Protoiereul Alexandru Baltaga, mucenicul iubitor de Hristos și de patrie

Anul acesta, în data de 7 august, s-au împlinit 81 de ani de când Părintele Alexandru Baltagă, la vârsta de 80 de ani, a primit, din iubire de Hristos și de patrie, moartea mucenicească, rușinând prin demnitatea și curajul său pe torționarii care oboseau lovindu-l.

Acest părinte, supranumit de Gala Galaction patriarh al preoțimii din Basarabia, cunoscut pentru activitatea sa pastorală deosebită, a fost un model pentru slujitorii Sfântului Altar până la moarte, alegând de bună voie să rămână alături de turma sa, conștient fiind de riscurile pe care și le asuma odată cu ocupare Basarabiei de către Uniunea Sovietică.

Vlăstar al unei familii de slujitori ai Bisericii

Părintele Alexandru Baltagă s-a născut la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna, actualul raion Strășeni, foarte aproape de orașul Chișinău. Provenea dintr-o familie de intelectuali creștini. Constantin Tomescu afirmă în jurnalul său că: Familia aceasta, adică butucul Baltagă, a dat mulți slujitori vrednici în Biserica Basarabiei.[1] Tatăl său, Preotul Ștefan Baltagă, era slujitor la Biserica Sf. Nicolae din satul Lozova, iar mama sa Elena Prohorievna s-a ocupat să îi ofere o educație creștinească fiului său. A fost botezat de către Preotul Vasile Baltagă, la 20 aprilie 1861, în Biserica din satul natal, având nași pe Alexandru Camevshi și Vichentie Vitovschi din Chișinău.[2]

A mers la școala parohială din Lozova, apoi se înscrie la Seminarul Teologic de 10 clase din Chișinău, pe care îl absolvă la 15 iunie 1883. După terminarea studiilor, se angajează ca pedagog la Școala Spirituală de băieți din Chișinău, unde lucrează până la 3 decembrie 1885.[3]

Alexandru Baltagă se căsătorește cu Elena, fiica protoiereului Petru Bivol slujitor al bisericii din satul Ialoveni, jud. Chișinău. Tânăra familie a înfiat și a crescut doi copii. La 14 octombrie 1898 a fost înfiat Vsevolod, născut la 23 septembrie 1891. Acesta era fiul preotului Vladimir Toma Corlățeanu și al preotesei Maria care trecuse la cele veșnice. Vsevolod a primit din partea părinților săi adoptivi o educație aleasă, a studiat la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi la Academia Teologică din Sankt-Petersburg, ajungând profesor de religie la Liceul Bogdan Petriceicu Hașdeu din Chișinău. Cei doi părinți au înfiat și o fată, pe Margareta, născută la 4 august 1919. Ea a studiat la Liceul de Fete Principesa Dadiani din Chișinău.[4]

Slujirea clericală

La 3 decembrie 1883, Părintele Alexandru primește numirea în postul de paroh al Bisericii Călărași-Sat, din județul Lăpușna[5], cu hramul Sfântului Cneaz Alexandru Nevski. La 26 ianuarie 1886 este hirotonit diacon, iar la 2 februarie 1886 primește harul preoției, slujind fără întrerupere timp de 54 ani în aceeași biserică.[6] Despre statornicia părintelui și râvna de a sluji în biserica pe seama căreia a fost hirotonit, Constantin Tomescu scrie: A fost hirotonit pentru această comună la 1886, din care nu s-a mișcat, deși vlădicii de pe timpuri i-au tot cerut să se transfere în Chișinău.[7]

Contemporanii vorbeau despre Părintele Alexandru Baltagă că era plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, Protopopul Alexandru Baltagă, rămânând preot rural a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar și cu deplin succes.[8] Pentru calitățile sale duhovnicești și administrative, primește o serie de responsabilități în ceea ce privește organizarea Centrului Eparhial, între care amintim: inspector general bisericesc în Protopopiatul Orhei, protoiereu al Cercului 5 din județul Orhei, protoiereu al Cercului 3 din județul Lăpușna, membru ales al Comitetului Eparhial din Chișinău, membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, reprezentantul eparhiei în Congresul Național Bisericesc și președinte al Consiliului de administrație al Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia.[9]

Părintele Alexandru Baltagă punea un accent deosebit pe cultivarea tinerilor și a celorlalți credincioși. În perioada 1899-1918 a predat ca învățător la școala primară din Călărași. Între 1911 și 1918 conduce Școala de Cântăreți Bisericești, cu șase clase, din Călărași-Târg. La 30 august 1906 devine membru al Consiliului Frățimii Nașterea lui Hristos, iar de la 3 septembrie 1906 până în 1910 intră în componența Comitetului Tipografiei Eparhiale din Chișinău.[10] În perioada 1906 – 1917 susține prin eforturile sale redeschiderea și funcționarea Tipografiei Eparhiale pentru tipărirea de cărți în limba română, alături Arhimandritul Gurie Grosu și Preotul Constantin Popovici.

Chiar dacă populația Basarabiei, încă din 1812, a fost supusă unui proces intens de asimilare din partea Imperiului Țarist, totuși românii din aceste locuri au reușit cu mari eforturi să-și păstreze identitatea națională, iar acest lucru a fost posibil și prin efortul unora dintre clericii basarabeni, care au adus și au folosit în bisericile lor, cărți de cult românești, menite să facă slujbele accesibile, pe limba poporului. Această lucrare a fost continuată mai târziu și de presa scrisă care a jucat un rol important în lupta pentru definirea identității naționale, în perioada Primului Război Mondial. Preotul Alexandru Baltagă alături de Arhimandritul Gurie Grosu, viitorul mitropolit al Basarabiei, tipărește în limba română, începând cu anul 1908, revista Luminătorul, periodic ce se adresa în primul rând clericilor, reprezentând buletinul eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prin această activitate, Protoiereul Alexandru Baltagă și Arhimandritul Gurie Grosu au devenit întemeietorii presei religioase românești din Basarabia.

În decursul timpului, Părintele Alexandru Baltagă a fost însărcinat și cu alte responsabilități în cadrul Centrului Eparhial, prezidând numeroase congrese eparhiale sau congrese școlare, conducând fabrica de lumânări în perioada 1904-1922, fiind în general foarte implicat în activitățile Arhiepiscopiei Chișinăului. Despre calitățile sale de bun chivernisitor și organizator, un ierarh basarabean, contemporan cu el, spunea că ar fi fost în stare să conducă singur și două eparhii[11].

Luptă pentru unirea cu patria mamă

În 1917 idealul unității noastre naționale părea tot mai îndepărtat și totuși a început să se manifeste un proces istoric pe care nimeni nu putea să-l prevadă la începutul Primului Război Mondial. Prefacerile politice și sociale prin care trecea Rusia, Revoluția Bolșevică și  dezagregarea Imperiului Țarist, au făcut posibilă mobilizarea liderilor basarabeni, în vederea desprinderii de Rusia, după mai bine de un veac de la ruperea acestui teritoriu din trupul Moldovei și rusificarea forțată a locuitorilor. Astfel, mișcarea românească de emancipare națională înregistrează progrese, fiecare categorie socială luptând pentru definirea identității naționale. În aceste condiții, Congresul Eparhial de la Chișinău îl desemnează ca reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării pe Părintele Alexandru Baltagă. Între 21 noiembrie 1917 și 27 noiembrie 1918 activează ca membru în Sfatul Țării, fiind singurul reprezentant al Bisericii. Sfatul Țării, acest parlament al Basarabiei creat pe principiul democratic al reprezentativității, număra 120 de membri exponenți ai diverselor categorii socio-profesionale și etnice, aleși de diverse partide, organizații, sau comitete. Dintre aceștia, 84 de deputați erau români, iar 36 erau reprezentanți ai minorităților. În calitate de deputat în Sfatul Țării, fiind purtător al mesajului preoților basarabeni, la 27 martie 1918 votează pentru unirea Basarabiei cu România.

După realizarea Marii Uniri, Părintele Alexandru Baltagă a făcut parte din Comitetul de unificare al Bisericilor din România Mare, în virtutea experienței sale pastorale și a autorității de care se bucura în rândul preoților basarabeni.

La 1 iulie 1935, Părintele Alexandru Baltagă este pensionat din oficiu, însă la 17 decembrie 1935, prin decizia Ministerului Instrucțiunii, Cultelor și Artelor, în mod excepțional, datorită activității sale, este repus în demnitatea de paroh al bisericii din Călărași. Această decizie a fost întărită și prin hotărârea Sfântului Sinod din 1 mai 1936, în care Părintele Alexandru Baltagă era desemnat preot paroh, până la trecerea sa la cele veșnice.

Părintele Alexandru Baltagă a făcut parte din Partidul Social Menșevic și din Sfatul Țării între 21 noiembrie 1917 și 27 noiembrie 1918[12], în calitate de reprezentant al clericilor basarabeni, nereprezentând nici un alt interes politic, ci doar acela al românilor basarabeni, clerici și mireni, de a se uni cu patria mamă, din trupul căreia Basarabia fusese smulsă în anul 1812. Părintele a căutat să le ofere românilor basarabeni posibilitatea de a se ruga și de a studia în limba maternă. În perioada ocupației rusești, mulți din țăranii neșcoliți care reprezentau majoritatea populației, nu înțelegeau slujbele din biserici, iar acest lucru era dureros pentru majoritatea preoților. Despre acest fapt istoricul Iurie Colesnic afirmă: În perioada anterioară Unirii, atitudinea ostilă a arhiereilor ruși față de problemele cu care se confrunta preoțimea basarabeană, inclusiv interzicerea oficierii slujbelor în limba română, nu putea să nu trezească nemulțumirea clerului local față de Biserica Rusă și, în general, față de Rusia. În situația când Basarabia, ca și întreaga Rusie, era cuprinsă de revoluție, cunoscându-se atitudinea bolșevicilor față de religie și Biserică, preoțimea basarabeană a intuit soluția salvatoare: Unirea Basarabiei cu România.[13] Din aceste motive preoții l-au mandatat pe Părintele Alexandru Baltagă să voteze unirea cu frații de peste Prut, așa cum însăși legea firii o cere, ca frații să locuiască împreună.

Activitatea duhovnicească

Părintele Alexandru Baltagă a fost un predicator prin faptă și cuvânt, slujind Biserica lui Hristos cu multă devoțiune. Părintele era un duhovnic apreciat și căutat de mulți credincioși. Era foarte preocupat de soarta credincioșilor români din Basarabia și de multe ori rostea cuvintele: Nu o să las turma mea să fie înghițită de lupii roșii![14]. Prin aceste cuvinte părintele se referea la pericolul ateu care venea din Rusia. Biserica Ortodoxă Rusă, începând cu Revoluția Bolșevică, străbătea o perioadă de mare strâmtorare, cu sute de mii de arestări și execuții de episcopi, călugări și preoți, cu bisericii demolate, cu Sfinte Moaște scoase din racle și profanate, cu confiscarea odoarelor bisericești, sub pretextul obținerii de fonduri pentru cei afectați de foametea din anii 1921-1922 și cu nenumărate alte abuzuri și umilințe care aveau ca scop distrugerea Bisericii și eliminarea conștiinței religioase.

Părintele Alexandru Baltagă realiza cât de importantă este prezența unui cleric în mijlocul comunității. Părintele se bucura de respectul celor din jurul său datorită activității sale pastorale binecunoscute. Prezența sa se făcea remarcată printr-o înfățișare îngrijită, plăcută și impunătoare, reprezentând Biserica cu cinste în toate locurile în care a fost delegat. Despre el, Constantin Tomescu spunea: Părintele Alexandru avea statură înaltă, bine legat, călca maiestos, rar și întotdeauna se purta foarte curat, îngrijit, cu părul capului lăsat pe spate, uns cu mirodenii, cu o cruce frumoasă pe piept, iar în zilele de praznice, când plecam în delegație, lua rasa de mătase. A fost ales în toate adunările eparhiale, președinte în comisie, delegat în comisia restrânsă pentru înființarea Facultății de Teologie la Chișinău, delegat să prezinte darurile bisericii la căsătoria prinților români, la constituanta bisericească și în comisia ei restrânsă pentru alcătuirea legii de organizare uniformă a Bisericii Române de la 1925, președinte al Comitetului Eparhial și al Uniunii clericilor ortodocși din Basarabia. Între 1918-1940 era invitat în orice misiune referitoare la Biserică. În toate ocaziile și peste tot locul părintele Baltagă a reprezentat clerul și biserica în chip demn și cu priință.[15]

Părintele a făcut misiune și prin educația pe care s-a străduit să o ofere tinerilor, fiind foarte implicat în coordonarea activităților pedagogice desfășurate în Basarabia. Datorită eforturilor Părintelui Alexandru Baltagă, la scurt timp după ce a fost hirotonit, în luna decembrie a anului 1889, a fost deschisă o școală elementară în parohia sa din Călărași, cinci ani mai târziu, la 30 decembrie 1894, fiind reorganizată ca școală parohială bisericească pentru băieți.[16]

Pentru întărirea credinței credincioșilor Părintele Alexandru Baltagă obișnuia să organizeze pelerinaje și procesiuni cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia)[17], aducând icoana la biserica din Călărași în care slujea, spre închinarea credincioșilor. Astfel el reușea să îi încurajeze să înfrunte, cu nădejde în ajutorul Preacuratei Fecioare, marile încercări prin care treceau, război, foamete, epidemie de tifos exantematic și de gripă spaniolă.

Viețuirea sfântă și primirea martiriului

Viața Părintelui Alexandru Baltagă a fost dedicată slujirii lui Hristos, propovăduirii prin faptă și cuvânt a Evangheliei. Din cei 80 de ani de viață, Părintele Alexandru Baltagă, a slujit înaintea Sfântului Altar 54 de ani, în ultimul an de viață aducându-se pe sine jertfă, prin mărturisirea credinței în Hristos, în fața chinuitorilor atei. A fost arestat, interogat, bătut și umilit. În timpul interogatoriilor, călăul anchetator îi cerea Părintelui Alexandru Baltagă: Arată-ne pe Dumnezeul tău!. Iar Părintele cu mult curaj răspundea: Atunci când tu îmi arăți mintea ta, atunci ți-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!.[18] A fost deportat în închisoarea din orașul Kazan, în actuala Republică Tatarstan din Federația Rusă, iar la scurt timp, din cauza torturilor la care a fost supus, la vârsta de 80 de ani, moare în închisoare ca Martir al lui Hristos, la 7 august 1941.

În urma ultimatumului primit de România, la 28 iunie 1940, din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei, soția și copii părintelui hotărăsc să se refugieze în România, Părintele Alexandru, însă, rămâne alături de credincioșii care i-au fost încredințați spre păstorire, slujind în continuare la biserica din Călărași.

În ziua de 31 august 1940 Părintele Alexandru Baltagă slujea Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Alexandru Nevski din Călărași. În timpul slujbei organele NKVD s-au prezentat spre a-l aresta pe părintele. A refuzat să îi însoțească pe sovietici, motivând că numai după terminarea Sfintei Liturghii se va prezenta la unitatea NKVD. În aceeași noapte Părintele Alexandru Baltagă este arestat de organele NKVD, dus la Chișinău și acuzat că: În anul 1918 având o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a participat activ în cadrul Sfatului Țării și a votat pentru înstrăinarea Basarabiei de Rusia Sovietică și pentru unirea ei cu România. (…) În anii următori, fiind un cleric activ, a luptat contra mișcării revoluționare.[19] În consecință, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacționare a burgheziei mondiale (art.54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene) [20], învinuiri care erau pedepsite cu ani grei de închisoare și chiar moarte.

În cadrul interogatoriilor, Părintele Alexandru Baltagă vorbește sincer, prezentând strădaniile vieții sale cu mare demnitate. Este întrebat de Cerepanov, anchetator superior al secției anchetă a NKVD RSSM, locotenent inferior al Securității de Stat: Sunteți acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, ați votat dezlipirea Basarabiei de Rusia și unirea ei cu România. Recunoașteți acest lucru?

– Da, recunosc. Eu, Baltagă, într-adevăr am fost adversar al revoluției și, pentru a o evita, am votat unirea.

– Care au fost motivele pentru care preoțimea în general dar și Dvs. ați votat unirea cu România?

– Mie, basarabeanului naționalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruși Pavel, Serafim ş.a. față de preoțimea basarabeană. Prelații înalți ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în școlile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca și slujba religioasă să se țină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulțămiri între preoțimea basarabeană față de biserica rusă și Rusia în general.[21]

Rudele părintelui au povestit cum, în timpul anchetei, Părintele Alexandru Baltagă a fost nevoit să suporte torturi fizice și psihice. În acest timp organele sovietice îl întrebau: Arată-ne pe Dumnezeul tău!. Iar părintele răspundea: Atunci când tu îmi arăți mintea ta, atunci ți-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!.[22]

În contextul în care la 22 iunie 1941 armata română trece Prutul, pentru eliberarea Basarabiei, Părintele Alexandru Baltagă nu apucă să fie condamnat. Este deportat, în regim de urgență, la închisoarea Kazan și moare mucenicește la 7 august 1941.

Despre acest moment, cercetătorul Mihai Tașcă afirmă: Mașina sovietică de exterminare și-a făcut datoria în cel mai scurt timp posibil. În certificatul de moarte diagnoza este următoarea: inflamație intestinală. Avea 80 de ani împliniți și a fost decanul de vârstă al tuturor deputaților Sfatului Țării la acea vreme.[23]

La 10 iulie 1991, după 50 de ani de la exilul și moartea mucenicească petrecută în orașul Kazan, Părintele Protoiereu Alexandru Baltagă este reabilitat de către Procuratura Generală a Republicii Moldova.

Protoiereul Alexandru Baltagă rămâne în memoria românilor de pe ambele maluri ale Prutului ca un erou al credinței, dar și ca un erou național, la cei 80 de ani ai săi, după o slujire exemplară în fața Sfântului Altar, el a înfruntat bărbătește torturile la care a fost supus, primind cununa muceniciei. Despre el cercetătorul Mihai Taşcă, doctor în drept, afirmă într-un articol din presa basarabeană că este: unul dintre cei mai mari martiri pe care i-a dat Basarabia de-a lungul zbuciumatei sale istorii.[24]

NOTE

[1] Constantin N. Tomescu, Jurnal din viața mea, Chișinău, Cartdidact, 2018, p 319.

[2] Protoiereu Ioan Lisnic, Preotul Alexandru Baltaga – martirizat în temnițele comuniste, [Citat la 21 ianuarie 2021], disponibil pe internet la adresa: http://protioanlisnic.blogspot.com/2017/08/preotul-alexandru-baltaga-martirizat-in.html.

[3] Ioan Bolovan (coord.), Gheorghe Iacob, Gheorghe Cojocaru, O enciclopedie a Marii Uniri, București, Editura Institutului Cultural Român, 2018, p. 46.

[4] Dinu Poștarencu, „Biografii ale deputaților Sfatului Țării”, în revista Destin Românesc (serie nouă), Chișinău, 2018, an XIII (XXIV), Nr. 1-2 (103-104), p. 86-87.

[5] Mihai Tașcă, „Destinul crud al preotului Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Țării”, Ziarul Timpul, Cotidian național independent, Republica Moldova, [Citat la 21 ianuarie 2021], disponibil pe internet la adresa: https://www.timpul.md/articol/martirii-basarabiei-destinul-crud-al-preotului-alexandru-baltaga-deputat-in-sfatul-tarii-22530.html.

[6] Dinu Poștarencu, Op. cit., p. 86.

[7] Constantin N. Tomescu, Op. cit., p. 319.

[8] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, 1931, p. 459.

[9] Adrian Nicolae Petcu, „Baltaga Alexandru”, în volumul Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2007, p.68.

[10] Dinu Poștarencu, Op. cit., p. 86.

[11] Nicolae Popovschi, Op. cit., p. 460.

[12] Alexandru Chiriac, Membri Sfatului Țării (1917 – 1918). Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române, 2001, p. 50.

[13] Iurie Colesnic, Generația Unirii, Chișinău, Editura Museum, 2004, p. 116.

[14] Adrian Nicolae Petcu, Op. cit., p.70.

[15] Constantin N. Tomescu, Op. cit., p. 320.

[16] Dinu Poștarencu, Op. cit., p. 86.

[17] Constantin N. Tomescu, Op. cit., p. 70.

[18] Adrian Nicolae Petcu, „Memoria Bisericii în imagini: Nu o să las turma mea să fie înghițită de lupii roșii“, în Ziarul Lumina, ediția națională din 7 noiembrie 2009, [Citat la 22 ianuarie 2021], disponibil pe internet la adresa: https://ziarullumina.ro/societate/historica/memoria-bisericii-in-imagini-nu-o-sa-las-turma-mea-sa-fie-inghitita-de-lupii-rosii-37499.html.

[19] Conform unui document în limba rusă, aflat la dosarul de anchetare a Părintelui Alexandru Baltaga. Apud: Adrian Nicolae Petcu, „Baltaga Alexandru”, Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Loc. cit., p. 70.

[20] Mihai Tașcă, Op. cit.

[21] Ibidem.

[22] Adrian Nicolae Petcu, „Baltaga Alexandru”, Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Loc. cit., p. 70.

[23] Mihai Tașcă, Op. cit.

[24] Ibidem.

Articol de Răzvan Mihai Clipici
Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Românești

Sursa: www.basilica.ro