ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba de sfințire a Castelului Mimi și de binecuvântare a vinului Pastoral
22:03, luni, 10 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: anenii noi, bulboaca, castel mimi, slujba de sfintire, vin pastoral

Luni, 10 aprilie, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit slujba de sfințire a Castelului Mimi și de binecuvântare a vinului Pastoral, în preajma praznicului Învierii Domnului.
Alături de Mitropolit s-au rugat PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și un sobor de preoți și diaconi.
Evenimentul a avut loc în prezența conducerii și angajaților întreprinderii, amplasate în s. Bulboaca, r. Anenii Noi.
După oficierea ceremoniei de sfințire, în predica sa, ÎPS Vladimir a evocat importanța cinstirii predecesorilor și a tradițiilor spiritual-culturale în Republica Moldova și a accentuat rolul important pe care îl are Castelul Mimi în promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică.
“Acest impresionant și istoric Castel a fost vizitat în trecut de multe personalități. Acum, după aproape un secol, a fost restaurat și și-a deschis porțile pentru toți care iubesc țara noastră și vor să viziteze așa destinații frumoase. Ne bucurăm că avem astfel de locuri istorice în Republica Moldova. Le doresc celor dela Castel Mimi câți mai mulți vizitatori”.
Mitropolitul Moldovei a remarcat contribuția lui Constantin Mimi la promovarea valorilor Bisericii Ortodoxe basarabene. Fondatorul castelului de la Bulboaca a fost un susținător activ al bisericii din localitate, sprijinind comunitatea ortodoxă locală cu diferite ocazii.
ÎPS Vladimir a binecuvânat vinurile “Pastoral”, produse de Castel Mimi, servite tradițional la masa de Înviere. „Dumnezeu să vă binecuvânteze cu binecuvântările Sale cerești pentru măreața sărbătoare a Învierii”, le-a spus mitropolitul celor prezenți.
Castel Mimi reprezintă o destinaţie de interes internaţional, unică în Republica Moldova.
Scurt istoric
Castelul a fost fondat în 1893 de ultimul guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi, un vinificator extraordinar al timpurilor sale. În perioada sovietică, complexul lui Constantin Mimi a fost naţionalizat, fiind ascuns de ochii lumii. Abia în 2010, în cadrul unor lucrări de rutină, muncitorii au scos faţada placată de pe clădire, descoperind o adevărată bijuterie arhitecturală. Atunci s-a decis restaurarea fundamentală a Castelului: fiecare cărămidă a fost şlefuită conform tehnologiilor speciale de reabilitare; au fost redescoperite şi puse în valoare beciurile şi galeriile subterane. În 2016, Castelul a fost redeschis publicului, astfel că la mai bine de un secol, Castel Mimi prinde a doua viaţă.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media
cu referire la www.castelmimi.md




























Viața spirituală, în localitatea Chirca, Anenii Noi, prosperă astăzi, datorită Sf. locaș cu hramul „Sf. Dumitru” în care creștinii își...
Credincioșii parohiei cu hramul „Acoperâmântul Maicii Domnului” din satul Varnița, r-nul Anenii Noi, au trăit momente de bucurie și înălțare...
În dimineața zilei de 3 octombrie 2019, mulțime de clerici și credincioși s-au adunat la Biserica cu hramul „Sf. Mare...
Duminica Iertării Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 10 martie 2019. TV MOLDOVA 1. Autor: Iulian Proca...
O nouă biserică va fi ridicată în satul Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Recent a avut loc slujba punerii pietrei de...
Ziua pomenirii semnului Sfintei și Cinstitei Cruci, ce s-a arătat pe cer în cetatea Ierusalimului, 7/20 mai 2017, a fost...
Joi, 20 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu“ din orașul Anenii Noi a găzduit a II-a ediție...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău