Un preot a fost înjunghiat într-o biserică din București

Un preot de la Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Militari 2 a fost înjunghiat în spate, marţi, de un bărbat de aproximativ 70 de ani, rănitul fiind transportat la Spitalul Universitar, informează News.ro.
Preotul a fost înjunghiat de două ori, în faţa altarului. Starea preotului, internat la Spitalul Universitar, este stabilă, însă are câteva plăgi care i-ar putea pune viaţa în pericol.
Surse judiciare au declarat că agresiunea s-a produs în faţa altarului, preotul fiind înjunghiat de două ori cu un cuţit de către bărbat.
La audieri, bărbatul nu a recunoscut că l-a agresat verbal pe preot, anchetatorii luând în calcul varianta ca acesta să aibă probleme psihice.
Incidentul de la Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Militari 2 a avut loc în jurul prânzului.
Preotul rănit a fost transportat la Spitalul Univeristar de Urgenţă Bucureşti, iar agresorul a fost dus la Secţia 21 Poliţie, pentru a fi audiat.
Preotul, în vârstă de 59 de ani, este în stare stabilă, însă are câteva leziuni care i-ar putea pune viaţa în pericol, fiind în prezent supus unor investigaţii, au declarat pentru News.ro surse medicale.
„Este un om blajin, care povesteşte că în timpul slujbei a rugat un enoriaş care foşnea o pungă să nu mai facă zgomot, apoi s-a trezit înjunghiat în spate, în zona toracică „, au precizat sursele citate.
Purtătorul de cuvât al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preotul Mihai Săsăujan, spune că părintele Stelian Păduraru, cel care a fost înjunghiat în spate, este un preot duhovnic foarte bun şi iubit de credincioşi.
Sursa: www.news.ro

Consiliul General al Municipiului București a hotărât miercuri ca pe stema Capitalei să fie pusă icoana Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor....
Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca...
Copilul la o vârstă fragedă percepe totul prin simţămintele sale. Pe măsură ce creşte, e nevoie să se dezvolte întru...
“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae...
Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare...
Mii de credincioşi din ţară şi diaspora au asistat duminică la un moment istoric pentru România: Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic...
-Părinte, oare vrăjile prind întotdeauna? -Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău