Prot. Mitr. Mihail (Roșca) condus pe ultimul drum pământesc
0:42, duminică, 20 august, 2017 | Cuvinte-cheie: înmormântare, vicariatul de orhei

Sâmbătă, 19 august 2017 – în ziua prăznuirii „Schimbării la Față a Domnului” , în Biserica „Sfântul Ier. Nicolae” din satul Neculăieuca r-nul Orhei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a săvârșit Slujba înmormântării Prot. Mitr. Mihail (Roșca), înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din cadrul Vicariatului de Orhei.
Sfântul locaș s-a dovedit a fi neâncăpător pentru mulțimea de credincioși care au venit să înalțe rugăciuni și să-și ia rămas-bun de la cel care le-a fost păstor, părinte duhovnicesc și rugător.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a transmis mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Vladimir. Apoi, a rostit un cuvânt de mângâiere și compasiune pentru familie, și pentru cei care au fost alături în comuniunea de rugăciune, menţionând că în această zi, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte – „Schimbare la Față a Domnului”, Domnul a primit la sine pe încă un vrednic vestitor al Cuvântului Său.
Părintele Mihail rămâne în amintirea noastră – un slujitor înțelept, evlavios pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos, a muncit în via Domnului zeci de ani la rând, având o înţelegere profundă a rostului vieţii creștine. A fost un preot deosebit, un preot cu o râvna față de cele sfinte, un preot cu o conștiintă preoțească.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască familiei Părintelui Mihail, fiilor duhovnicești pe care i-a păstorit și îndrumat, mângâiere sufletească și întărire duhovnicească, cerând totodată să odihnească sufletul Părintelui în ceata sfinţilor Săi slujitori.
În acest ceas de vremelnică despărţire la veşnicia cea nestricăcioasă, cele mai grăitoare cuvinte sunt ale Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său Timotei: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Tim, 4, 7-8).
După săvârșirea Prohodului nou-adormitului Protoiereu Mitr. Mihail (Roșca), cortegiul funerar, în dangăte de clopot s-a îndreptat spre cimitirul Mănăstirii Hirova din localitate.
Răspunsurile la rânduiala înmormântării au fost date de către corul mănăstirii Curchi condus de Dl Dumitru Buga.
Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească cu drepții!
















Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, vineri, 21 februarie, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana a slujit Dumnezeiasca Liturghie în parohia “Sfinții...
În dimineața zilei de miercuri, 16 octombrie 2024, la Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din cartierul Botanica din mun....
Vineri, 19 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul-vicar, Preasfințitul Ioan al Sorocii a...
Sâmbătă, 31 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan,...
După Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat un Parastas la biserica...
În dimineața zilei de 3 octombrie 2019, mulțime de clerici și credincioși s-au adunat la Biserica cu hramul „Sf. Mare...
Ierodiaconul Gheorghe Gherghină de la Mănăstirea Putna a fost înmormântat joi, 13 decembrie 2018. Despre el, părintele stareț Melchisedec Velnic...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău