Duminica a doua după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău – Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăinţă
13:54, duminică, 18 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, chemarea apostolilor, Chisinau, duminica a doua dupa cincizecime

Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăinţă, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viaţă creştinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. (Arhimandrit Cleopa Ilie)
În Duminica a doua după Cincizecime, Întâistătătorul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană cu hramul Nașterea Domnului din mun. Chișinău.
În Sfânta Evanghelie din această Duminică ni se vorbeşte despre chemarea primilor patru apostoli. Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare şi misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli şi propovăduitori ai Sfintei Evanghelii „până la marginile pământului“. I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământeşti, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos.
Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor şi a tot felul de grupări religioase nu au chemare şi o alegere specială. Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfinţit suflând peste ei harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decât de adevăraţii preoţi şi slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli, prin hirotonie canonică, adică prin punerea mâinilor episcopilor şi rânduiţi ca preoţi în bisericile ortodoxe.
În cadrul Ecteniei pentru răposați, ÎPS Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului vrednicului nostru înaintaş – preotului Alexei Mateevici, luminător al poporului şi autor al versurilor imnului naţional. Recent poemul Limba Noastră a împlinit 100 de ani de la prima publicare.
La final, primind binecuvântări arhierești și îndemnuri nobile, credincioșii au mers spre casele lor cu nădejde în ajutorul Domnului și cu speranța moștenirii Împărăției Cerurilor.
Sursa: www.mitropolia.md





















În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...
Pentru al zecelea an consecutiv, de sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nicolae, ÎPS Mitropolit Vladimir invită copilaşii la Catedrala Mitropolitană. În...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău