Doamne, ţine-mă viu faţă de Tine, faţă de Crucea Ta, faţă de dragostea Ta iubitoare

Nu atât moartea face ca viaţa să fie tragică, cât faptul că mulţi dintre noi îngăduie morţii să se târască înainte de a muri –  moartea sub forma sclerozării arterelor mentale şi duhovniceşti; moartea sub forma uitării Lui Dumnezeu şi a marii Sale iubiri pentru noi pe cruce, care ar trebui să fie punctul central al vieţii noastre.

Cineva spunea: „Nu mi-e frică să mor, dar mie tare frică că nu am să trăiesc destul. Nu-mi pasă cât mai am de trăit, dar vreau să trăiesc întreaga viaţă din mine care mi s-a dat. Nu am decât o rugăciune, dar o spun mereu – Doamne, ţine-mă viu atâta vreme cât trăiesc!”

Doamne, ţine-mă viu faţă de Tine, faţă de Crucea Ta, faţă de dragostea Ta iubitoare, faţă de Biserica Ta, faţă de marea favoare de a fi în stare să stau de vorbă cu Tine în rugăciune, faţă de marea binecuvântare a prezenţei Tale pe care cauţi să mi-o dăruieşti, faţă de scrisoarea Ta personală de dragoste către mine: Sfânta Scriptură şi Sfintele Taine, îndeosebi Euharistia.

Doamne, ţine-mă viu faţă de nevoile omenirii în suferinţă şi ajută-mă să fac ceva oricât de mic spre a le uşura. Că Tu ai zis: „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie aţi făcut!”

Doamne, ţine-mă viu; căci viaţa veşnică nu începe atunci când mor; ea începe chiar acum, ori de câte ori îţi dăruiesc inima mea. Phillips Brooks spunea: „Marele adevăr al Paştilor nu este faptul că vom trăi din nou după moarte, ci că urmează să ne înnoim aici şi acum prin puterea învierii.”

Doamne ţine-mă viu, viu faţă de Tine şi mort faţă de păcat.