Gânduri pentru educația religioasă după Seminarul Metodologic Republican „Şcoala, Biserica și Comunitatea: parteneriat pentru educaţie”, ediţia a VI-a
9:55, vineri, 12 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: educaţie creştină, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, Şcoala şi Biserica, seminar metodologic

Acum două săptămâni Eparhia de Ungheni și Nisporeni a găzduit cea de-a șasea ediție a Seminarului republican la Religie. Credem că este o realizare.
Deși Religia rămâne a fi o disciplină opțională în instituțiile preuniversitare, se bucură de interesul copiilor și părinților, fiind susținută de cadrele didactice și de centrele eparhiale. Numeroși slujitori și pedagogi au fost instruiți la această disciplină, este implementată cu succes și aduce roade.
Seminarul de la Ungheni a demonstrat că avem o structură bine definitivată, care coordonează acest proces deloc ușor de a preda Religia în cât mai multe instituții de învățământ și în toate raioanele țării.
Acest succes se datorează în mare parte Direcției mitropolitane, care prin cabinetul metodic, condus de către dna Angela Levința, coordonează activitatea la nivel de episcopii și protopopiate în vederea predării acestei discipline opționale. Au fost mobilizați sute de preoți și pedagogi, care au îndrăznit să cultive valorile creștin-ortodoxe în rândul copiilor și adolescenților. Adesea e un adevărat curaj să intri, să te menții și să te afirmi în școală cu o disciplină opțională. Unii profesori de religie s-au recalificat și în alte domenii de bază, pentru a avea un statut bine definitivat în școală și pentru a se putea întreține din orele predate.
Deși pâinea unui pedagog este destul de modestă și grea, majoritatea celor care au intrat în școală sunt persoane consacrate, conștientizând că generația în creștere are nevoie de cuvântul lui Dumnezeu și trebuie crescută în duhul valorilor noastre creștine.
La Ungheni am trăit o bucurie aparte. Am descoperit atâția oameni care le arată copiilor drumul spre Biserică și-i învață din cele sfinte și dumnezeiești. Două zile de dimineață până seară, cât a durat seminarul, a fost prezent episcopul locului, PS Petru, și directorul instituției în care s-a desfășurat evenimentul și alți actori implicați în organizarea evenimentului.
Au participat peste 150 de cadre didactice din întreaga republică, care au apreciat nivelul predării Religiei în acest raion. S-a simțit frumoasa conlucrare între Direcția raională Educație și Episcopie. Sunt deschise cabinete de religie, se completează fondul de carte religioasă, sunt asigurați copiii cu manuale de religie, se desfășoară săptămâna la religie, iar profesorii la această disciplină periodic susțin lecții publice și trec cursurile de formare continuă.
Am plecat de la acest seminar cu gândul că avem viitor, deoarece mai suntem vii sufletește, că avem atâția oameni care se jertfesc din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele, că cuvântul lui Dumnezeu prinde rădăcini în inima tinerelor vlăstare.
Am încercat să fotografiez și să imprim câteva secvențe video de la acest eveniment, însă nu pot exprima pe deplin cele trăite de la suflet la suflet.
Preot Octavian Moșin, http://octavianmosin.info/

















                        Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă! Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire...
                      
                        Ce este Dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Prima poruncă a lui Dumnezeu, sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din...
                      
                        Părinţii care doresc să dea copilului o educaţie creştină uneori se pierd la luarea unei decizii în privinţa postului pentru...
                      
                        Este o binecuvântare ca omul să-și valorifice corect timpul, să găsească puțin timp să se odihnească în rugăciune, să-I consacre...
                      
                        Sunt oameni care încă-şi pun întrebări cu privire la necesitatea educaţiei religioase pentru copii. Pornind de la unele convingeri filosofice...
                      
                        Acum zece ani erau inaugurate primele programe de master cu profil creștin în cadrul câtorva facultăți ale Universității de Stat...
                      
                        În vremurile de demult un părinte, care se distingea prin sfințenia vieții și prin cunoașterea sufletului omenesc, i-a dat următoarea...
                      
              Mănăstirea Căpriana găzduiește concertul susținut de Dr. George Patronas și corul „Chorostasia & Evdromuntes” din Tesalonic, Grecia            
              PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XXI-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău            
              Mesaj de felicitare adresat Excelenței Sale, Domnului Alexandru Munteanu, Prim-ministru al Republicii Moldova            
              ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Patrocl cu ocazia aniversării zilei de naștere            
              Prot. mitr. Nicolae Ciobanu, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale a oficiat o slujbă de pomenire pentru victimele represiunilor sovietice            
              Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir adresat Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, cu ocazia aniversării a 58 de ani ai vieții            
              Aniversare dublă în Dobrogea, mun. Chișinău: 110 ani de la fondarea localității și 30 de ani de la deschiderea bisericii