Mărturia unui creştin sirian care a fost dat spre mâncare câinilor. Câinii care trebuiau să îl sfâşie s-au îmblânzit…
10:11, miercuri, 28 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: crestini siria, marturii, noi mucenici, prigoana crestinilor din Siria

De multe ori găsim, în paginile psalmilor, rugăciunea sfântului autor, de a nu fi „dat spre mâncare câinilor”. O rugăciune care nu pare a fi ancorată în viaţa de zi cu zi. Cine este dat astăzi spre hrană câinilor, într-o lume în care până şi animalele de companie au drepturile lor, foarte bine specificate?
Şi totuşi, o ştire din anul 2016 ne confirmă faptul că rugăciunea profetului nu a fost în zadar. Da, există și astăzi creştini care sunt daţi spre mâncare câinilor.
Situația în care își desfășoară viața de zi cu zi creștinii din Siria este calea unui martiriu trecut sub tăcere de agențiile de presă occidentale. În zonele din Siria ocupate de Califatul Islamic, mulți dintre creștini și-au abandonat casele, migrând în Liban sau Europa. Dar, nu toți au plecat. Conform ultimelor statistici, în nord-estul Siriei încă mai locuiesc aproximativ jumătate de milion de credincioși aparținând Bisericii Ortodoxe, Bisericii Siriene Iacobite și celei Apostolice Armene.
Veștile care vin din acea parte de lume sunt îngrijorătoare pentru soarta creștinilor. Ultima mărturie este prezentată de către cotidianul Al Jazeera şi este cutremurătoare: un creştin scăpat din lagărele de concentrare din zona oraşului Alep a povestit chinul prin care a trecut în timpul răpirii.
Majed el-Shafie a relatat cum primea zilnic un „tratament de lepădare de Domnul Hristos”: „La început mi-au ras capul, turnau peste mine apă cu gheaţă, apoi fierbinte şi iar rece, asta în fiecare zi, la oră fixă. Apoi m-au tăiat şi au pus sare pe răni, m-au electrocutat şi îşi stingeau ţigările de mine… Încercarea cea mare a fost atunci când au adus în celulă mai mulţi câini, pe care i-au eliberat cu scopul ca eu să le devin hrană. M-am pitit într-un colţ, ferind capul şi pieptul. Am închis ochii şi m-am pregătit de durere şi agonie. Dar minune, câinii au venit şi s-au așezat lângă mine. Au adus alt grup de câini. Dumnezeu şi pe aceia i-a îmblânzit. Dar nu şi pe oameni, căci au urmat zile cumplite de bătăi…”
Sunt cuvintele unui om care nu şi-a lepădat credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Iar credinţa i-a fost răsplătită, prin trăirea minunii de a vedea cum câinii care trebuiau să îl sfâşie s-au îmblânzit doar în câteva momente.
Sursa: http://ziarullumina.ro/

Președintele sirian Bashar al-Assad și soția lui Asma în vizită la copiii orfani de la mănăstirea Saidnaya. La mănăstire, Assad...
Cândva cel mai important oraş al Orientului creştin, Alepul este astăzi, în anul 2016, cel mai încercat oraş al lumii....
Deşi focusul marilor agenţii de presă este mutat spre Irak, în Siria conflictele se înteţesc din nou. Sursele vorbesc despre...
Biserica creștină din Siria, născută din coasta rănită a lui Hristos, este una vie. Vie, deoarece credința în Mântuitorul Iisus...
Doi tineri creştini din oraşul sirian Homs au decis să se căsătorească într-o biserică ortodoxă, aflată în ruine. Fadi și...
„Acesta este atât un genocid uman cât și unul cultural”, le-a transmis miercuri dimineață parlamentarilor de la Comisia de afaceri...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău