Nu poți să rezolvi problema unei societăți, protejând ego-ul personal și condamnând ego-ul celor din jur

E ultima lună de iarnă, dar pentru noi primăvara deja a început. Pentru cei ce se numesc cu numele lui Hristos, primăvara nu începe cu Legenda Mărțișorului, nici nu adie a muguri înverziți. Ea începe odată cu lucrarea mântuitoare a Postului Mare, când sufletul, pătruns de o profundă cunoaștere de sine, iradiază lumina și bucuria întoarcerii la Hristos a fiului risipitor.

Atunci când lumea inițiază tot felul de „subbotnice” redenumite astăzi în campanii de caritate, de inverzire și curățare a spațiilor sau (dece nu?) electorale, Biserica, an de an, ne îndeamnă la o monotonie sfântă, de obicei prea plictisitoare pentru iubitorii de „circ și pâine”. Plictisitoare pentru că aici nimeni nu-i nominalizat la tot felul de premii și, desigur, societatea nu-și cunoaște „eroii”. Numele lor sunt scrise in Cartea Vieții.

Lucru straniu pentru noi grabnicii încrezatori în „ochiul sever” și „puterea” justiției, deprinși să transformăm rugăciunile în rugăminți și rugămințile în bocete…

Să nu creadă cineva că cele spuse până acum nu-s altceva decât un gen de „revoltă ortodoxă” atât de sistematică în ultimul timp și apreciată de unele „talente tinere și neliniștite”. Nu. Orice inițiativă socială e bineprimită și chiar necesară. Pentru asta avem tot felul de Asociații și ONG-uri: de la ultraortodoxe, până la ultraliberale. Nu am nimic împotrivă, dar vedem că eficiența acestor mișcări e aproape nulă. Pentru că nu poți să rezolvi problema unei societăți, protejând ego-ul personal și condamnând ego-ul celor din jur.

Calea ce ne-o propune Postul prin învățătura Bisericii e cu totul altceva. Schimbarea nu vine din exterior, ci dinauntrul omului. Ea începe de la împăcarea omului cu Dumnezeu și cu propria conștiință.

Noi permanent uităm sau nu conștientizăm prezența lui Dumnezeu în viața noastră. O prezență mereu ignorată. Putem să privim viața ca pe un stadion al virtuților unde fiecare trebuie să alerge după regulile jocului, insă ea deseori ni se arată ca un cuptor ce ne curăță asemenea aurului în topitoare. Și toate acestea sunt acoperite de Taina acestei Prezențe.

Citiți cu atenție istoria celor trei tineri: Anania Azaria și Misail. Ei au fost aruncați in cuptorul incins pentru neînchinare la idoli. Însă Dumnezeu era cu ei și i-a izbăvit. „Atunci regele Nabucodonosor a fost cuprins de spaimă şi s-a sculat în grabă. El a început a grăi şi a zis către sfetnicii săi: „Oare, n-am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?” Răspuns-au şi i-au zis: „Cu adevărat, aşa este, o, rege!” Şi începând din nou a grăi, a zis: „Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar chipul celui de al patrulea, ca faţa Fiului lui Dumnezeu.” (Daniel 3. 24)

Ce sunt acestea? Povești expirate sau o realitate cât se poate de actuală?

Părinții spun că Pogorârea Sfantului Duh în Biserica e o a doua Întrupare și Unire (la propriu) cu firea omenească. Sf. Pavel ne spune: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3. 27)Odată primit la Botez, Duhul Sfant rămâne neschimbat în noi, dar devine nelucrător din pricina păcatului pe care-l cultivăm până la nebunie, uitând că viața noastră ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.(Coloseni 3.3)

Unul din imnele cântate in Postul Mare e troparul Ceasului al treilea: Doamne, Cel ce pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, L-ai trimis Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne înnoiește pe noi, cei ce ne rugăm Ție…

Sigur că postirea nu ne scutește de dreptul sau datoria de a fi părinți, soți, prieteni, colegi sau vecini. Dar Hristos ne îndeamnă să fim cu atenție maximă, caci unde este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră” (Matei 6:19-21).

Arhim. Augustim Zaborosciuc, Pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi