Preasfințitul Dorimedont Cecan – O viață în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii

Dumnezeu ne poartă de grijă

Viaţa religioasă din dreapta Prutului, din Moldova, după 1990, a cunoscut o perioadă de relansare, prin emanciparea populaţiei suprasaturate de îndoctrinarea ateist-comunistă şi revenirea la un mod de viaţă tradiţional, care permitea cetăţenilor manifestarea liberă a convingerilor religioase. Acum, năzuinţa după Dumnezeu şi după credinţa strămoşilor s-a putut vedea concomitent în viaţa socială, prin redeschiderea vechilor sau mai bine spus a Bisericilor părăsite, aflate în stare avansată de degradare, prin montarea de Troiţe la răscruci de drumuri, prin armonizarea vieţii bisericeşti cu tradiţiile creştine, prin înfiinţarea unor şcoli cu profil teologic şi chiar predarea religiei în unele şcoli etc. Astfel, creştinii entuziasmaţi de frumuseţea vieţii în Hristos mergeau în duminici şi sărbători, în dangăt de clopot, ca şi odinioară, la Sfânta Liturghie.

Această trezire din somnul necredinţei o pun sub semnul providenţei lui Dumnezeu, care, constatând împuţinarea preoţilor şi pericolul alterării dreptei credinţe, a făcut ca să aibă loc aceste modificări în viaţa noastră de zi cu zi. Acum, când ideologia atee era la apus, se întrezăreau răsărind ramurile credinţei, care, cu preţul unor jertfe, au rodit bogat în părţile noastre. Rugăciunile celor prigoniţi şi expulzaţi din ţară pentru dreapta credinţă n-au rămas fără ecou în viaţa generaţiilor următoare. Astfel, privind în urmă, văd Biserica asuprită de mai marii zilei şi preoţii prigoniţi, anchetaţi şi torturaţi, tinerii împiedicaţi să mai meargă la teologie, urmăriţi şi constrânşi toţi cei care mărturiseau credinţa în Iisus cel care a înviat a treia zi. La apusul acelor vremuri, se redusese mult numărul preoţilor pregătiţi în perioada interbelică la prestigioasele instituţii de la Chişinău şi din ţară sau a celor care au reuşit să urmeze cursurile seminarului sau ale institutelor teologice din Rusia, după 1945. În aceste condiţii, abia mai funcţionau 200 de Biserici în toată republica, şi acestea pe cale de dispariţie.

Starea generală de decădere impunea o schimbare, schimbare ce nu se putea realiza decât prin revigorarea vieţii bisericeşti şi a vieţii religios-morale a credincioşilor, prin redeschiderea şcolilor teologice şi selectarea celor mai buni dintre credincioşii cu o educaţie aleasă şi viaţă morală îmbunătăţită de a duce mai departe lucrarea preoţiei de împărtăşire a harului, de sfinţire şi reînnoire a vieţii duhovniceşti.

Printre cei care au contribuit la reînnoirea vieţii religioase şi bisericeşti după 1990 se numără şi vrednicul de pomenire Episcop Dorimedont, care a trecut la Domnul în luna decembrie a anului trecut, urmare unui accident ce a provocat mari dureri Bisericii din Basarabia prin pierderea unuia dintre cei mai activi ierarhi din partea locului, despre a cărui activitate şi realizări ne propunem să vorbim în cele ce urmează.

Scurtă biografie a unui episcop

Episcopul Dorimedont (Nicolae Cecan), s-a născut la 4 martie 1961 în satul Petrunea, raionul Glodeni, R.S.S. Moldovenească, în familia lui Teodor şi a Dariei Cecan, buni creştini ortodocşi, care din fragedă vârstă i-au dat o educaţie aleasă. Şcoala primară şi, în anul 1978, cea Medie le-a absolvit cu rezultate deosebite în satul natal, iar pentru rezultatele obţinute la studii a primit recomandarea conducerii Şcolii din localitate de a urma instituţii de învăţământ universitar cu prestigiu din U.R.S.S. Însă, tânărul Nicolae nu a fost atras de slava acestei lumi, ci de cunoaşterea celor veşnice, a celor metafizice, fapt pe care mi l-a mărturisit în una dintre discuţiile noastre avute la sediul redacţiei „Orthodoxia” în toamna anului 2002, când Prea Sfinţia Sa evoca întâmplări din anii copilăriei şi ai adolescenţei. După efectuarea stagiului militar în rândurile Armatei Sovietice între anii 1979-1981, şi-a îndreptat paşii pe calea slujirii lui Dumnezeu, urmând cele mai bune şcoli de teologie din Patriarhia Rusă, în vremea sovietică.

Astfel, călăuzit de dragostea pentru credinţa strămoşească, fiind educat în frică de Dumnezeu şi în dreaptă credinţă în familie, în anul 1983 a mers la Seminarul Teologic de la Moscova ce funcţiona pe lângă mănăstirea „Sfintei Treimi” sau Lavra Sfântului Serghie de Radonej (Serghiev Posad), Zagorsk. Amintim că la această mănăstire funcţionau două  dintre puţinele şcoli teologice din Biserica Ortodoxă Rusă (Seminarul şi Academia de Teologie), având ciclul complet de studii.

După primii ani de seminar, fiind atras de o viaţa duhovnicească mai înaltă şi dorind să intre în monahism în 1986 a fost închinoviat în Lavra „Sfintei Treimi” a Sfântului Serghie de Radonej, iar la 7 decembrie, a fost tuns în monahism de către arhim. Alexei Kutepov, stareţul Lavrei (în prezent Arhiepiscop de Tula şi Belevsk), dându-i-se numele Sfântului Mucenic Dorimedont (19 septembrie/2 octombrie).

Pentru ascultare şi statornicie în viaţa monahală, la începutul anului următor (6 ianuarie 1987) a fost hirotonit de către ÎPS Serapion, Arhiepiscop de Vladimir, în treapta de ierodiacon, slujind ca diacon până în luna decembrie a aceluiaşi an, când a fost hirotonit de către ÎPS Serapion, Mitropolit al Chişinăului, în treapta de ieromonah (27 decembrie 1987). Având minte luminată şi suflet căutător, nu a încheiat studiile teologice odată cu absolvirea Seminarului în anul 1987, ci a păşit pe drumul cunoaşterii celei mai înalte atât prin trăirea monahală, cât şi prin înscrierea la Academia Duhovnicească de la Zagorsk, pe care a absolvit-o în 1991. Existenţa i-a fost marcată, însă, de evenimentele din ţara natală care se afla la moment de grea răscruce, fapt pentru care, îndrumat de duhul lui Dumnezeu, a răspuns chemării şi recomandării părintelui duhovnicesc de a se stabili în obştea Lavrei înfiinţată de ucenicii Sfântului Paisie în stânga Prutului la Chiţcani.

Aşadar, după redeschiderea mănăstirii Noul Neamţ în anul 1990, începe o nouă etapă în viaţa ieromonahului Dorimedont, în ţara sa natală, alături de părintele Arhimandrit Vichentie Morar, care-i fusese apropiat din perioada studenţiei când îndeplinea diferite ascultări la Lavra „Sfintei Treimi” şi care fusese numit stareţ la mănăstirea abia deschisă.

La numai câteva luni, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Părintele Arhimandrit Vichentie a fost ales episcop vicar al Eparhiei Chişinăului, lăsând în fruntea obştii ca stareţ al mănăstirii pe părintele ieromonah Dorimedont, care a dat dovadă de ascultare şi îndemânare în cele administrative. Astfel, la 25 septembrie 1990 a fost numit stareţ al Mănăstirii Noul Neamţ sau Chiţcani cum mai este cunoscută în Basarabia, după numele localităţii în care se află. În acea perioadă Mănăstirea se afla într-o stare de degradare avansată iar obştea la început şi în mari lipsuri. Îmi aduc aminte de prima mea vizită în primăvara anului 1991 la această mănăstire şi de întâlnirea cu cel care avea să fie Episcopul Dorimedont, de simplitatea şi dragostea părinţilor din obştea acestei mănăstiri. Eram însoţit în acest pelerinaj de unul dintre părinţii de astăzi, care era student la Zagorsk şi venea adesea să-şi facă vacanţele la mănăstire. M-a impresionat bunătatea acestui viitor monah şi credinţa nestrămutată, drept dovadă şi azi are aceiaşi râvnă şi se străduiește să fie exemplu fraţilor şi credincioşilor care vizitează mănăstirea.

Atunci am văzut cum episcopul şi stareţul lucrau cot la cot cu muncitorii şi părinţii mănăstirii, cărând cu roaba nisip sau amestecând mortarul. Am rămas surprins de curajul şi dragostea părintelui stareţ Dorimedont şi a Episcopului Vichentie, pe atunci Episcop de Bender, azi arhiepiscop la una dintre cele mai active eparhii din Rusia.

În aceste condiţii, părintele stareţ Dorimedont s-a implicat activ în redresarea vieţii monahale de la Noul Neamţ, împărtăşind tinerilor monahi din experienţa acumulată în perioada petrecută în Lavra „Sfintei Treimi”, fiind coordonaţi şi de Episcopul Vichentie de Bender, bun prieten şi sfătuitor al părinţilor din obştea mănăstirii proaspăt deschisă.

La scurt timp, pentru merite deosebite, la 18 octombrie 1991, tânărul stareţ Dorimedont a fost ridicat în treapta de egumen, iar peste doi ani la cea de arhimandrit (8 ianuarie 1993), fiind hirotesit de către Prea Sfinţitul Vichentie, Episcop de Bender. În acelaşi an a fost decorat de către ÎPS Mitropolit Vladimir al Chişinăului cu toiag păstoresc, pentru activitatea desfăşurată pe tărâm pastoral-misionar şi educaţional.

Pe lângă activitatea gospodărească şi de organizare a mănăstirii Noul Neamţ, părintele stareţ Dorimedont, om de litere şi de cultură, şi-a continuat studiile de doctorat sub îndrumarea P.C. Prot. V. Ţâpin la Catedra de Istorie Bisericească Rusă la Academia Teologică din Zagorsk, pe care le încheie în 1993, cu teza de doctorat „Mănăstirile şi viaţa monahală din Rusia în secolele XIII-XIV”.

„Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor”

În haina smereniei, cu duhul dragostei desăvârşite pentru cele sfinte, Prea Sfinţitul Dorimedont se numără printre ctitorii învăţământului teologic şi religios din Moldova după căderea regimului totalitar, de tristă amintire pentru Biserica noastră.

Amintim că părintele Dorimedont, pe lângă activităţile administrative şi gospodăreşti, ca stareţ de mănăstire, a îndeplinit, începând cu data de 8 noiembrie 1990, şi funcţia de director al Şcolii Teologice din localitatea Chiţcani, raionul Slobozia, Republica Moldova. Constatând nevoia construirii spaţiilor locative pentru tinerii seminarişti şi fraţii din obşte, a renovat corpul de chilii şi a pus bazele altor clădiri necesare desfăşurării în condiţii optime a procesului didactic şi a vieţii monahale după rânduiala pe care o avusese mănăstirea înainte de închidere. Astfel, a contribuit la reparaţia Bisericilor din incinta mănăstirii, a corpului de chilii şi a pus bazele noii clădiri a Seminarului Teologic, creând condiţiile necesare unei veţi de obşte după tradiţia răsăriteană.

Acum, în colaborare cu părinţii profesori, s-au pus bazele unui învăţământ teologic după modelul seminariilor din România şi Rusia. Tinerii care veneau la Seminar aveau posibilitatea să se formeze duhovniceşte şi să-şi însuşească cunoştinţele necesare viitoarei misiuni. Pe lângă secţia de zi, mai funcţiona şi secţia serală, la care participau clericii hirotoniţi în această perioadă de transformări sociale şi care nu aveau studii teologice complete.

În anul 1995, în ziua de 29 ianuarie, părintele arhimandrit Dorimedont a fost numit prorector al Seminarului Teologic din Chişinău (cu sediul la Mănăstirea Noul Neamţ), activitate pe care a îndeplinit-o până la alegerea sa în treapta de episcop la 8 noiembrie 1998 pentru noua eparhie de Edineţ şi Briceni din nordul Republicii Moldova.

Simţind povara şi responsabilitatea pe care o are faţă de Biserică şi de neam s-a străduit şi mai mult să intensifice şi să diversifice activităţile administrativ-bisericeşti şi pastoral-educative din cadrul mănăstirii şi al Seminarului Teologic, prin sporirea calităţii învăţământului şi înnoirea corpului profesoral. Astfel, cunoscând cerinţele societăţii din zilele noastre părintele stareţ încuraja tinerii seminarişti să-şi desăvârşească studiile la Academiile din Ucraina, Rusia şi la Facultăţile de Teologie din România, Bulgaria, Grecia etc. Părinţii din mănăstire şi preoţii care pe atunci erau elevi la Seminarul Teologic de la Noul Neamţ mărturisesc şi astăzi râvna părintelui Dorimedont, care ştia mai bine ca oricine să împletească rugăciunea cu munca, fiind nelipsit de la sfintele slujbe şi mereu înconjurat de credincioşii care veneau de departe să ia cuvânt de folos şi binecuvântare, să-şi descarce sufletele şi să se reculeagă câteva zile la mănăstire.

Este binecunoscut faptul că în perioada conducerii ca stareţ al mănăstirii Noul Neamţ obştea a cunoscut o înflorire deosebită, iar tinerii seminarişti aveau bucuria să se împărtăşească din experienţa unei vieţi creştine autentice pe lângă mănăstire. Unul dintre profesorii de la Seminar mi-a povestit despre avântul învăţământului teologic din Moldova şi despre tinerii profesori, proaspeţi absolvenţi ai şcolilor de Teologie din România şi din Rusia, care-şi luau în serios misiunea, în detrimentul vârstei. Aşa au apărut cărţi de rugăciuni şi de spiritualitate, studii de teologie, reviste bisericeşti, ziare şi alte publicaţii, care contribuiau la revigorarea vieţii duhovniceşti din ţara noastră.

La apariţia multor lucrări folositoare a contribuit şi vrednicul de pomenire episcop Dorimedont, care, văzând nevoile credincioşilor, a reeditat mai întâi cărţile de cult, absolut necesare vieţii religioase în familie şi comunitate şi a pus bazele unei literaturi duhovniceşti, după modelul celei din Rusia. Mulţi îşi amintesc dorinţa arzătoare a Prea Sfinţiei Sale de a-i vedea pe toţi în Biserică, de a-i şti pe toţi buni creştini.

La doar numai un an după ce fusese numit prorector munca i-a fost recunoscută de către autorităţile bisericeşti, care, în 1996, l-au numit membru al Comisiei Teologice Sinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse. Acum avea să cunoască mai bine aspecte ce ţin de învăţământul teologic şi religios din cadrul Patriarhiei Moscovei, încercând să le dea contur şi la noi, fie prin proiectele implementate în învăţământ, fie prin susţinerea organizaţiilor de tineret, fiind convins că acestea pot contribui substanţial la reîmprospătarea mesajului Bisericii. Privind în urmă cu un deceniu văd pe chipurile acestor tineri entuziasmul primilor misionari şi dragostea ucenicilor Mântuitorului pentru îndeplinirea misiunii ce le-a fost încredinţată, de a vesti lumii pe Hristos ce Înviat şi a-i boteza în numele Sfintei Treimi. În prezent, mulţi dintre membrii acestor asociaţii ce funcţionau în urmă cu un deceniu sunt preoţi, familişti şi creştini de seamă în societatea noastră. Iată câteva dintre consecinţele practice şi efectele imediate ale unei misiuni adevărate insuflate de către Prea Sfinţitul Dorimedont tinerilor şi credincioşilor care vizitau mănăstirea, pe când era stareţ.

Bogata activitate educaţională şi pastoral-misionară l-a recomandat pentru alte funcţii importante în Mitropolia Chişinăului. Astfel, în anul 1997 a fost numit preşedinte al Departamentului Mitropolitan pentru Învăţământ Religios şi Catehizare. Şi-a însuşit această nouă treaptă a misiunii ce i se încredinţase cu multă chibzuinţă şi a purces la realizarea de proiecte concrete în cadrul eparhiilor, protopopiatelor şi parohiilor. Astfel, a pus bazele unui misionarism local, coordonat de către preoţi bine pregătiţi, cei mai mulţi cadre didactice la unul dintre seminarile teologice sau şcolile de cântăreţi din Moldova. Cei implicaţi în activitatea pastoral-misionară şi educativă conştientizează importanţa extinderii ariei de propovăduire în sfera publică şi a colaborării cu mass-media. În acest sens, sunt grăitoare catehezele şi predicile televizate, elaborarea unor manuale de religie şi măsurile tactice propuse pentru stoparea prozelitismului sectar. Erau vremuri dificile pentru păstorii de suflete, care trebuiau să răspundă nevoilor credincioşilor şi să-şi îndeplinească cu credincioşie misiunea pentru care fuseseră aleşi. Pentru a răspunde acestor nevoi s-au organizat cursurile de catehizare atât în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, prin munca neobositului teolog şi cercetător la Academia de ştiinţe, Domnul Nicolae Fuştei, unul dintre cei mai buni profesori de teologie pe care i-a avut Academia de Teologi din Chişinău, bun prieten al Prea Sfinţiei Sale, cât şi prin şcolile duminicale sau de catehizare organizate pe lângă unele parohii. În Chişinău cea mai prodigioasă activitate se desfăşoară pe lângă Biserica Sfântul Dimitrie, păstorită de aproape două decenii de către Prea Cucernicul Părinte Pavel, binecunoscut în ţară şi peste hotare pentru activitatea pastoral-misionară şi didactică atât ca paroh, cât şi ca îndrumător al multor familii şi tineri din capitală.

Multe dintre aceste activităţi au fost încurajate de Prea Sfinţitul Dorimedont, pe când era director al Departamentului mitropolitan pentru Învăţământ Religios şi Catehizare, între anii 1997-1999. Prea Sfinţia Sa ştia să sprijine cu tact pastoral preoţii sau tinerii implicaţi în opera de catehizare sau misionarism contemporan, imprimându-le chipul dragostei desăvârşite pentru Dumnezeu şi semeni. Astfel, au avut loc o serie de întâlniri cu preoţii din cadrul Mitropoliei Chişinăului, punându-se la punct o strategie de catehizare a credincioşilor prin parohii şi protopopiate. Acest lucru îl putem constata din procesele verbale şi proiectele care se găsesc în dosarul de la Departamentul metropolitan, pe care l-a condus până la alegerea ca episcop de Edineţ şi Briceni.

Episcop de Edineţ şi Briceni

Episcopia de Edineţ şi Briceni este una dintre eparhiile sufragane ale Mitropoliei Chişinăului, înfiinţate în anul 1998 de către Biserica Ortodoxă Rusă, prin Decretul nr. 65 al Sanctităţii Sale Alexie al II-lea, Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, şi aprobată prin Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 6 octombrie 1998. Eparhia are în componenţa sa credincioşii din 114 parohii, deservite de 110 preoţi şi diaconi, care locuiesc în raioanele Edineţ şi Briceni, din nordul Republicii Moldova. Reşedinţa episcopală se află în municipiul Edineţ, în incinta fostei grădiniţe – creşă nr. l (şoseaua Bucovinei 36/3), închiriat pe termen de 10 ani de la primăria municipiului la 11 septembrie 1999, pentru organizarea reşedinţei administrative, având drept catedrală Biserica cu hramul ”Sfântul Vasile cel Mare”.

Primul chiriarh al acestei eparhii a fost Prea Sfinţitul Dorimedont (Cecan) sfinţit episcop la 8 noiembrie 1998 în catedrala patriarhală „Botezul Domnului” din oraşul Moscova, de către Sanctitatea Sa Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove şi alţi 7 arhierei.

În noua eparhie se impunea organizarea vieţii monahale, reorganizarea administrativ teritorială a protopopiatelor şi a parohiilor, cele mai multe bântuite de duhul necredinţei şi aflate în plin asalt al „fraţilor creştini” aparţinând altor confesiuni şi religii, care au găsit aici noi spaţii misionare.

În cadrul eparhiei existau deja două mănăstiri: mănăstirea de călugăriţe “Adormirea Maicii Domnului” din preajma localităţii Călărăşeuca şi mănăstirea de călugăriţe “Sfânta Treime” din localitatea Rudi. Aceste complexe monahale păstrau pe trupul lor urmele fostului regim, fiind în stare de degradare avansată ce impunea reparaţii urgente. Astfel, constatând aceste mari lipsuri de la vestitele mănăstiri, Prea Sfinţitului Dorimedont a sprijinit obştea şi a încurajat oameni cu bunăstare să ajute la redarea chipului de altădată al acestor vetre de spiritualitate monahală din nordul ţării.

Astfel, în doar câţiva ani, lucrurile s-au schimbat prin efectuarea reparaţiilor necesare şi aducerea la viaţă a mănăstirilor, prin restaurarea bisericilor şi a paracliselor, prin construirea corpurilor de chilii şi a altor spaţii destinate diverselor activităţi specifice vieţii monahale.

La doar un an de la instalarea ca episcop, Prea Sfinţia Sa a pus temeliile altor aşezăminte monahale în cadrul noii eparhii. Dintre acestea amintim înfiinţarea la 4 august 1999 a mănăstirii de călugări cu hramul “Naşterea Domnului”, în cinstea marelui jubileu de 2000 mii de ani de la Naşterea Mântuitorului Hristos, în incinta fostului sanatoriu “Albinuţa”, din comuna Zabriceni. Pe lângă această mănăstire îşi desfăşoară activitatea Liceul Teologic umanist pentru băieţi “Sf. Foca” din Zabriceni, începând cu anul şcolar 1999/2000, precum şi Institutul teologic.

În cadrul eparhiei mai funcţionează din anul 1999, pe lângă sediul episcopal, Seminarul Teologic Liceal de fete „Sfânta Elisabeta”.

Înfiinţarea acestor seminarii teologice a fost ca o consecinţă firească a schimbărilor care au marcat viaţa Bisericii şi a societăţii din Republica Moldova. Astfel de şcoli teologice (pentru băieţi) au existat în mai multe centre din tot cuprinsul Moldovei, inclusiv în oraşul Edineţ (finele sec. XIX începutul sec. XX). Deci, aceste şcoli nu sunt decât continuarea unei tradiţii religioase care a existat în oraşul Edineţ.

Seminariile au un regim intern, care permite tinerilor să-şi dezvolte calităţile sufleteşti şi abilităţile intelectuale, feriţi de tentaţiile extravagante ale unei societăţi aflată în plin proces de secularizare. Dintre absolvenţii acestor instituţii sunt aleşi viitorii slujitori ai sfintelor altare, asistenţii sociali, profesorii de religie, etc. În calitate de rector, Prea Sfinţitul Dorimedont a supravegheat de aproape activitatea acestor instituţii teologice, încă de la înfiinţare. Cu experienţa acumulată la Noul Neamţ, Prea Sfinţia Sa a adus ca profesori preoţi şi tineri absolvenţi de teologie, care s-au implicat activ în procesul didactic şi cel formativ al tinerilor seminarişti.

Pe lângă Seminarul teologic de fete din 12 februarie 2000 funcţionează Obştea Surorilor de Caritate „Sfânta Elisabeta”, care în prezent acordă asistenţă socială şi îngrijire unui număr de aproximativ 45 de bolnavi şi persoane cu disabilităţi. Printre obiectivele acestei Obşti amintim susţinerea morală şi duhovnicească, reabilitarea fizică şi duhovnicească a acestor persoane printr-un program de asistenţă medicală şi spirituală riguros elaborat.

Pe lângă mănăstirile înfiinţate în anul 1999, în cadrul eparhiei s-a deschis la 3 aprilie 2000 mănăstirea de călugăriţe „Învierea Domnului” din oraşul Briceni. Această mănăstire este organizată în localul fostei tabere de odihnă „Dumbrava” prin amenajarea corpului de chilii al surorilor şi refacerea trapezei, prin schimbarea destinaţiei vechilor locaţii.

Pe lângă activităţile administrativ-pastorale, Prea Sfinţia Sa s-a implicat activ în diverse activităţi culturale, educative, caritative. O grijă aparte a acordat popularizării mesajului evanghelic, atât prin presa scrisă, cât şi prin cea audio-vizuală. Astfel, încă din noiembrie 1999 postul de radio “Sănătatea” difuzează săptămânal emisiunea “Din tezaurul Ortodoxiei”, susţinută de clericii din corpul administrativ al Episcopiei de Edineţ şi Briceni. Din anul 2000 a fost înfiinţat Centrul Misionar “Sf. Ciprian”, care în prezent desfăşoară o activitate bogată, punând la dispoziţia creştinilor şi publicului cititor cărţi de rugăciuni, broşuri, calendare, traduceri. etc.

În plan administrativ, prin activitatea rodnică a Prea Sfinţiei Sale, s-a reuşit, la sfârşitul anului 2001, finalizarea lucrărilor de restaurare a catedralei episcopale “Sf. Vasile cel Mare” din municipiul Edineţ.

Prin osârdia Ierarhului, începând cu anul 2000, apare lunar ziarul eparhial “Steaua Betleemului” în ediţie română şi rusă şi a revistei de spiritualitate ortodoxă „Ekklesia”, iar din anul 2002 a editat revista „Orthodoxia” de gândire şi spiritualitate ortodoxă, cu suplimentul „Orthodoxia pentru copii”.

Din acest punct de vedere, în perioada păstoririi vrednicului de pomenire episcop Dorimedont (1998 – dec. 2006), Eparhia de Edineţ şi Briceni, a desfăşurat o activitatea pastoral-misionară şi socială exemplară pentru Biserica Ortodoxă din Republica Moldova.

Preasfinţia Sa a cooptat în diversele activităţi din cadrul eparhiei profesori, preoţi şi alţi colaboratori din ţară şi străinătate, încredinţat fiind că ortodoxia nu poate fi monopolizată de o Biserică anume, ci ea este exprimată în chip vădit în comuniunea credincioşilor, indiferent de ţara sau mediul în care au fost educaţi. Tot pe această linie se înscrie şi trimiterea la studii în străinătate a mai multor tineri, care, la întoarcere, suntem convinşi vor contribui la îmbunătăţirea tezaurului ortodoxiei din Republica Moldova şi înscrierea în aria canonicităţii a relaţiilor dintre Bisericile surori.

Prinos de recunoştinţă

Preasfinţitul Dorimedont s-a bucurat de preţuire atât din partea ierarhilor din Biserica Ortodoxă Rusă, cât şi a celorlalte Biserici Ortodoxe surori. A fost membru în diverse delegaţii şi s-a remarcat ca un bun cunoscător al vieţii bisericeşti din Republica Moldova şi al Bisericilor Ortodoxe din Balcani. Ca recunoaştere a acestor merite, a primit diverse decoraţii şi ordine bisericeşti. Printre acestea amintim acordarea Crucii Patriarhale, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist în 1996. De asemenea, a fost decorat cu ordinul „Sfântul Cneaz Vladimir” (gr. II), a medaliei „Cuviosul Serghie de Radonej” (gr. I şi II) ale Patriarhiei Ruse şi ordinul „Gloria Muncii” de către Guvernul Republicii Moldova în semn de recunoştinţă pentru activitatea pastoral-misionară şi educativă deosebită.

„Priviţi la înaintaşii voştri şi urmaţi-le credinţa”

Cu strângere de inimă, mă gândesc la tragicul eveniment din 6 decembrie, care a curmat în ziua de 31 decembrie 2006, la doar 45 de ani, viaţa ierarhului nostru mult iubit şi preţuit de clericii şi credincioşii din Basarabia. Trecerea la Domnul a episcopului Dorimedont a mişcat profund viaţa bisericească şi a celor care l-au cunoscut ocazional sau i-au fost colaboratori apropiaţi. Respectul de care s-a bucurat Preasfinţia Sa l-am putut constata şi cu ocazia înmormântării la Mănăstirea „Noul Neamţ”, Chiţcani, unde Episcopul a fost stareţ timp de 8 ani, când mii de preoţi şi credincioşi au venit să-l petreacă pe ultimul drum.

Cinstindu-i amintirea, vă îndemn pe voi prieteni, să-i urmăm exemplul în trăirea credinţei făcându-ne şi noi martori şi mărturisitori ai Mântuitorului Hristos în scurta viaţă pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi pe care trebuie să o trăim cu înţelepciune pentru a ne bucura de fericirea veşnică în veacul ce va să vină.

Dr. Veaceslav Goreanu