Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
17:02, duminică, 23 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica a doua dupa pasti, Duminica Tomei

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor, care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în Duminica a II-a după Paști, pe Sfântul Apostol Toma. În această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin ușile încuiate, pentru a doua oară după Înviere. Pentru că Toma nu credea în Înviere, Hristos l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturisește fără nici o îndoială pe Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel, încă o dată, pentru cei care nu puteau crede.
Credința este această capacitate spirituală de a simți pe Dumnezeu prezent în viața Bisericii. Această prezență este simțită de cei care Îl iubesc pe Hristos, chiar dacă nu-l văd fizic, printr-o cunoaștere dincolo de vederea trupească.
La finele slujbei, PS Episcop Vicar a îndemnat credincioșii să pomenească pe cei trecuți din viața pământească după tradiția Ortodoxă, fără a transforma acest eveniment duhovnicesc în ospețe și chefuri, ci prin rugăciune multă și smerită, să ceară lui Hristos cel Înviat, ca să le ierte celor adormiți păcatele și să le dea odihnă veșnică.
Sursa: www.mitropolia.md























În Duminica Vameșului și a Fariseului, 1 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Preasfințitul...
În ziua în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului...
În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie...
În Duminica a XXIX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Peste 120 de copii de la grădinița ABC au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din...
Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
