Header image

Slujbă Praznicală în Cinstea Hramului Mănăstirii Hâncu (Foto/Video)

22:11, duminică, 27 octombrie, 2019 | Cuvinte-cheie: , ,

Duminică, 27 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni  avându-i ca oaspeți de onoare pe Înaltpreasfințitul Mitropolit AGAFANGHEL, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop VICTOR și însoţiți de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Hramului mănăstirii Hâncu.

Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. La miezul nopții clericii mănăstirii au oficiat Sfânta Liturghie și în biserica cu Hramul „Sf. Parascheva”.

În dimineața zilei oaspeții de onoare Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL Mitropolit de Odessa și Ismail, împreună cu Arhiepiscopul VICTOR Arhiepiscop de Ahtâr și Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni au fost întâmpinați de soborul de preoţi şi diaconi şi nu în ultimul rând, de Stareţa acestui aşezământ monastic şi omagiata zilei acesteia, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală şi mulţimile de credincioşi veniţi la Hramul mănăstirii.

Slujba praznicală de astăzi, a adus la mănăstire distinși oaspeți din țară și de peste hotare, dornici de a fi prezenți la marea sărbătoare, dar și pentru a felicita omagiata zilei acesteia Egumena PARASCHEVA (Cazacu), stareţa mănăstirii care îşi dă silinţa pentru edificarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt așezământ monahal.

Această slujbă solemnă a fost înfrumusețată și de renumitul Cor de Preotese din cuprinsul Episcopiei noastre. La Liturghia de astăzi au participat toţi stareţii şi stareţele din cuprinsul Episcopiei noastre.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU a ţinut un cuvânt de învăţătură din viaţa Cuvioasei Parascheva: ,,Mari sunt darurile împărtăşite nouă de Dumnezeu prin această aleasă de Dumnezeu fecioară. Ea a fost pentru ţăra noastră ca un scut de apărare în vremea celor 2 războaie mondiale, a fost cea care a sprijinit familiile cele dezinate întărindu-le casele lor, împăcându-i pe soţii cei certaţi care erau gata să divorţeze. Anume ea a fost cea care a vindecat pe mulţi dintre bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Sf. Parascheva i-a iubit dintotdeauna pe cei necăjiţi şi împovăraţi fiind asemenea Domnului, milostivă şi iubitoare de oameni!

Interesant este şi faptul că Ocrotitoarea noastră cea cerească a arătat o deosebită dragoste şi studenţilor aflaţi în examene, ajutîndu-i pe toţi să treacă cu bine cele mai grele examene, în timpul studiilor. Sf. Parascheva să ştiţi iubiţi credincioşi, nu a fost şi nu este un simplu obiect liturgic, ea este vie! Ea suferă alături de noi! Ea plânge pentru greşelile noastre.

Astăzi Hristos îşi varsă sângele pentru păcatele noastre în timpul Sf. Liturghii! Astăzi Sfinţii, şi împreună şi Sfânta Parascheva plîng pentru neascultarea noastră de Dumnezeu, pentru nesimţirea noastră duhovnicească! De aceea să nu fim nepăsători!

Să nu fim indiferenţi faţă de pildele pe care ni le oferă această Sfântă Cuvioasă care a avut trup asemenea nouă o fire omenească!

Să luăm din viaţa ei exemplul milosteniei, să ne deprindem cu postul şi cu nevoinţele duhovniceşti fugind de slava deşartă şi căutând slava cea dumnezeiască şi astfel credem şi nădăjduim că şi noi, cei ce astăzi purtăm trup, suntem cuprinşi de neputinţe, ne vom învrednici cu rugăciunile Sfintei de mila lui Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică

De asemenea, creştinii  ce au venit astăzi în număr mare să se roage şi să ceară ajutorul şi mijlocirea cuvioasei Parascheva către Sfânta Treime s-au bucurat și de posibilitatea de a se închina părticelelor de moaşte ale sfintei Cuvioasă Maica noastră Parasheva precum și a Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului ,,Balâchino din Odesa care a fost dăruită mănăstirii Hâncu și se va afla în mănăstire.

La final a fost oficiat un Te Deum de mulțumire după care Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni a mulțumit din suflet oaspeților în special Înaltpreasfințitului AGAFANGHEL care are un deosebit respect din partea Preasfințitului Episcop PETRU,  aducându-i în dar un set de panaghii, la rândul său Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL a mulțumit Preasfinției sale pentru rugăciunile înălțate, pentru stimă, pentru respectul acordat dăruindu-i o Icoană cu Moaștele Preacuviosului CUCȘA din Odessa la fel mulțumindu-i și Starețeii Mănăstirii, omagiata zilei de astăzi, Egumena PARASCHEVA, (Cazacu)  decorându-o cu Înalta Distincție a Eparhiei de Odessa și Izmail „Sfânta Fericită Maică Matrona.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com