Preşedintele sirian Bashar al-Assad în vizită la copiii orfani de la Mănăstirea Saidnaya
19:44, joi, 29 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: Bashar al-Assad, crestini siria, mănăstirea Saidnaya, siria

Președintele sirian Bashar al-Assad și soția lui Asma în vizită la copiii orfani de la mănăstirea Saidnaya. La mănăstire, Assad a fost întâmpinat de călugărițe și unii dintre cei cincizeci de copii orfani care locuiesc în prezent acolo.
Sursa: Syrian Presidency

Era într-o seară la Mănăstirea Maicii Domnului Saidnaya din Muntele Kalamun – Siria. Porțile mănăstirii fuseseră deja închise. Un vizitator...
Mă întorc în timp cu aproape două săptămîni, la momentul în care un grup nu prea numeros de sirieni, expatriaţi la...

Dacia Buiucani a găzduit Turneul Prieteniei 2025: Sport și solidaritate în rândul tinerilor voluntari
Episcopul Siluan al Orheiului, a liturghisit în Duminica Învierii fiicei lui Iair la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
A fost săvârșită rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Ștefănești, r. Ștefan Vodă
Arhiepiscopul Ioan a liturghisit la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni