eparhie conferințe misionare. La această adunare s-a convenit ca conferințele să se petreacă în fiecare cerc ale protopopiilor[18].

Activitatea misionară în cadrul Eparhiei Chișinăului era condusă de “Frățimea Nașterea lui Hristos”, iar mai târziu s-a înființat un Sfat Misionar Eparhial, președinte fiind episcopul eparhiot, membrii sfatului fiind misionarii eparhiali. Preotul misionar antischismatic Teodosie Volovei trebuia să poarte convorbiri cu sectanții, celui de-al doilea misionar, preotului Teodosie Chirică îi revenea sarcina de a pregăti preoții eparhiei în lupta contra sectantismului[19]. Pe parcursul anului 1911, misionarul eparhial, preotul Teodosie Chirică a vizitat toate cercurile celor 34 de protopopii din eparhie, organizând conferințe la care le-a vorbit preoților despre istoria, învățătura și cultul diferitor secte din eparhie și măsurile de luptă împotriva lor. La fel li se aducea la cunoștință ascultătorilor cauzele apariției inochentismului, care lua amploare la acea vreme. La aceste conferințe pe lângă preoții invitați, participau cântăreții bisericești și grupuri de credincioși din parohii. În afară de conferințele organizate în cadrul protopopiilor eparhiei, părintele Teodosie vizita des Seminarul Teologic din Chișinău, unde le citea seminariștilor lecții de sectologie[20]. În activitatea sa misionară, deseori lua cuvântul la adunările ce se organizau la Casa Eparhială, după slujbele divine oficiate în catedrala din Chișinău ș.a. A organizat în orașele județene și în alte localități mai însemnate, cursuri de misionari pentru preoții protopopiilor[21]. În ajutor activității misionare, din fiecare cerc al protopopiilor au fost aleși câte un preot capabil, care de bună voie să primească sporul de muncă cerut pentru această lucrare. Misionarii de cerc dădeau sfaturi și îndrumări preoților locali, îndemnându-i la luptă cu răbdare și curaj împotriva răului semănat de sectanți. În parohiile contaminate de sectanți, în ajutor preoților, se pregăteau din rândul enoriașilor grupuri de “râvnitori”[22]. La mijlocul lunii noiembrie 1911 a fost convocat Congresul misionarilor din protopopii[23]. Pentru merite în activitatea misionară, la sărbătoarea Sf. Paști din anul 1913, părintele Teodosie Chirică a fost ridicat la treapta de protoiereu[24].

 Și în următorii ani a ținut foarte multe conferințe publice și a colaborat cu multe publicații teologice. Împreună cu preotul misionar Alexandru Scvoznicov a alcătuit o lucrare contra inochentiștilor, text publicat în română pe paginile Revistei Luminătorul din 1916 și în limba rusă – în Revista Eparhiei Chișinăului din anul 1917[25]. Ultimul material al preotului Teodosie Chirică, din presa teologică basarabeană, a fost publicat în revista Luminătorul din februarie 1918[26]. Părintele pleacă la Odesa, stabilindu-se la început în orașul Herson, unde a slujit la Biserica greacă – Sf. Sofia (Nașterea Maicii Domnului)[27]. Mai târziu, a încercat să se întoarcă în Basarabia, unde locuiau 2 dintre copii săi, dar n-a reușit[28]. În anul 1929, fiul său Andrei care locuia la New-York, dorind să-l scoată pe tatăl său din “raiul bolșevic”, prin intermediul consulatului SUA din Riga, îi perfectează viza de plecare, dar fără rezultat, autoritățile sovietice nu i-au permis părintelui să plece[29]. Părintele Teodosie a avut 5 copii. Dintre care: Maria, căsătorită Cerbul, locuia la Chișinău[30]; Alexandra, căsătorită Florescu, în perioada interbelică se afla în Vechiul Regat; Andrei, locuia la New-York[31]; Vasile, fost ofițer în armata țaristă[32] și Serghie, preot în Eparhia Hersonului[33].

În anul 1919, părintele Teodosie Chirică a fost atras în viața politică a orașului Herson. În acea perioadă, în localitate se afla armata de voluntari, care făcea parte din mișcarea gardiștilor albi. La alegerile locale, părintele a fost ales în comitetul de conducere. În următorul an, după ocuparea orașului Herson de către armata roșie, a fost arestat, însă din lipsă de probe, peste 3 zile a fost eliberat[34]. În timpul declanșării fenomenului “Bisericii vii”, grupare religioasă necanonică, susținută de autoritățile comuniste cu scopul de a diviza Biserica Ortodoxă, părintele Teodosie a rămas credincios Bisericii “tihoniene”[35]. Despre preoții care aderaseră la “Biserica vie” avea să le vorbească credincioșilor adunați la rugăciune în catedrala din Herson: “Mulți zic că nu-i nici o deosebire dintre preoții Sinodali și cei Tihonieni, fiindcă toți arată la fel, slujesc în aceleași veșminte, săvârșesc aceleași servicii divine, citesc aceleași rugăciuni și predicile lor sunt la fel, în apărarea credinței și a Bisericii Ortodoxe. Însă trebuie să vă spun că între noi există o deosebire. Noi tihonienii suntem binecuvântați, iar ei, reformiștii, nu sunt binecuvântați. Rugăciunile noastre Dumnezeu le primește, iar rugăciunile lor, le primește diavolul. Despre aceea că slujesc la fel ca și noi și au aspect pios, este necesar să luăm aminte că și în viața unor sfinți se întâmpla ca la ei să vină diavolul, luând chip de îngeri”. Astfel, părintele Teodosie îi îndemna pe credincioși să meargă numai la bisericile “binecuvântate”[36].

În luna octombrie 1932, în timpul Holodomorului (foametea organizată din Ucraina, 1932-1933), părintele a fost arestat. Era învinuit de “activitate antisovietică”, însă din cauza lipsei de probe peste 3 săptămâni a fost eliberat[37]. În următorul an, din cauza foametei și mizeriei, îi moare soția. Rămânând văduv, părintele Teodosie intră în viața monahală. La 14 octombrie 1933, a fost hirotonit Episcop de Nicolaev și Vicar al Eparhiei de Odesa, părintele atunci avea 68 de ani[38].

Pe parcursul păstoriei sale la Odesa, Episcopul Teodosie Chirică, s-a distins ca sârguincios predicator. Slujbele le oficia la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Slobodca, Odesa. Locuia în casa unui român localnic, Dumitru Josanu[39], pe strada Slobodca nr. 24[40]. La 23 mai 1937 a fost numit Episcop de Kursk și Oboiansk, iar la 13 august același an, numit Episcop de Kostroma (Rusia)[41], unde în perioada anilor 1920-1929, arhiereu titular al acestei eparhii a fost un alt basarabean, Arhiepiscopul martir Sebastian Veste[42]. Peste 18 zile de la numirea sa în fucție, Episcopul Teodosie Chirică, a fost arestat. Era învinuit de “propagandă antisovietică” și colaborarea cu conducerea locală din Herson aflată sub stăpânirea gardiștilor albi (1919)[43]. La sfârșitul lunii august fusese arestat și un preot din Eparhia Hersonului, protoiereul Mihail Romanovski. Preotul era învinuit că organizase în trecut un prânz pentru clerici, cu ocazia sosirii Episcopului Teodosie (Chirică) și că la această întâlnire s-ar fi discutat pe teme contrarevoluționare, aducând laude regimului țarist și uneltind împotriva puterii sovietice. Acest preot a fost judecat la moarte prin împușcare[44].

Episcopul Teodosie a fost judecat la 18 noiembrie 1937, în cadrul ședinței troicii NKVD din Nicolaev, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată în noaptea de 2 decembrie 1937[45]. În aceeași noapte a fost executat prin împușcare și fiul său, preotul Serghie Chirică, cleric din cadrul Eparhiei Hersonului[46].

Protoiereu Ioan Lisnic

[1] Новомученики, исповедники, за Христа пострадавшие в годы гонений на Русскую Православную Церковь в XXв., Sursa: http://kuz1.pstbi.ccas.ru/bin/db.exe/no_dbpath/koi/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6X buIdOuYfi4ceG*cWeXUe8eU8E*, consultat,25.12.2016, ora 17.40

[2] Arhimandritul Dr. Antim Nica, Vicarul Misiunii Bisericești pentru Transnistria, Viața religioasă în Transnistria, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1943, p.67
[3] Aдрес – Kалендарь и Справочная Книжка Николаевского Градоначальства на 1904 годъ, Николаевъ, 1903, p. 74

[4] Theodot Bordeianu, Episcopul Teodosie Chirică, Rev. Luminătorul, nr. 10-11-12, 1943, p. 751

[5] Тригуб Олександр Петрович, Єпископ Феодосій (Кірика), У Житті Православної Церкви На Херсонщині (1920–30-ТІ РОКИ), Збірник матеріалів Всеукраїнської науково-практичної краєзнавчої конференції «Минуле і сучасність: Херсонщина. Таврія. Каховка» (16 – 17 вересня 2016 р.), Каховка – Херсон: Гілея, 2016, p. 164

[6] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.

[7] Демьяненко Ю.Н., Законоучителя Николаевской мужской гимназии, Освіта і наука Миколаївщини і Північного Причорномор’я в ХХ–ХХІ ст., Миколаїв, 2012, p. 5
[8] М. Сташенко Церковная жизнь, с. Ближний Хутор, Ziarul Православное Приднестровье, 10 iulie 2009, p. 3

[9] Aдрес – Kалендарь и Справочная Книжка Николаевского Градоначальства на 1904 годъ, p. 74; Т. Н. Губская, Военноие духовенство и священники Николаева, Исторические Очерки Из. Ирины Гудым, Николаев, 2006, p. 185

[10] M. A. Calnev, Combaterea sectelor raționaliste, Editura Asociația “Uniunea culturală bisericească” din Chișinău, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1924, p. I-II

[11] Aдрес – Kалендарь и Справочная Книжка Николаевского Градоначальства на 1904 годъ, p. 74; Тригуб Олександр Петрович, op. cit.

[12] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.

[13] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.

[14] Дем’яненко Ю. М., Дo 150-Річчя Миколаївської Чоловічої Гімназії, Чорноморський літопис, Випуск 6, 2002,p. 179

[15] Ibidem

[16] Paul Mihailovici, Fapte trecute și basarabeni uitați, Ed. Universitas, Chișinău, 1992, p. 352-353

[17] Кишиневскiя Епарiхиальныя Въдомости (KEB), nr. 48, 1910, p. 465

[18] Idem, nr. 49, 1910, p. 1778-1779

[19] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 440

[20] Отчётъ Епархиального миссионера – проповедника, свящ. Теодосия Кирика за 1911 годъ, KEB, nr. 38, 1912, p. 1-9

[21] Nicolae Popovschi, op. cit.

[22] KEB, nr. 10, 1911, p. 425

[23] Idem, nr. 48-49, 1911, p. 1670

[24] Idem, nr. 19, 1913, p. 152

[25] Rev. Luminătorul, nr. 8, 1916, p. 5-21; KEB, nr. 1-2, 8, 1917

[26] Protoiereu Teodosie Chirică, Părințelul Inochentie a murit, Rev. Luminătorul, nr. 2, 1918, p. 38-42

[27] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.

[28] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.

[29] Тригуб Олександр Петрович, op. cit., p. 166

[30] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.

[31] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.

[32] Участники Белого движения в России, Sursa: http://погибшие.рф/arhiv/uchastniki-grazhdanskoj-vojny/uchastniki-belogo-dvizheniya-v-rossii/uchastniki-belogo-dvizheniya-v-rossii-kv-kn.html, consultat, 25.12.2016, ora 20.10

[33] Демьяненко Ю.Н., Законоучителя Николаевской мужской гимназии, op. cit.

[34] Ibidem, p. 165

[35] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.

[36] Тригуб Олександр Петрович, op. cit., p. 166

[37] Ibidem

[38] Theodot Bordeianu, op. cit., p. 752

[39] Arhimandritul Dr. Antim Nica, op. cit.

[40] Документы Московской Патриархии: 1934 год, Rev. Вестник церковной истории, nr. 3-4, 2010, p. 199

[41] Акты Святейшего Тихона, Патриарха Московского и всея России и позднейшие документы о преемстве вышей церковной власти 1917-1943, Москва, Православный Свято-Тихоновский Богословский Институт, Братсво во Имя Всемилостивого Спаса, 1994, p. 995

[42] Protoiereu Ioan Lisnic, Arhiepiscopul Sebastian Veste – martirizat în timpul persecuțiilor sovietice, Sursa: http://protioanlisnic.blogspot.md/2016/12/arhiepiscopul-sebastian-veste.html

[43] Тригуб Олександр Петрович, op. cit., p. 166

[44] Новомученики и Исповедники Русской Православной Церкви XX века, Sursa: Sursa: http://kuz1.pstbi.ccas.ru/bin/nkws.exe/no_dbpath/css_nopanel/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTcGZfSm*s8LVse-yAru2dOiUTawkBmsmC1**, consultat, 25.12.2016, ora 17.50

[45] Тригуб Олександр Петрович, op. cit.

[46] Демьяненко Ю.Н., Законоучителя Николаевской мужской гимназии