Liturghie arhierească în Duminica a XXII-a după Rusalii la Mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi
14:05, duminică, 5 noiembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: bogatul nemilostiv, duminica a xxii-a dupa cincizecime, manastirea curchi

Duminica a XXII-a după Rusalii, închinată pildei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, a fost serbată la Mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi într-un mod special.
Cu acest prilej, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al acestei Sfinte Mănăstiri, alături de soborul preoților și diaconilor slujitori în așezământul istoric monahal, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”.
În cuvântul său, rostit după citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii, care ne-a înfățișat Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (cf. Luca 16,19-31), Arhipăstorul a vorbit celor prezenți despre nemurirea sufletului și despre cele două stări în care poate ajunge sufletul după moarte: „În ceastă pildă, Domnul Hristos, în grija lui părintească față de contemporanii Săi care Îl urmau, dar și față de noi cei de astăzi, care dorim să-L urmăm și să viețuim împreună cu El, ne vorbește despre o frumoasă istorisire în care ne îndeamnă să cercetăm în care dintre aceste două moduri de viață există adevărul și să devenim judecători înțelepți ai propriei noastre ființe…
Moartea este cea care pune capăt tuturor și oricărei vieți petrecute în desfrâuri și în tot felul de plăceri și care ne dă, potrivit dreptei judecăți ai lui Dumnezeu, ceea ce merităm fiecare din noi, așa după cum ne-a fost viața și petrecerea noastre aici pe pământ. Sfânta noastră Biserică nu condamnă bogăția, ci nedreapta ei dobândire și mai apoi întrebuințare. Bogăția nu trebuie să devină scopul și sensul pentru care noi trăim, pentru că noi avem o chemare mult mai înaltă decât toate bogățiile și ofertele acestei lumi, și anume, să moștenim adevărata Împărăție cea Cerească, unde ne sunt pregătite tuturor veșnicele bunătăți și adevăratele daruri dumnezeiești.”
Totodată, Episcopul Orheiului a transmis credincioșilor îndemnul acestei pilde: „În goana după grijile și căutările vieții, în lupta zilnică pentru existența noastră, de cele mai multe ori uităm că suntem repede trecători și străini în această viață, asemenea bogatului nemilostiv. La sfârșitul vieții, însă, ni se va cere socoteală tuturor de la Stăpânul cel Ceresc al vieții și al morții: cum am folosit acest dar prețios – viața noastră. De aceea, se cere de la noi, iubiții mei credincioși, să ne trăim viața cu demnitate, frumos și în bucurie și dragoste față de cei care ne înconjoară, fie bogați sau săraci, bătrâni sau tineri, pentru că toți sunt purtători ai Chipului Fiului Său cel iubit, Care S-a dat pentru noi și pentru a noastră mântuire, pentru ca la sfârșitul vieții noastre și la întâlnirea cu Hristos să ne bucurăm asemenea lui Lazăr de fericirea cea veșnică” , a conchis Preasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul arhieresc al mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.
Sursa: http://manastireacurchi.md/





















Un om cu adevărat bogat este un om smerit, plin de dragoste față de Hristos și faţă de semeni, iar...
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac,...
Pericopa evanghelică despre bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr, ne prezintă consecințele adiministrării incorecte a darurilor primite de la Bunul Dumnezeu,...
În Duminica a XXII-a după Cincizecime, 5 noiembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove oficiat...
Duminică, 05 noiembrie 2017, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei s-a aflat în mijlocul credincioșilor bisericii ”Întâmpinarea...
În Duminica XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău