Seminar Teoretico-Practic la tema: „Formarea virtuților creștine și consolidarea comportamentului moral-religios” la Criuleni
18:24, vineri, 5 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: activitati cu copii, criuleni si dubasari

În acest simestru, Școala Primară din orășelul Criuleni, a fost acea care în data de 03 mai 2017 a găzduit Seminarul la Religie cu tema : „Datoriile față de familie și de societate. Sfânta Taină a Nunții”, oră desfășurată la clasa a IV-a “B”.
La această oră au participat toți profesorii de religie din raionul Criuleni. De asemenea, ne-am bucurat de prezența dnei Emilia Brădiștean, Metodist DE Criuleni, precum și a PC părinte Protopop prot. mitr. Teodor Pelin.
După înregistrarea participanților, managerul instituției dna Galina Chirev ne-a făcuț prezentarea școlii după care cu toții am participat la ora publică regizată de părintele Țuțuianu Ion.
După încheierea orei, au urmat reflecții pe marginea orei prezentate ca în cele din urmă ora să fie autoevaluată. Ora a fost evaluată la modul cel mai înalt, toți profesorii expunându-și emoțiile pozitive trăite alături de acești minunați copii, precum și gradul înalt de pregătire al profesorului din instituția dată care a respectat întru totul normele desfășurării unei ore. Cu toții am fost plăcuți surprinși de relația profesor-elev, o relație de prietenie axată pe valorile creștin ortodoxe.
După ora de religie, a urmat o oră extrașcolară: „De la mic la mare, vă poftim la șezătoare”, realizată de clasa a II-a “B”. Prin această activitate, elevii clasei a II-a au încercat a ne aminti faptul că valorificarea tradițiilor creștine a strămoșilor noștri este de factură ontologică, și că doar așa putem să ne simțim a fi cu adevărat iubitori de țară și neam.
Emoțiile acestui seminar v-or rămâne încă multă vreme adânc încrustate în sufletele noastre.
Hristos a îniat! Adevărat a înviat!
Prot. Rustic Grecu, metodist r.Criuleni
Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/




































Miercuri, 20 decembrie 2023, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni au participat la Sfânta Liturghie și s-au împărtășit elevii clasei a II-a „A”, de...
Luni, 5 iunie în curtea Bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului din s. Sămășcani, r. Șoldănești s-a desfășurat activitatea ce...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în dimineața zilei de miercuri, 25 mai, PS Episcop Ioan, Vicar mitropolitan a participat la...
Augustin Pârlea, un preot din Ploieşti, a ridicat în curtea celei mai vechi biserici din oraş un centru social-filantropic în...
Ionela a preluat estafeta prezentării vrednicilor ostenitori ai Bisericii de la Sofia, care la 3 ani, îi știe deja pe...
Părintele Nicolae Goreanu: Nu e nevoie să-l pui pe copilu tău să se roage, e nevoie să te rogi alături...
Al doilea an consecutiv, la inițiativa și cu suportul rectoratului USM, în incinta bisericii universitare a activat tabăra de vară...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice