Un mic popas pentru a gândi la cele sfinte
8:25, joi, 7 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: causeni, farladeni, protopopiatul causeni, tighina

Drumul de la biserica din satul Fârlădeni spre Tighina sau, prin centu, spre Căușeni trece printr-un loc larg mai la vale de primărie, numit și Valea despărțirilor. Din acest loc oamenii pleacă la muncă în străinătăți, aici sunt întâmpinați cei care revin peste vreme acasă. Multe provocări cunoaște călătorul prin străini și este bine ca oamenii să-i aibă ocrotitori pe sfinții cerurilor.
Ținând cont de acestea toate, preotul Marin Achiruș, protoiereu, paroh al bisericii Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae a decis să le vină în ajutor sătenilor. El a organizat un Drum al Crucii de la biserică până la locul despre care am vorbit mai sus, enoriașii purtând și icoana făcătoare de minuni Maica Domnului – împărăteasa tuturor. Icoana a fost ținută câteva ore în sat, dar, în final, dusă la locul ei. Atunci sătenii, împreună cu conducerea satului și cu preotul au decis să ridice un paraclis cu hramul Sfântului Nicolae, care, se știe, este și ocrotitorul călătorilor. Ion Gangan, primarul localității, a mers, lucru mai rar întâlnit, din poartă în poartă împreună cu preotul colectând bani pentru ridicarea paraclisului. Concomitent au sărit în ajutor agenții economici ai localității care au format o impunătoare echipă de ctitori. Printre ei primarul și preotul apoi Alexei Chifin, Nicolae Ostapenco, Anatolie Chuzicov, Fiodor Cucovici, Roman Pleșca, Anatolie și Valeriu Burcă, Nicolae și Alexandru Panța, Vladimir Antonevici, Boris Radislav, Oleg și Tamara Malâi, Costantin Rotaru, Vasile Petrov, Petru Cioban, Ion Onufrie și alții. Cu o valoroasă contribuție a venit asociația Fârlădeni Agro SRL condusă de inimosul Mihail Panța.
Iată că veni și momentul ca paraclisul să fie sfințit. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți din care au făcut parte Victor Velciug, protopop al raionului Căușeni, Valeriu Babelev, protoiereu paroh al bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Grigorievca și Marin Achiruș care a și inițiat această construcție.
În fața enoriașilor, adunați în număr mare, la eveniment a ținut o emotivă predică Victor Velciug, protopop de Căușeni și preot militar al raionului Căușeni. El a făcut observația că înălțarea acestui paraclis va da sătenilor încredere în propriile forțe pentru că ei s-au văzut uniți în fapte bune. Doleanța a fost ca și biserica din sat ce s-a aflat mai multă vreme în delăsare, să fie renovată. La fel, să fie aduse în ordinea cuvenită răstignirile pentru că și ele, de rând cu sfinții, sunt apărătoarele localității.
Cu multe emoții au vorbit Ion Gangan, primarul localității iar din partea agenților economici Alexei Chisin , săteni.
În paraclisul proaspăt sfințit a fost instalată icoana Sfântului Nicolae ctitorită de către enoriașa Tatiana Sugailo,cântîreață încorul parochial. Această icoană va sta acolo ca o binecuvântare pentru toți cei care pleacă din sat sau vin din străini acasă.
Agenții economici au promis că anul viitor vor purcede la renovarea fațadei bisericii și în fiecare an se vor efectua lucrări în numele Dreptei credințe.
Vladimir SĂRĂTILĂ
jurnalist





Sâmbătă, 27 noiembrie 2021, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a întreprins o vizită arhipăstorească în Parohia „Adormirea...
În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan,...
Joi, 27 decembrie 2018, cu ajutorul Lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldovei, în...
În cadrul primei zile a Săptămânii Tineretului Ortodox s-a poposit în Liceul Teoretic ”Meșterul Manole” din s. Sălcuța, r. Căușeni. S-a...
Orice creştin doreşte să întâmpine sărbătoarea Învierii Mântuitorului cu straiele dar, mai ales, cu inima curată. Este o singură cale...
Sumar: 1. Biserica din Brăviceni este singurul Sf. Lăcaș de la noi care are hramul „Sf.Onufrie”. 2. La Căușeni...
Acum câţiva ani, printr-o reformă la nivel local în educaţie, gimnaziul din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni a făcut corp comun...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău