Neliniștit este sufletul meu până nu se va odihni întru Tine, Doamne!

Într-o lume rătăcită, care fuge numai după confort și consumism, puțini sunt cei care își mai pun problema duhovnicească și care caută să găsească o ieșire pe potecile înguste care duc spre Dumnezeu și spre modelele de trăire duhovnicească.

Una din aceste poteci duce spre cunoscuta mănăstire Curchi, locul unde poți să îți redescoperi sensul existenței și demnitatea personală, unde are loc o reașezare a făpturii tale în statutul de persoană și în lăuntrul tainei, unde poți sfătui cu Dumnezeu în tihnă.

Aici toate lucrurile frumos așezate și rânduite de Egumenul mănăstirii, Preasfințitul Siluan, te duc cu gândul la Creatorul cel Minunat, care a pus semințele binelui în toate lucrurile, căci această frumusețe a lor nu ar fi dacă ele nu ar fi fost reproduse după Arhetipul, frumusețea adevărată, Necreatul, Binecuvântatul și Nepieritorul nostru Dumnezeu.

Toate sunt atât de frumoase, însă nimic din ce există pe pământ nu seamănă într-atât cu Dumnezeu ca omul.

Pentru că monahii, ieșind din această lume, și-au găsit liniștea în aceste locuri, în care, cu lumina lui Hristos, cu ascultarea și cu rugăciunea inimii călătoresc tot mai adânc în străfundul de lumină și de cunoaștere al Dumnezeirii.

După ce parcurgi aceste poteci, te folosești extraordinar…

Să nu ne zbuciumăm și să ne lăsăm purtați de furtunile acestei lumi, ci „să privim la cer mai des și să iubim, noi, care-așa de repede murim”…

Text: Serghei Crudu, teolog

Foto: Pr. Mihail Bortă