România: Protest împotriva vaccinării obligatorii în Piața Constituției pe 13 august: Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului!
15:10, joi, 3 august, 2017 | Cuvinte-cheie: copiii nevaccinați, nu vaccinarii, protest, vaccin, vaccinare

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie scoate oamenii în stradă. Pe Facebook a fost creat deja evenimentul „Manifest impotriva Vaccinării Obligatorii”. Astfel, este anunțat un protest pentru duminică, 13 august, la ora 16:00, în București, în Piața Constituției.
„Protest liniștit împotriva obligativității de a vaccina. Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului! Doar noi putem decide pentru ei!”, se spune în apelul lansat pe Facebook, iar 200 de persoane și-au anunțat deja intenția de a participa.
Potrivit proiectului Legii vaccinării, părinții au obligația de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiați de Comisia județeană de vaccinare, altfel amenzile ajungând și la 10.000 de lei.
Draftul proiectului de lege menționează, la articolul 23, că „la data înscrierii copiilor sau a adulților într-o unitate de învățământ sau într-o altă colectivitate, așa cum este definită de prezenta lege, aceasta are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emisă de către medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii”.
La intrarea în colectivitate, copilul trebuie să fie vaccinat obligatoriu împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Tot mai puţini părinţi îşi vaccinează copiii. Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, în ultimii opt ani rata imunizării a...
Unul dintre subiectele pe care românii se ceartă, de câțiva ani, este pro sau contra vaccinare. Taberele sunt pe poziții...
După campania prin care ni se demonstrează „ştiinţific” că homosexualitatea este înscrisă în gena umană – deşi studiile serioase au...
NOI NU VACCINĂM, un documentar despre mitul și realitatea campaniilor de vaccinare. „Protecție față de boli periculoase? Vaccinarea este considerată...
Cu miile de articole din mass-media generală care dau vina pe copiii nevaccinați pentru focare de diferite boli, acest articol...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău