Aprobat: Pe stema Capitalei României va fi reprezentat Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Aprobat: Pe stema Capitalei României va fi reprezentat Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

13:54, vineri, 2 februarie, 2024 | Cuvinte-cheie: ,

Consiliul General al Municipiului București a hotărât miercuri ca pe stema Capitalei să fie pusă icoana Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Consilierii generali au aprobat înlocuirea și modificarea anexei 1 a Hotărârii nr. 76/1993 prin care reprezentarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir va fi înlocuită cu cea a Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Pe noua stemă, „într-un scut roșu este înfățișat Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor. Acesta este reprezentat în poziție pedestră, cu fața blândă, purtând barba care depășește puțin nivelul umerilor”, se arată în punctul 2 al hotărârii.

„Acesta este îmbrăcat în haina monahală, având capul acoperit – semn al cuvioșiei si smereniei. La brâu poartă o curea iar puțin mai sus un engolpion sub forma de cruce dreaptă, ambele de culoare neagră”.

„În mâna stângă este reprezentată în miniatură Catedrala patriarhală cu trei turnuri și pridvorul, după modelul autentic al catedralei, în care sunt adăpostite moaștele. Pentru că Sfântul este și păstor, dar și ocrotitor, în mâna dreaptă este reprezentat cu un toiag în forma literei T. Încălțămintea este una sărăcăcioasă, zărindu-se puțin de sub veșmântul monahal”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a solicitat în anul 2022 ca Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, să fie reprezentat pe stema Capitalei.

Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit în secolele 12 – 14, într-un sat mic din Bulgaria numit Basarabov sau Basarabi, așezat lână râul Lom.

În 2024 se împlinesc 250 de ani de când cinstitele sale moaște au fost aduse la București, fiind primite de Mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești și așezate în Catedrala mitropolitană.

Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este serbat pe 27 octombrie, iar de anul acesta va fi cinstit și pe 13 iulie, data aducerii cinstitelor sale moaște la București.

Icoana Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Sursa: www.basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com