Hramul orașului Orhei serbat la Catedrala episcopală „Sf. M. Mc. Dumitru”
17:24, miercuri, 8 noiembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: hram, orhei, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, vicariatul de orhei

Miercuri, 08 noiembrie 2017, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, ocrotitorul spiritual al orașului Orhei și al Catedralei episcopale, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta si Dumnezeiasca liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. M. Mc. Dumitru” din Orhei.
Dis-de-dimineață – În dangătul clopotelor, Ierarhul a avut parte de o primire deosebită, fiind întâmpinat tradițional cu pâine și sare de slujitorii catedralei. Alături de Preasfinția Sa au mai coliturghisit: Prot. Mitr. Rodion Melnic, Șefii de Sector ai Protopopiatului Orhei, precum și un impunător sobor de preoți și diaconi din cadrul Vicariatului de Orhei.
Printre creştinii prezenţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie s-au numărat şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale în frunte cu Viceprimarii orașului Orhei, Dl Viorel DANDARA, Dl Valerian CRISTEA și Dna Reghina APOSTOLOVA, ce s-au rugat împreună cu Arhiereul și slujitorii, cerând de la Dumnezeu în ziua hramului liniște și ocrotire cerească.
În cadrul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea ÎPS VLADIMIR – Preasfințitul Siluan, a decorat cu distincții bisericești clerici și ctitori pentru activitatea rodnică și sârguincioasă întru susținerea valorilor moral – creștine în societate și pentru spirijinul acordat Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Cu acest prilej, a oferit următoarele distincții bisericești:
– Protoiereul Mitrofor Rodion MELNIC – „Meritul Bisericesc de gradul II”
– Protoiereul Dumitru STEPANENCO – „Meritul Bisericesc de gradul III”
– Dl Viorel MELNIC – „Meritul Bisericesc de gradul II”
– Dl Ion BRODEȚCHI – „Meritul Bisericesc de gradul II”
– Dl Vitalie GRECU – „Meritul Bisericesc de gradul III”
Ierarhul a mulţumit PC Pr. dar și ctitorilor pentru dragostea şi râvna față cele dumnezeieşti, dorindu-le bucurii duhovniceşti, exprimându-și speranța că și mai departe domniile lor vor continua de a săvârși fapte frumoase și bineplăcute lui Dumnezeu. La rândul lor, toți cei prezenți au mulțumit Arhiereului pentru gestul mărinimos și pentru bunăvoința manifestată, declarându-se dispuși să muncească și mai departe pentru promovarea valorilor moral-spirituale în societate.
În cuvântul predicatorial, Preasfintitul Siluan a vorbit despre Marele Mucenic Dumitrie, prăznuit în anotimpul bogat al toamnei târzii, care se bucură de o cinstire deosebită în Biserica Ortodoxă, fiind unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii – unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor. Numele de „Izvorâtorul de Mir” nu este o metaforă. După trecerea sa în veșnicie, din osemintele sale a izvorât mir, fenomen întâlnit frecvent la sfinții Bisericii Ortodoxe.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, un model exemplar de viață creștină, care l-a venerat pe Hristos toată viața. Sfântul Mare Mucenic, un vestit tămăduitor de boli și făcător de minuni în Tesalonic, a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în vremea împăraților Diocletian și Maximilian Galeriu (care au domnit între anii 284 – 311), recunoscuți în imperiu pentru persecuțiile aprige îndreptate împotriva creștinilor.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiat și slujba unui Te Deum de mulțumire Atotțiitorului Dumnezeu și Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pentru sănătatea slujitorilor, a ctitorilor, a enoriaşilor şi a tuturor celor care în ziua pomenirii Sfântului îşi sărbătoresc ziua onomastică.
Slujba divină a fost înfrumusețată de minunatele și sublimele cântări interpretate de către corul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru BUGA.
După încheierea Sfintei Liturghii, conform tradiției la hramul bisericii și a orașului, credincioșii, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale în frunte cu Arhierul și slujitorii Vicariatului de Orhei, au săvârșit o procesiune care a culminat momentul cu depunere de flori la monumentul „Vasile Lupu” și totodată pentru a deschide oficial importantul eveniment de astăzi.
Ulterior PS Siluan, a transmis mesajul de felicitare a ÎPS, Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, apoi s-a adresat către cei prezenti, accentuînd faptul că Orheiul este un oraş cu adevărat binecuvântat, având ca protector şi mijlocitor în faţa tronului Dumnezeului celui Atotputernic pe Sf. M. Mc. Dimitrie, subliniind că toate lucrurile mari și frumoase care s-au făcut în orașul Orhei, au fost realizate din mila și cu ajutorul Domnului, îndemnând clerul și poporul să se roage necontenit și să săvârșească toată fapta cea bună spre dobândirea împărăției cerurilor.













































“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiți credincioși! Miercuri, 27 octombrie o sărbătorim pe Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Probabil multora Vă este cunoscut că în...
Miercuri, 4 august 2021, de ziua prăznuirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Sfințitului Mucenic Foca, cu...
În Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai), premergătoare Postului Mare, de ziua hramului Sfintei Mănăstiri Ciuflea...
Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă...
(Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum...
Duminică, 27 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni ...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău