Într-o familie creștină nu ascultă numai femeia de bărbat, ci și bărbatul de femeie

– Părinte, dar femeia este slugă, să-l asculte pe bărbat l-a întrebat odată o femeie pe părintele Ioan.

– Nu e slugă. Îl ascultă în cele bune, tocmai pentru că Dumnezeu a lăsat ca bărbatul să fie cap femeii.

Dar bărbatul credincios, nu necredincios. Că cel necredincios nu este în stare să se conducă nici pe sine pe drumul cel bun. Și ascultarea merge pîna la păcat: dacă bărbatul îi spune femeii să avorteze un copil, bineînțeles că femeia trebuie să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decît ascultarea de bărbat. Într-o familie creștină, însă, nu ascultă numai femeia de bărbat, ci și bărbatul de femeie. Bărbatul nu e un general care dă ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfătuiesc și, nu de puține ori, femeia, fiind mai practică, găsește soluția mai bună.- E mai simplu totuși pentru bărbat, îi spune: fă curat, șterge geamurile, fă mîncare, spală copiii…

– Treaba asta cu femeia care se ocupă de gospodărie e valabilă numai atunci cînd bărbatul aduce atîția bani în casă încît femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, cînd femeia lucrează cot la cot cu bărbatul ei și vine acasă frîntă de oboseală, ar fi anormal ca ea să trudească, iar bărbatul să o privească, relaxîndu-se. Și nici cînd femeia stă acasă bărbatul nu trebuie să lase toată povara pe umerii ei.

Iată un caz: un bărbat a venit acasă de la serviciu frînt de oboseală și a vrut să se culce. Soția lui era studentă. Știind că dacă îi va spune că a doua zi trebuie să predea lucrarea, soțul va ramîne să o ajute, s-au dus să se culce. După ce soțul a adormit, ea a început să bată la mașină ultimul capitol din lucrare. Pentru că uitase să închidă ușa la dormitor, soțul a auzit zgomotul și a venit lînga ea, să o ajute. A uitat de oboseală și a venit trecînd cu vederea faptul că a doua zi și el avea mult de lucru. A stat cu ea toată noaptea. Fără ajutorul lui, risca să nu termine la timp. Dar, pentru că el știa să folosească toate degetele la scris, datorită lui a doua zi a predat lucrarea. Aceasta întîmplare pare banala, dar nu e deloc așa. La dragostea soției care a vrut să își cruțe soțul, acesta a răspuns cu și mai multă dragoste. Putea să rămîna în pat, să se odihnească. Dar nu a făcut-o. S-a ostenit, și Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevoință.

Se zicea despre avva Siluan că avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, și acesta avea ascultare mare și era scriitor bun; și bătrînu îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea încă alți unsprezece ucenici, care se supărau căci îl iubea pe acela mai mult decît pe dînșii. Și auzind batrînul, s-a mîhnit. Au venit într-una din zile batrînii și tînjeau asupra lui. Iar el, luîndu-i, a ieșit și a bătut la fiecare chilie zicînd: „Frate cutare, vino că îmi trebuiești!”. Și nici unul dintr-înșii nu i-a urmat lui îndată. Dar, venind la chilia lui Marcu, a bătut în ușa lui, zicînd: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul batrînului, îndată a sărit afară. Și l-a trimis la o ascultare și a zis bătrînilor: „Unde sunt ceilalți frați, părinților”. Și intrînd în chilia lui a găsit că pusese mîna să facă slova O si, auzind pe batrînul, nu a întors condeiul să termine litera de scris. Deci au zis batrînii: „Cu adevărat, pe care tu-l iubești, avvo, și noi îl iubim, pentru că și Dumnezeu pe acesta îl iubește”. (1-147)

Sursa: Danion Vasile, vladherman.blogspot.ro