Duminica Floriilor: ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
14:35, duminică, 1 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, duminica floriilor
Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor.
Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină, ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.
Ca de fiecare dată, şi în acest an, această emblematica sărbătoare a creștinătății, a fost prăznuită cu multă însufleţire şi sete duhovnicească de către numeroși credincioşi, care au participat la slujba praznicală săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, alături de care a slujit, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și chelar al Catedralei, precum și slujitorii Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Împreună cu sutele de credincioși care au inundat sfântul locaș și scuarul acestuia, la slujba de Florii a participat Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa, Dl Igor Dodon, însoțit de prima doamnă.
Președintele Dodon, în Duminicile Postului Mare din acest an a vizitat câteva din sfintele noastre mănăstiri, precum și inima monahismului Sf. Munte Athos, iar ziua de Florii a ales să o petreacă în rugăciune alături de Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova și slujitorii și enoriașii Catedralei princiaple a țării.
Adunarea binecredincioasă, avându-l în frunte pe Arhipăstor, a dat cinstirea cuvenită acestei Duminici care deschide calea spre Patimile, iar mai apoi spre luminoasa Înviere a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite la Sfânta Liturghie de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.
După Sfânta Liturghie, enoriașii au ascultat un cuvânt de învățătură şi felicitare, însoțite de sfaturi spre a fi cu luare-aminte la marea sărbătoare celebrată astăzi, și să ceară de la Domnul întărire trupească și sufletească pentru a putea petrece după cuviinţă ultima săptămână premergătoare Sfintelor Paști.
Spre final, Vlădica Vladimir a sfinţit stâlpările aduse de creştini, care practic au inundat scuarul Catedralei. Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a rânduit în această zi dezlegare la pește și vin.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md