Duminica XX-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
14:13, duminică, 22 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica a XX-a dupa cincizecime

În Duminica XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și soborul preoțesc al Catedralei centrale a urbei.
În timpul serviciului divin, arhipăstorul și slujitorii coliturghisitori s-au rugat dimpreună cu poporul iubitor de Dumnezeu, pentru ca să primească de la Domnul Hristos, prin sfinții Săi, apărare de rele, virtuți duhovniceși și cale de nădejde spre viața veșnică.
Tot în această zi, Vlădica Vladimir l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Laurențiu Ionașcă, absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, pe seama Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, primind cu acest prilej cuvintele de felicitare şi sfaturile duhovniceşti ale arhipăstorului.
Având binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, Prot. mitr. Vadim Cheibaș a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind că minunea învierii fiului văduvei din Nain a fost săvârșită din milă față de o mamă îndurerată, dar și pentru credința noastră în obșteasca înviere din morți. De asemenea, părintele secretar a subliniat faptul că toți venim la sfintele biserici cu sufletele pline de bucuria comuniunii cu Hristos, dar și cu nădejdea că, prin Taina Sfintei Spovedanii, păcatele și greșelile pe care le săvârșim în viața noastră vor fi iertate de Dumnezeu.
După rostirea predicii, mulți dintre enoriașii veniți în casa Domnului au primit Sfânta Euharistie, lăudând și binecuvântînd pe Dumnezeu, iar către final a fost oficiat un Te Deum de mulțumire.
* * *
Frați creștini, la Catedrala Mitropolitană au fost aduse spre închinare mari sfințenii ale Bisericii Ortodoxe: părticele din veșmântul Maicii Domnului, o pietricică din Mormântul Maicii Domnului și un chivot cu moaștele Sfinților mucenici Ciprian și Iustina.
Sfințeniile se vor mai afla încă o perioadă scurtă de timp în țara noastră, iar pe această cale îndemnăm binecredincioșii creștini să se apropie în zilele următoare la Catedrala Mitropolitană și să se închine la aceste daruri sacre, aducând cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfinților Ciprian și Iustina, întru iertarea păcatelor şi dobândirea mântuirii.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md
























Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău